FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

Omorit pentru ofensa de a fi gîndit

Este cazul inginerului Gheorghe Ursu (1 iulie 1926 - 17 noiembrie 1985).

El ar fi putut semna alături de noi dacă nu ar fi murit prea devreme, fiindcă a scris prea mult. Jurnalul său de insemnări, perfid sustras din biroul la care lucra, într-un institut de proiectare din Bucureşti, - pentru stăruitoarele, dacă nu chiar obsedantele observatii şi consideraţii, cinstite cum au fost gindurile celor mai multi români despre viaţa noastră cea de toate zilele s-a constituit în dosarul incriminator, care avea să-i determine sfîrşitul brutal.

Spirit deschis spre cultură, Gheorghe Ursu s-a desăvîrşit în activitatea tehnică cu avidă nevoie de a cunoaşte. Citea surprinzător de profund, pe cît de diversificate erau direcţiile ; frecventa spectacole, săli de concert, expoziţii ; îndrăgise călătoriile, sportul ; trăia intens. Despre toate gîndea, notînd. Era împătimit să ştie, neliniştit să stea deoparte, încrezător în comunicare. Scria, fără ocolişuri, după cum vorbea, la obiect, concentrat, pătrunzător.

Miile de pagini ale jurnalului (1943 - 1985) arestat fac parte din spiritul viu al lui Gheorghe Ursu. Foi împovărate de gînduri au fost înghiţite de-a valma, în nefericitul pentru noi, criminalul dosar. Doar conceput să reprime o existenţă. Nu pentru că cel vizat ar fi urmărit să vatăme ordinea publică, deşi ar fi posedat destule argumente şi dovezi palpabile să o facă. De tînăr, refractar practicilor totalitare, dictatoriale, s-a conturat ca spirit reflexiv poate de cînd şi-a dat seama de ticăloşie, indiferent dacă aceasta privea abuzurile din Abisinia, oratoriile fasciste, propovăduirile comuniste, pe fundalul pervertirilor şi al crimei. Convingerile lui iniţiale de stînga nu i-au adormit veghea, nici in 1956, nici in 1968, nici în represiunea, ca o pecingine, "gulagul" de la noi şi de oriunde. Neobişnuit să se tîrască, fără a se dezice abrupt, s-a opus obişnuinţei care înrobeşte.

Aşa a ajuns a sesiza critic "Scinteia" şi "Săptămina", a adresa propuneri de dezarmare la Geneva, a interveni, în scris, la Comitetul Olimpic Internaţional, dezbătînd probleme legate de amatorism şi profesionalism în sport. Şedinţa din 4 iulie 1977, cu inginerii şi arhitecţii, determinată de desfăşurarea lucrărilor pentru înlăturarea distrugerilor cutremurului, cît şi aspecte ale vieţii din cadrul Uniunii Scriitorilor, l-au întărit să persiste in dezvăluiri şi proteste, concretizate în scrisori adresate postului de radio "Europa liberă". Acte normative strimbe şi legi absurde i-au dezlănţuit oprobiul, exprimat în versuri cu  apăsată notă satirică.

Pînă şi literatura a făcut din sufletul lui Gheorghe Ursu un meterez. Nu cred ca să fi fost ceva trecut cu vederea de către putere, dar de zguduit, nu au zguduit represiv decît disciplina comunicării zilnice cu sine, deprinsă odată cu primele nelinişti biologice, dar şi cu primele semne ale nevoii de a înţelege. Tainică ameninţare pentru furia rece a tiparelor acuzării, cînd acuzarea este truc. I-a fost adulmecată chibzuinta lăuntrică de lungă durată, şi, potrivit să sune a fărădelege, Gheorghe Ursu a fost pedepsit pentru ofensa de a fi gîndit.

Au rămas de la el, cine ştie cum neatinse, deja publicatul volum de poezii, la "Litera" în 1971, "Mereu doi", manuscrisul - dactilogramă "Europa mea", angajat cu contract de publicare la Editura Albatros, în 1985, corespondenţă din diferite perioade şi însemnări care, parcurse, 11 conturează variat şi seducător, îi dezvăluie un acut simţ de observare, fineţe interpretativă şi adevăr de document pentru literatura noastră. Citindu-le, am simţit de datoria mea să nu-l las să moară a doua oară.

Publicarea în "Jurnalul literar" a scrisorii lui Geo Bogza, a fragmentelor din textul descrierii, adresate părinţilor, a întîlnirii scriitorilor sub cupola Ateneului, cu prilejul sărbătoririi lui Tudor Arghezi, cît şi a poemului inspirat din pagina "Contemporanului", înnobilată de scrisul lui Călinescu şi moştenită de Geo Bogza, reprezintă tot atîtea încercări de a face să vibreze, după ani, candoarea învrăjbită în adevăr a lui Gheorghe ursu. In ceea ce mă priveşte, am încercat să scriu, la rîndul meu, cu gîndul la copilăria anilor mici, alături de Babu şi de Tuţa, frate şi soră, ambii cu numele pus sub semnul Sfîntului Gheorghe.

Cornelia Stefanescu
Jurnalul literar" Nr. 5 din 5 februarie 1990