FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

Sedinta din 3 august 1985 de la ISLGC descrisa de Babu

NOTA explicativa: Pentru ca Babu nu cooperase in timpul anchetei din stare de libertate (anuarie-mai 1985), in legatura cu prietenii sai - scriitori cu "conceptii dusmanoase", Securitatea decisese sa inchida aparent ancheta politica si sa foloseasca Militia pentru a-l aresta pentru un pretext de drept comun (18 dolari gasiti la perchezitie). In felul acesta urmau sa incerce sa obtina ceea ce doreau: informatiile care sa-i implice pe prietenii sai intr-un caz penal mai larg. Aceasta sedinta din 3 august a fost fatada publica si propagandistica a pretinsei "spalari pe miini" a Securitatii. Vezi si Nota generalului Iulian Vlad, seful Securitatii interne, din vara lui 1985, cu putin timp anterioara acestei sedinte].

  Vineri 2 august, rechemat din concediul legal de odihna pe 1984, printr-o telegrama (cu adresa scrisa gresit, care nu m-a putut gasi la Vali) si prin Andrei, sosit la 2 Mai cu Bombi, la ora 6 seara, care mi-a comunicat ca inca marti am fost cautat telefonic acasa, sa ma prezint joi 1 august la 7:30 la ISLGC (vezi telegrama), m-am prezentat dimineata la ora 8 la seful personalului, Dragomir Pavel, l-am intrebat care-i situatia, mi-a reprosat de ce nu m-am prezentat, i-am aratat telegrama (pe care, dupa ce-am aflat de la Andrei care-i situatia, am ridicat-o de la posta 2 Mai), a convenit ca adresa era gresit scrisa, mi-a spus ca capitanul Dumitraciuc vrea nu stiu ce, ca l-a innebunit cu chestia asta, ca atata balamuc …, i-am spus ca si eu sunt la fel de innebunit, mi-a spus ca trebuie sa vina cap. D. si o sa-i spuna ca m-am prezentat, sa astept in birou.
  Am asteptat, pe la ora 10 m-am dus la Ghita Gheorghiu (sef adjunct al sectiei) care statea de vorba cu  Florin Gheorghiu (nepot al sau, inginer lucrind in acelasi atelier cu mine si membru in Comitetul de Partid al Institutului). Mi-a spus ca miine, simbata, la 9 dimineata a fost chemat pentru cazul meu, va fi chemat si directorul, “dar pe mine nu m-au chemat?” intreb; telefoneaza la Dragomir, se jeleste ca “miine avem Simbata libera, voiam sa merg si eu la Breaza”, apoi imi comunica sa vin si eu Sambata 3 august la Institut, se va discuta la directie cazul meu.
  M-am dus la Dragomir care mi-a confirmat aceasta convocare, s-a mirat ca secretara directiei nu mi-a [pagina 2] telefonat, am intrebat daca cap. D. e instiintat, “da, e, nu stiu pe unde e”, “sa-l caut?” – “cauta-l”. Trecind prin fata biroului sau, usa era larg deschisa, servieta diplomat pe podea, vertical, iar Cap. nicaieri. Nu l-am asteptat, cum am avut un moment intentia, de frica sa nu-i spun vorbe insultatoare, si mai ales sa refuz sa-i strang mina cand mi-o va intinde, cu replica pregatita “daca domnul maior Pirvulescu nu-mi intinde mana, consider ca nu pot avea aceasta cinste”.
  Peste vreo ora-doua, trec din nou pe la Ghita, ii spun ca sunt obosit mort, venit cu tren de noapte (23:15 plecare din Mangalia, 4:10 sosire Bucuresti Nord) si Ghita imi spune sa plec acasa. Trec pe la Dragomir, care-mi spune ca D. dracu stie pe unde e, pe aici pe undeva, ii spun de cum am calatorit, “du-te bre Ursule acasa”, “da sa vii miine dimineata la 9, mai bine la 8 ½” , “unde, la directie?”,  “Nu, te duci in biroul tau si astepti telefon!”. La biroul lui D. aceeasi situatie, capitanul nu era, urc la mine-n birou mai citesc juma de ora din jurnalul Sportul (zilele cat am fost in concediu, incepind din 22 iulie 85) avind acoperirea lui Ghita si a lui Dragomir, am plecat, zicindu-mi ca daca cumva ma cauta Dum.,  ii vor spune respectivii ca m-au trimis acasa.
  Azi, sambata 3 august, in ciuda diazepamului, am adormit pe la 1 ½ si m-am trezit – m-a trezit ceasul - la 7:40) am fost la birou, nemancat, doar cu o vitacava + ness preparate de Sorana, la 8:40 urcind cu cheia biroului, spre et 3, am constatat ca in Institut e o animatie neobisnuita pt. o simbata libera, lucrau arhitectii, probabil pt. Centrul Civic si, desigur, cu grase compensari in zile libere recuperate  [pag 3] si acorduri sporite. In dreptul directiei, pe culoare, statea (astepta?) inginerul Brinzoiu, unul din cei doi-trei oameni din Institut care ma urasc, evident implicat in declansarea “cazului” meu, si care nu ma saluta desi intotdeauna respecta aceasta datorie de coleg de 30 de ani fata de unul de 59. Banuiesc ca va fi de fata la sedinta si-mi pregatesc o filipica impotriva chiulangiului, impertinentului, omului care lucra, cit i-am fost sef la atelier maxiumum 3 ore pe zi, restul suete si plecare din Institut (“D-l Ursu, ma duc sa iau ceva de mincare de la colt”), zilnic de la 12-12:30 la 14:30-15.
Urc in birou, fumez o tigara, la 9:05 imi telefoneaza secretara directiei daca sint acolo, confirm, mai fumez o tigara [...]  La 9:30 imi aprind a treia tigara, iar la 9:35 imi telefoneaza secretara directiei sa cobor. Imi sting tacticos tigara, bagind restul inapoi in pachet, inchizind usa balconului (unde iesisem pentru 5 minute [...] imi iau borseta (cea daruita de Nina, cu vreo 4 ani in urma, cadou la intoarcerea ei din USA, reprezentind un saculet din cele in care se transportau aurul sau pietrele pretioase, pe vremea diligentelor si a vestului salbatic) si cobor. Secretara intreaba “inauntru” daca pot intra, da, intru. La masa cea lunga de consiliu, nelipsita din nici un cabinet directorial, ministerial, deobicei avind si un birou de sef, in pozitia de linioara de sus a lui T fata de marea masa-bara, erau asezati: vis-a-vis, la capatul dinspre T, necunoscutul, seful securist, probabil. La stinga lui, capitanul Dumitraciuc, apoi directorul Alecsandrescu, apoi Directorul Tehnic Iordanescu, “Taticu” pentru multi ingineri de la noi, deoarece isi incepe toate replicile la avizarea proiectelor cu “Bine bine dar Taticu’care citeste acest plan o sa inteleaga ?” sau “Taticule eu nu te contrazic, dar solutia – n-o sa ma contrazici – implica mari dificultati de executie, si nu prea-l vad eu pe Stan Papuse de la Rosiorii de Vede sa-ti faca sudura asta”.
  De partea asta a mesei, de la capatul liber al T-ului: Secretarul de Partid al Institutului, inginerul Bolcu (ex-coleg cu Dan Anastasiu, desi pare sensible mai virstnic si grav), Pavel Dragomir, seful Personalului, in ciuda celor 70 de ani pe care ii are desi nu-i arata (avind calificare profesionala care l-a putut aduce la un salar peste 4000 lei, nu prea-l seduce pensionarea, cu cei probabil 3200 lei, mai ales ca precis incaseaza si prime trimestriale grase, ca orice sef de Personal), apoi Florin Gheorghiu, nepotul lui Ghita, inginer de 37-38 de ani, inalt, cu brate mult prea scurte si neplacut balansate, altfel bun inginer si baiat de bun simt, membru in Biroul de Partid pe Institut (cred, daca nu cumva adjunct al lui Dan Anastasiu, secretar de Partid al organizatiei din sectia noastra), Ghita Gheorghie, sef-adjunct al Sectiei, Viorel fiind in concediu (ce fericire! nu-i exclus ca sortii, care-mi sint atit de favorabili incepind de simbata 20 iulie ora 13:00, sa ma fi favorizat din nou, dupa cum nu-i exclus ca si tuturor celor de fata se le fi convenit prezenta lui Viorel, atit de incriminat de mine in numeroase pagini de jurnal...) si in fine, pe locul liber, exact vis-a-vis de securist, sint invitat eu. Securistul incepe: “Sint colonel de Securitate si v-am invitat, ca persoane reprezentative ale acestui institut, sa va comunic despre ancheta pe care organele de Stat au efectuat-o in cazul tovarasului inginer Ursu Gheorghe.” [Tot timpul a vorbit de tovarasul inginer si mi-a [pag 5] vorbit la plural, spre deosebire de maiorul Pirvulescu si ceilalti preopinenti ai mei, in cele 5 luni de ancheta din Rahovei, colonelul Crenvisicalzi si locotenentul Bibliotecarul (nume date lor de catre mine, reprezentind si meseria ce le-o voi acorda cind voi face ordine in Securitate; punind pe liber ¾ din cadrele ei)]. “Gasindu-i-se jurnalul pe care-l tine de multa vreme, tovarasul inginer Ursu a fost anchetat de Organele de Cercetare, constatindu-se o serie de lucruri grave privind parerile sale, exprimate in scris sau verbal, precum si o serie de fapte incompatibile cu legile statului nostru.” (Avea in fata, colonelul, o foaie de hirtie format ministerial batuta la masina pe fata si pe dos, cred ca la un rind, deci text destul de mult, reprezentind rezultatul anchetei. Nu a citit materialul rind cu rind, ci doar pasajele mai importante, sau ocolind acele lucruri care fie ca nu pot ralia de partea Securitatii persoanele din afara ei, fie ele chiar cu munci de raspundere, fie pur si simplu fraze care nu sint destinate auditoriului “din afara Securitatii”).

  “Astfel tovarasul inginer Ursu a denigrat politica interna si externa a tarii noastre” (maiorul P[irvulescu]. zicea la un moment dat, parafrazind unul din jurnalele mele cu semne puse la Tematica “Pozitia fata politica interna si externa a Statului”: “Interna – iarasi calomnii care nici nu pot sa le reproduc, ca ma mir ca nu se inroseste coala de hirtie... externa... hm, mai bine...”). El a scris calomnii la adresa unor persoane cu functii de raspundere in aparatul de Partid si de Stat. A afisat vreme indelungata linga biroul sau unele citate impotriva Statului, care se refereau la perioade istorice vechi, de mult depasite, dindu-le insa un inteles care afecta statul nostru de astazi. I s-a gasit, la perchezitie, o suma in valuta, ramasa [pag 6] din calatoriile sale in strainatate. I s-au gasit 8 reviste straine, cuprinzind articole calomnioase la adresa tarii noastre si a orinduirii noastre de stat, pe care afirma ca nu le-a dat nimanui sa le citeasca, ca le-a tinut numai la el acasa. In cursul calatoriilor sale in strainatate in 1974 si 1978 a contactat pe unii salariati ai postului de radio auto-intitulat “Europa Libera” de la care a primit aceste reviste si carora le-a trimis materiale scrise, de calomniere a statului nostru. In unul din materiale prezinta in mod tendentios probleme de consolidare dupa cutremur, iar in alt material prezinta unele aspecte cu vadit caracter calomnios privind congresul Uniunii Scriitorilor din 1981. Pe marginea acestor 2 scrisori trimise de tov. ing. Ursu postului de R. autointitulat “E.L.” s-au transmis la acest post de radio mai multe emisiuni. In toamna anului 1980 (sau 1979) a scris o poezie calomnioasa la adresa unor persoane cu munci de raspundere pe care a incercat s-o trimita la acelasi post de radio, prin intermediul unui cetatean strain ce venise in tara ca reprezentant al unei firme la expozitia Tirgului International Bucuresti. Nu a reusit fiindca strainul respectiv a refuzat sa ia aceasta poezie deoarece prezenta primejdii pentru el.
  “Tov. ing. Ursu, asa cum a rezultat din jurnalul sau si din declaratiile sale in cursul anchetei, a comis, asa cum s-a aratat, o serie de fapte incompatibile cu apartenenta sa la un Institut de Proiectare tinind de un organ de Stat.” (aici a fost singurul moment cind am fost nelinistit, crezind ca asta inseamna ca voi fi dat afara din ISLGC). “Unele din faptele si actiunile sale cad sub incidenta legilor penale din tara noastra, tov. ing. Ursu putind fi chemat in fata organelor de justitie si urmarire penala pentru aceste fapte. Nu s-a dat curs acestor urmariri [pag 7] penale.  Tov. ing. Ursu a recunoscut, in cursul anchetei, faptele continute in jurnal, prin declaratiile scrise pe care le-a facut, si si-a exprimat regretul fata de comiterea acestor fapte”.
  Aici colonelul si-a ridicat ochii de pe verso-ul colii de hirtie. Nu citise totul, rind cu rind, iar concluzia finala a referatului e evident ca a citit-o trunchiat, sau a omis pasaje intregi. Apoi, adresindu-se celor de fata: “Acum va propun sa luati cuvintul, cine doreste sa exprime ceva fata de cele aratate de mine.” Mica foiala, Directorul Alecsandrescu parca sopteste ceva, colonelul reia:
-          Consider ca ar fi bine sa-i dam cuvintul tov. ing. Ursu la inceput.
-          Da, zic citiva.
  Eram decis sa nu polemizez cu referatul decit in citeva puncte privind, evident, nu faptele in sine, ci felul tendentios cum au fost expuse, mai acuzator chiar decit in declaratiile pe care le-am dat intre 7 ianuarie si 29 mai 1985. Selectionasem in minte doar 4, pe al cincilea, cel cu valuta, (ca s-au gasit la perchezitie 18,50 dolari) considerind ca il pot omite.
-          Tovarasi, cele citite de tov. colonel sint fapte pe care le-am recunoscut in cursul anchetei, ele fiind scrise in jurnalul meu intim, si deci recunoscute in multele declaratii scrise, in cursul anchetei. Nu doresc, nici n-as putea, contesta adevarul acestor fapte, doar doresc sa fac unele precizari necesare, dupa parerea mea, fata de modul cum au fost ele expuse in referatul tov. colonel. In primul rind trebuie sa subliniez ca jurnalul meu era un jurnal intim, destinat mie insumi, si ca nu am avut niciodata intentia sa-l public.
  -          Tovarase inginer Ursu, ma intrerupe Cpt. Dumitraciuc (acum la sedinta, am observat ca chipul sau candid, aproape infantil, nearatind nici pe departe cei 38 de ani pe care-i are, fapt curent la rusi si ruteni, are ceva, totusi, de cretin, sau nu stiu cum se cheama boala respectiva: un cap prea mare, cu fruntea prea lata, pometii, ochii, totul prea mare si rotund, ca la acei tineri prea solizi si sanatosi, dar cu inteligenta mult ramasa in urma virstei). Tov inginer, [pag 8] dumneavoastra ati recunoscut in jurnal si in declaratii ca aveati intentia sa publicati jurnalul.
-          Nu, tov. capitan, nu am scris si nu am declarat niciodata asa ceva.
-          Avem declaratiile respective la noi. Vi le putem arata.
-          Va rog sa le aratati. Eu n-am avut niciodata intentia sa...
  Aici o mica rumoare, intervine directorul Alecsandrescu.
-          Sa lasam chestia asta, e chestie de exprimare.
Continui eu:
-          In al doilea rind, as vrea sa precizez motivele pentru care am scris cele 2 scrisori la Europa Libera. Prima a fost despre consolidarile ce au urmat cutremurului din 1977 sau, mai exact, despre faptul ca atit mie, cit si altor colegi ai mei, ni s-a interzis, la un moment dat, prin dispozitie venita de sus, sa continuam consolidarile. Eu am fost sef de proiect la consolidarea blocului Patria. Cind am primit dispozitia de a inceta consolidarea, nu facusem decit o treime din cele necesare pentru a asigura vietile omenesti in cazul unui nou cutremur. Am incercat, am facut tot posibilul de a continua lucrarile, dar nu s-a mai putut face nimic. Am scris postului de radio Europa Libera despre acestea cu intentia ca organele responsabile cu problema sa auda si sa revada problema consolidarilor; iar in al doilea rind, ca locatarii blocului Patria sa stie, in cazul ca vor asculta emisiunea, ca blocul nu prezinta siguranta pe care ar fi presupus-o consolidarea dusa pina la capat. A doua scrisoare a mea catre Europa Libera a fost dupa congresul Uniunii Scriitorilor. Auzisem in unele emisiuni ale acestui post unele aprecieri defavorabile privind scriitorii romani ca ar fi lasi, o masa de oameni care se supun la orice fara a reactiona. Ori, eu stiam ca la acest Congres, majoritatea scriitorilor au luat cuvintul cu curaj si demnitate, aparindu-si drepturile lor profesionale ce decurg din statutul Uniunii Scriitorilor.
  Mai am o singura remarca de facut: in citatele care au fost multa vreme expuse pe peretele de linga biroul meu, eu reproduceam unele fraze scrise de Simon Bolivar, marele revolutionar si eliberator al Americii Latine, si le scrisesem cu ocazia implinirii a 200 de ani de la nasterea sa. Aceste citate nu au reprezentat nici o aluzie, nu au avut nici o legatura cu situatia de astazi de la noi. De altfel, multi din tovarasii aici prezenti le-au citit, la mine in birou, si nu mi-au spus nimic. In momentul cind seful sectiei, tov. Viorel Popescu, a cerut sa le scot, le-am scos imediat. Eu atit am avut de precizat.
-          Vasazica, tovarase inginer Ursu, dumneavoastra sinteti cu totul nevinovat, trage imediat concluzia, evident ironica, colonelul, dupa ce terminasem eu.
-          O, n-am spus de loc asa ceva. Regret daca asa s-a inteles. (Cot de la Ghita Gheorghiu). Eu am recunoscut faptele, am dorit doar sa explic unele...
-          Dumneavoastra sinteti avocat? intreaba, evident ironic, colonelul.
-          Nu, sint inginer, dupa cum stiti, raspund zimbind eu, crezind ca se refera la “abilitatea mea avocateasca” de a anula capetele de acuzare.
-          Atunci de ce v-ati facut Dvs. avocatul Scriitorilor din tara noastra? Ce rost a avut asta? Nu stiu ei insisi sau altii sa le ia apararea?
-          Am gresit, sigur ca nu era cazul...
-          Bine, tov. inginer Ursu, acum sa dam cuvintul si altor tovarasi. Aici s-au prezentat fapte grave, poate am spus cuvinte prea dure, dar ele tin de domeniul penal, si poate ca ar trebui transmise...
-          Da, intervine Directorul Alecsandrescu, cred ca va trebui sa informez Comitetul. (Adica CPCP, adica tov. vicepresedinte Dragomirescu. Simt ca l-a informat inca din ianuarie 85, daca nu din decembrie,  cind jurnalul meu era in miinile lor, iar eu habar n-aveam). Fata de prestigiul Institutului nostru asfel de fapte nu fac decit sa arunce o pata. Institutul nostru care a efectuat lucrari de mare prestigiu in tara si in strainatate nu trebuie sa ramina cu o umbra din cauza unui astfel de caz izolat, din fericire.
-          Am sa iau cuvintul eu, se decide Iordanescu, Taticu. Eu il cunosc pe tov. ing. Ursu Gheorghe ca pe un inginer bine pregatit [pag 10] profesional, cu o indelungata experienta. Evident am fost mirat si socat de cele auzite azi. Chiar daca tov. ing. Ursu Gheorghe a avut, in perioada consolidarilor, unele fapte de reclamat, el trebuia sa se adreseze forurilor in cauza, nu in alte parti. Intr-un institut de importanta inst. nostru astfel de fapte nu trebuie sa se intimple...
-          Am sa iau cuvintul eu, zice ing. Bolcu, Secr. al Org. de Partid pe Institut. Desi nu am lucrat cu tov. ing. Ursu, am fost informat despre el ca despre un inginer bine pregatit, care a lucrat cu seriozitate si randament, astfel incit cele aratate aici au constituit si pentru mine o surpriza neplacuta, de natura sa arunce o umbra asupra activitaii atit de apreciate a Institutului nostru. Va trebui, cred eu, sa anunt forurile de Partid superioare despre aceste fapte...
  -Altcineva, nu se mai inscrie la cuvint?
   Colonelul:
-          Ati auzit, tovarase inginer Ursu, parerea unor tovarasi cu munca de raspundere, pareri care arata gravitatea faptelor pe care le-ati comis, imi permit sa spun acest cuvint. Acum nu credeti ca ar fi bine sa va luati un angajament pe viitor?
-          Bineinteles, sint patruns de gravitatea greselilor mele, aratate de mine in cursul anchetei, pe baza celor scrise in jurnalul intim.
-          Atunci, sa scrieti un astfel de angajament. Aici s-a simtit la toti cei de fata o respiratie de usurare, de “lamurire” a problemei, de act ultim al unei “sedinte” penibile. Capitanul hidrocefalic scoate un stilou si prima foaie dintr-un mic top de hirtie de scris, mi le intinde, le iau ferm si ma apuc sa scriu, citind cu voce tare cele scrise.
-          Angajament. Asa-i titlul, tov. Colonel?
-          Da, e bine.
-          Subsemnatul Ursu Gheorghe, inginer proiectant principal din cadrul ISLGC, ma angajez...
-          A, nu, nu asa! ma opreste colonelul. Intii scrieti in prezenta cui va luati [pag 11] angajamentul! Si incepe sa dicteze, eu scriind si repetind cu voce tare cele dictate de colonel:
-          ... in fata organelor de Securitate... a Directiei Institului ISLGC... a organelor de partid
-          A, nu, tovarase colonel, intervine Directorul Alecsandrescu, nu e vorba de organe de partid (probabil, pentru Securitate, toate cele sint organe, de la sexul masculin pina la tov. Ceausescu), de Secretarul organizatiei de partid... 
 -Da, confirma colonelul, continuind dictarea, a Biroului Org. de Partid si a... sectiei, nu ?
-          Da, da, confirma Ghita, si a sectiei
-          ...imi iau angajamentul ca niciodata in viitor sa nu mai fac sau scriu asfel de fapte ca cele mentionate in referatul privind anchetarea mea. Imi voi duce la implinire toate sarcinile mele de serviciu cu cinste. Punct.
Mare respiratie de usurare la toata lumea. Directorul Alexandrescu:
-          Mai Ursule, tu esti un om destept. Da, te cunosc de citiva ani buni, si pot repeta ca esti destept. (In mintea mea, acum 12 ani, tot intr-o sedinta, dar a intregului Institut, cind am luat cuvintul propunind ca Institutul nostru sa-si schimbe titlul in “Cooperativa alaiul”, date fiind zeci de iesiri pe trasee, cu mii de ore de productie pierdute, Tov. Director Pavlu mi-a replicat imediat, de la Prezidiul Sedintei: - Tov. Ursu, eu pina acum te consideram un om inteligent, cu regret constat ca m-am inselat. Dumneata nu intelegi marea politica externa a Partidului nostru, etc...). Vrei sa spui ca in timpul consolidarilor noi te-am lasat singur? Nu-ti amintesti cum am examinat stilpii aceia de pe strada...
-          Bd. Magheru, il ajut eu.
-          Nu!
-          Pictor Verona!
-          Da, si am vazut cum din cauza sarii pentru topirea ghetii de pe trotuar, armatura stilpilor era corodata?
-          Desigur, Tov. Director.
-          Noi, Institutul nostru a avut atunci principiul: ori facem consolidarea complet, ori nu o facem de loc. (Aiurea, improvizeaza acum o logica pe care nici n-a gindit-o macar pe atunci). Nu ne-am batut noi sa va ajutam, sa va sprijinim?
-          Cum nu, tov. Director? Nu ati [pag 12] mers Dvs. impreuna cu mine la Tov. Vicepresendinte?
  -          Da, noi am facut tot posibilul pentru ca lucrarile de consolidare sa iasa bine, chiar daca unele dispozitii de sus erau... a, tov. colonel, sa nu intelegeti gresit, noi am respectat dispozitiile venite de sus, dar vreau sa spun ca am facut totul pentru a ne indeplini misiunea. Nu-ti amintesti, Ursule, ca unele lucrari de consolidare au continuat si dupa aceea (adica dupa 4 iulie 1977, cind Conducerea de P. si de Stat a dispus incetarea lor imediata), si inca vreme indelungata (se referea la Hotelul Ambasador, ce nu intra in prevederile Conducerii, si la care consolidarea s-a prelungit un an si mai bine). Daca discutati cu noi, nu se ajungea la aceste lucruri neplacute.
  (Anterior acestui cuvint, mai exact dupa ce colonelul mi-a spus ironic “Vasazica dumneavoastra n-aveti nici o vina!?” eu am sarit: “- cum, tov. colonel, atunci, la consolidari, chiar tov. Director...”- vasazica tov. Director e vinovat! – Am vrut sa spun ca chiar tov. Director m-a sprijinit in efortul meu de a termina consolidarea... la care am fost intrerupt de unele murmure, si coatele lui Ghita Gheorghiu, sa mai las polemica, sa tac si sa inghit, spasit, acuzatiile).
-          Imi dati voie, ia in fine, cuvintul Ghita Gheorghiu, sef adjunct al sectiei. Pe Ursu eu il cunosc de hat! mai bine de 30 de ani. Am lucrat cu el he, he, he,... pot sa spun ca Ursu e un om bun! Dar, vedeti, are si el un cusur. Lucra el bine, lucra ani de zile pe rupte, si-apoi, brusc, facea una boacana... Bineinteles nu la amploarea celei de acum. Stiti, tov. Colonel, sa avem iertare, ca vaca, care dupa ce-a umplut cu lapte galeata, da o copita si varsa vadra! Apoi iar lucra serios (sisiit, simpaticul Ghita) ani de zile, si iar facea cite una boacana. Dar pot spune, totusi, ca il cunosc mai bine ca altii, ca tov. Ursu e un baiat bun si [pag 13] ca astfel de lucruri n-o sa se mai repete, ii vor fi invatatura de minte.
-          Bun, zice colonelul, ati scris angajamentul, tov. inginer Ursu... Nu credeti ca ar fi cazul sa incheiati cu o multumire adusa organelor de Stat?
-          Nu inteleg, ma scuzati tov. Colonel, dar eu nu stiu care e concluzia anchetei,...
-          Pai concluzia e in cele citite de mine in acest referat!
-          Scuzati-ma, tot nu inteleg. Aici sint o serie de fapte, iar concluzia...?
-          Cu acest act...
-          Se incheie ancheta? sar eu.
-          Da, exact!
-          Adica... Punct?
-          Da!
-          Atunci, cu placere, tov. Colonel. Iau condeiul si scriu, citind cu glas tare: Imi exprim recunostinta mea catre organele de Securitate pentru...
-          Clementa (ma ajuta Colonelul)
-          Da, pentru clementa de care a dat dovada in concluziile anchetei. Semnat Ursu Gheorghe.
-          Si acum, tovarase inginer Ursu, ca s-a terminat partea oficiala, o sa va spun citeva cuvinte in mod particular, ca de la om la om. Desi sint mai tinar decit Dumneavoastra, o sa va dau totusi un sfat. Dumneavoastra sinteti inginer. Asta-i meseria pe care ati practicat-o si o practicati. Lasati pe scriitori, abandonati prieteniile cu scriitorii. Scriitorii sint o categorie care ne ridica probleme, nu au o atitudine constructiva... A, nu, sa nu ma intelegeti gresit, retranseaza imediat colonelul fata de cei prezenti. Mare majoritate a scriitorilor sint devotati regimului si statului nostru, ei au un aport pozitiv. Dar mai sint unii care au o atitudine care ne ridica probleme... Or, din pacate, tocmai dintre ei v-ati ales prietenii...
-          Si l-au influentat negativ, intervine capitanul Dumitraciuc
-          Asa ca, conchide colonelul, va sfatuiesc, desi sinteti mai in virsta decit minte, vedeti-va de treaba dvs. de inginer si pe scriitori, rupeti cu ei.
Eu sper, tov. inginer Ursu, sa nu ne mai intilnim niciodata.
-          Si eu sper, sar eu...
-          Evident, in astfel de imprejurari. Ca altfel, de ce sa nu ne intilnim, ca doi cetateni...
-          La o bere, adaug eu zimbind...
-          Da, chiar la o bere, accepta colonelul.
  Usurare generala, lumea se ridica de pe scaune zimbind. “Pupat toti piata Endependentii”, eu retragindu-ma dupa ce ma uit la ceas, care arata 10:30:
-          Va rog sa ma scuzati ca v-am tinut atita timp in simbata libera.
-          Cum tov Ursu, Dumneavoastra ne-ati tinut?
-          Am vrut sa spun ca desi dumneavoastra ati avut probabil si alte probleme, o ora ati stat aici din cauza mea, in simbata libera.
> Incepe retragerea spre iesire, eu il intreb soptit pe Dragomir, seful personalului: cum fac cu concediul, tov. Dragomir?
-          Pleaca, mai Ursule, imediat, la mare, imi sopteste el cu zimbetul vesnic mucalit.
-          Va salut!
  Iau autobuzul 127 de la Eva, la 11:10 sint acasa, Sorana absenta, soseste in fine, ba nu, ma asteapta acasa, ii spun pe scurt. Intii Canossa**, apoi Pupat toti piata Endependentii...
-          Hai spune odata!
-          S-a incheiat ancheta, am scapat!
  Apoi, pe canapeaua mea ii povestesc succint, dar neomitind mai nimic din cele scrise in aceste 10 pagini, cum a decurs sedinta, intrerupt din cind in cind de Sorana care imi reprosa de ce n-am precizat la capitolul valuta ca era vorba de 18,50 dolari... ca declarind ca n-am avut intentia sa public jurnalul, am mintit... (aici, polemica intre noi doi), apoi ma ridic:
-          Eu ma duc la policlinica sa-mi pun dintele cazut si inghitit aseara la Tolea, cind mincam ciolanul de berbec.
-          Nu, stai si scrie!
-          Nu pot, se inchide policlinica, e simbata si eu plec miine la mare!
-          Nu se poate, scrie acum, imediat!
-          Plec! De ce imediat?
-          Sint lucruri foarte importante...
-          Las-ca nu le uit. Pa, am plecat.
Era 11:50, la 12:05 sint la seful laboratorului de tehnica dentara, las proteza cu incisivul inferior lipsa, sa veniti peste o ora!
-          La 1 si 5 minute?
-          Eh, ride seful tehnician, la unu!
Sint acasa la 12:20, scriu primele pagini ale acestei expuneri, la 12:55 plec la policlinica, la 1:08 imi iau proteza, dau 26 lei (fara bon), inapoi acasa, iau o gustare ca de dimineata, nu prea mincasem, ma intind, reiau scrisul, Sorana imi spune ca pe la 6:30-7 vin pe la noi Tuta cu Monica, dar ca ce face ea cu rufele care stau de o luna la Nufarul, si cu boccelele pregatite spre a fi date la Nufarul, eu raspund ca ma duc la Biroul de Voiaj CFR cu bicicleta sa-mi iau bilet de tren pentru miine dimineata, incalec bicicleta dupa ce-i dau citeva pompe, la ghiseu functionara imi spune ca pentru 823 de la ora 5:45 din 4 august nu mai are bilete... ba asteptati putin, imi da ea sperante, in fine dupa 3-4 minute i se da diagrama lui 823, erau chiar in vagonul 1, pe prima pagina, locuri goale (restul, oprite “oficial”, pentru “protocol”, etc), imi da biletul, 89 lei, ii dau 100, trece la urmatorul de la coada, eu nu ma misc, il intreaba ce vrea, eu nu ma urnesc, atunci ea, invinsa, scoate o bancnota de 10 lei, scuipindu-mi: - Pentru 1 leu, asteptati. – Va multumesc, zic eu, plecind cu 10 lei.
  Cearta violenta cu Sorana pe chestia Nufarului, cind, la 6:45 soseste Tuta cu Monica. Invinsa, Sorana se duce ea la Nufarul, eu le povestesc totul, mai discutam despre caderea lui Gabi la Medicina, cu 6:99 fata de baremul de 8:12, le conduc la 10:40 la autobuz, a doua zi dimineata in tren, iar acum, 6 august, ora 7:38 seara, la fereastra camerei mele de la Vali, inchei relatarea, drept care subsemnez.
Semnatura Ursu Gh.

  3 sept 1985
(Completare la 3 aug 1985)
  Azi, la orele 15:10 trecind prin fata usii capitanului de securitate Dumitraciuc (al ISLGC), am auzit, infine, vorbe inauntru, si sigiliul desfacut de la usa, deducind ca respectivul e inauntru.
  Intr-adevar, dupa 5 minute, iese de acolo inaltul si frumosul responsabil ACR, impreuna cu capitanul. Acesta, adresindu-mi-se la singular, imi spune sa-l astept, si intra la Directie.
  Revine curind, intram in biroul sau, si-l intreb ce se aude cu lucrurile confiscate. El precizeaza ca
  “-N-au fost confiscate.”  -”Bine, nu stiu cum sa le spun, luate”.
  -Alea mai trebuiesc tinute pina ce va decide Procuratura Militara cum se va solutiona cu celelalte probleme care nu tin de noi, cu valuta, cu biznesul, stii despre ce e vorba. De alea se ocupa Militia, nu e treaba noastra. Ca mie mi-a spus superiorul meu cum ca l-ati intrebat daca cu noi s-a terminat si el a raspuns ca da, dar a ramas sa se hotarasca cu chestiile de valuta. In ceea ce priveste masurile profesionale, alea le vor decide Directia Institutului, sau mai bine spus Sectorul de partid, daca se va lua vreo masura.
-Vasazica, incerc sa ma dumiresc eu, Dumneavoastra ati trimis la Militie problemele cu valuta.
-Nu le-am trimis noi, le-au luat ei.
-Bine, zic eu, si dupa ce termina ei cercetarea, voi primi inapoi lucrurile?
-La ei dureaza mai mult, la Procuratura Militara, la Militie. Si dupa ce ne anunta ei ca au terminat, veti primi inapoi lucrurile. Dar sa stiti ca nu le veti primi pe toate. Cele ce nu contin chestii le veti primi. Dar sint acolo caiete unde calomniati si scrieti insulte si stiti ce, acelea ori se vor opri, ori se vor rupe foile respective de catre noi si se va cerceta si se vor arde astfel de lucruri. Si incolo, ce mai faceti? V-ati facut concediul? Si incolo, ce mai e nou?

  Am raspuns scurt si am plecat, spunind: Deci sa astept sa se faca cercetarea Militiei, si dupa aceea imi veti restitui lucrurile, da?
  Si am iesit. Pe parcursul scurtei discutii, capitanul a inceput cu singularul, trecind apoi la plural. Dar a avut mereu un ton rau, lipsit de acea aparenta bunavointa si candoare cu care mi-a vorbit in primele zile ale anchetei, la perchezitii si in celelalte 2 sau 3 imprejurari cind ne-am mai intilnit.  Sa insemne asta oare ca se prevad masuri administrative impotriva mea? Ca vor sa-mi faca proces sau sa ma amendeze pentru cei 18-19 dolari ce mi s-au gasit acasa?
  3 sept. 1985

(la 21 sept.1985 a fost ridicat de la birou)