FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

O luciditate activă

Gabriel Andreescu  in dialog cu Cornel Mihalache. Interviu pentru filmul "Babu"
După cum vă amintiţi probabil şi dumneavoastră, în România aici a avut loc o revoluţie

- L-aţi cunoscut pe Babu?
- Din păcate, nu! Am însă prieteni foarte buni care au fost prieteni foarte buni ai lui Babu, Sorin Vieru, soţia dînsului, şi cu care am vorbit despre el. De fapt, prima discuţie în legătură cu cazul "Babu" a fost discuţia de la Gina Vieru şi Sorin Vieru din 1985.
- In care aţi aflat de...
- Da. Am ajuns într-o seară la ei, ne vizitam foarte des, şi i-am găsit... răscoliţi. Aflaseră de moartea lui Babu, prietenul lor. Sorin tocmai scrisese un mic text, sub impulsul acela al clipei, pe care mi l-a arătat si evident m-a rugat să nu vorbesc despre el. Am rămas foarte impresionat de atmosfera aceea. Am reluat după cîteva zile o discuţie asupra cazului "Babu" şi mi-a spus o parte dintre cauzele care ar fi stat, ar fi fost pretextul lichidării sale, despre un jurnal, despre faptul că s-au făcut referiri la existenţa unor sume în valută, care au dus la închiderea sa. Evident amănuntele şi explicaţiile adevărate le-am descoperit mult mai tîrziu, în 1990 deja din cu totul altă poziţie.
- Care?
- După cum vă amintiţi probabil şi dumneavoastră, în România aici a avut loc o revoluţie. Şi s-a întîmplat că în urma evenimentelor din decembrie 1989, am devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Ceea ce era o primă structură de putere, o structură legislativ-executivă, deci cea care era legitimată să dea primele legi necesare funcţionării noului stat dar şi (...) de a da funcţie executivă. Eu ajunsesem in această structură datorită istoriei personale, datorită implicării într-o poziţie deschisă şi în cadrul unei structuri am intrat intr-o comisie privind abuzurile îm perioada lui Ceauşescu. Abuzurile, ştiţi, erau de foarte multe feluri, şi erau foarte prezente la acel moment. Din păcate, oamenii au mai uitat. Ştiam de cazul "Ursu" după cum v-am spus, şi una din preocupările mele, era chiar de a deschide astfel de cazuri. Intre timp creasem şi Comitetul Helsinki Român, în ianuarie anunţasem înfiinţarea acestei asociaţii, care avea în vedere intr-o primă perioadă clarificarea unor cazuri. S-au asociat deci iniţiativa civilă şi funcţia pe care o aveam. Marele avantaj în acţiunea de investigare a cazului Babu, a fost implicarea lui Silviu Brucan, atunci vicepreşedinte al C.F.S.N., chiar cu funcţii foarte importante, în încercarea de a desface cazul Babu. Motivul? Sau motivele? Ştiu că Silviu Brucan îl cunoştea pe Babu. Imi amintesc că el făcuse referiri anterior la cazul Babu. Cred, din această cauză, că existau şi nişte motive umane. Exista în acelaşi timp o activitate propagandistică indiscutabilă, modul în care s-a şi prezentat investigaţia mă duce cu gîndul la o seama de motivaţii. Dar dincolo de asta rămine faptul că într-o zi, domnul Silviu Brucan, după ce obţinuse, ceea ce era foarte simplu, concursul Armatei, care era atunci structura tutelară a Securităţii, am plecat în jeep spre Calea Rahovei 39, instituţie pe care o ştiam de altfel din propria mea experienţă, ni s-au deschis grăbit porţile, am intrat în vechile celule de la subsol, unde stătuse şi Gh.Ursu, şi unde de altfel fusese bătut, lovit şi, de fapt, în cele din urmă asasinat. Am luat legătura în acel moment cu cei doi procurori care au primit ca responsabilitate investigarea cazului Gh.Ursu şi am rămas într-un contact permanent cu unul dintre procurori. E vorba de domnul Voinea, Dan Voinea, colonel mi se pare pe-atunci. Vreau să spun că a fost o colaborare foarte bună. Investigaţiile le-a făcut dinsul în primul rînd. Ceea ce am incercat eu să fac, de exemplu, a fost să mediatizez o parte din informaţiile primite. Radu Filipescu, care era al treilea coleg implicat în această acţiune, urmărea constant evoluţia dosarului. Ştiţi probabil, in "22" au apărut atunci pagini din jurnalul pentru care Gh.Ursu a fost ucis. Şi-acum pot să spun ucis pentru că acesta este rezultatul investigaţiei noastre. Am primit în primul moment trei dosare, care conţineau pagini lipite din jurnalul confiscat in momentul închiderii lui Gheorghe Ursu.
- Şi care nu erau copii xerox.
- Nu, copii am făcut eu după ele, ceea ce e cu totul altceva. Am dat la revistă unul dintre aceste dosare pentru a se selecţiona paginile cele mai interesante, şi aceste pagini au putut fi oferite selectat cititorilor revistei şi deci opiniei publice. Ce am aflat însă în mod concret pe parcursul investigaţiei? Gheorghe Ursu a stat în septembrie-octombrie în perioada cînd totul se apropia de final cu un grup de deţinuţi de drept comun. El fusese transferat de la Rahovei 39 unde fusese investigat într-o primă perioadă la Poliţia lipită de gardul Securităţii şi care uneori făcea "treaba urită". Deci el fusese investigat în legătură cu jurnalul dar fusese trimis şi judecat pentru obţinerea unor sume (absolut insignifiante) in valută, dolari, mărci...
- In valoare de 16 dolari...

Inceputul anchetei

- Da, totul nu era decît un pretext. Declaraţiile foştilor condamnaţi, deci a martorilor, erau că el era chemat în mod constant şi din ceea ce povestea Gheorghe Ursu, deseori bătut. Asta s-a întîmplat şi-n ziua fatală cînd el s-a întors în celulă acuzind dureri puternice in zona abdomenului, se pare c-a fost lovit cu şpiţul, ăsta fusese şi rezultatul autopsiei. Declaraţia acestor martori, investigaţia propriu-zisă, au permis Institutului Medico-legal să dea un certificat, recunoscînd cauza decesului lui Gheorghe Ursu - lovituri cauzatoare de moarte. Se pare că loviturile au afectat, au rupt intestinul, a fost dus la spital este adevărat. Aici apar nişte controverse şi controversele continuă şi astăzi. Rămîne întrebarea dacă medicii au făcut tot ceea ce au putut pentru a-1 salva sau dimpotrivă, au lăsat lucrurile să evolueze într-un fel al cărui final era moartea. Ultimele informaţii pe care le am se referă chiar la această îndoială, dacă nu cumva cele două zile în care nu s-au făcut intervenţiile necesare, nu au fost premeditate, pentru ca Gheorghe Ursu să moară. Ancheta a decurs foarte bine pînă in acest moment, pînă la obţinerea documentului de medicină legală. (...) Era imediat după revoluţie, era februarie, Silviu Brucan avea o poziţie foarte puternică în acel moment. In sfîrşit concursul dat de Dan Voinea a fost deosebit de bun. Permanent am avut o colaborare şi un dialog excelent. Din acel moment insă, dosarul a fost luat şi dat mai departe. Au fost puse sub acuzaţie trei persoane din structura Ministerului de Interne. [...] Ceilalţi însă erau membri activi, unii dintre ei am inţeles că s-au distins şi-n perioada revoluţiei. Din acel moment dosarul fiind luat, conlucrarea cu dosarul lui Gh.Ursu s-a făcut la telefon. Şi-am înţeles că acuzarea a mers pe o formulă absolut nefirească, pe abuz de serviciu, cînd aici era vorba, cel puţin de lovituri cauzatoare de moarte, dacă nu de asasinat. Dosarul aşteptat în '91, '92, am inţeles că astăzi el a fost preluat de la procurorul anterior şi dat domnului Joarză, care se ocupă de altfel şi de cazul Frumuşanu şi care în discuţiile avute cu fiul lui Gh.Ursu şi cu nişte avocaţi pe care-i cunosc, începe să conteste inclusiv documentul Institutului Medico-legal şi deci inclusiv, rezultatele investigaţiei din 1990. Intr-o ultimă discuţie pe care am avut-o cu unul din cei implicaţi în investigaţie exista chiar dorinţa de a reveni din nou asupra acestui caz şi eventual de a-l defini corect în termenii asasinatului politic, lucru care ar putea să complice lucrurile foarte mult din punctul de vedere al procedurilor, din punctul de vedere al finalizării dosarului, dar care ar constitui o definire în termeni obiectivi.
- Am înţeles că dosarele pe care le-aţi avut în mînă în 1990, practic nu mai există.

SRI si dosarele Securitatii

- Sora lui Gheorghe Ursu a venit la mine în vara lui 1990 mi se pare, arătîndu-mi răspunsul S.R.I-ului privind solicitarea dînsei de a primi jurnalul. Acolo scria, spre imensa mea surpriză, negru pe alb, că dosarul lui incluzînd jurnalul şi alte înscrisuri care au fost confiscate in 1985 au fost topite. I-am explicat doamnei că am avut trei dosare in mîinile mele şi că erau dosare cuprinzătoare. Adică erau dosare cu pagini de caiet lipite pe două rînduri, adică fiecare pagină mare era din 4 pagini de caiet; şi erau groase dosarele respective. Această scrisoare de răspuns este cel puţin mincinoasă, că trebuie să acţioneze, şi i-am sugerat să acţioneze chiar în justiţie. De altfel eu insumi în 1990 februarie făcusem o cerere către departamentul care se ocupă de arhivele Securităţii şi solicitasem propriul meu dosar, materiale confiscate de la mine. Mi s-a dat acelaşi răspuns că materialele au fost topite. In toamna lui 1990 îmi amintesc că a avut loc la Ministerul Justiţiei o întîlnire în cadrul unei acţiuni desfăşurate sub sigla unui proces al comunismului. Şi atunci am avut ocazia să discut cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Armatei şi ai Poliţiei dar şi cu reprezentantul S.R.I., pe atunci dar şi vreo doi ani de atunci, domnul Cristea, adjunctul şefului S.R.I. Şi-n legătură cu afirmaţiile despre disponibilităţile dînsului de a conlucra în legătură cu datele necesare pentru investigarea crimelor comise de comunişti, crimele regimului ceauşist, etc., i-am pus următoarea întrebare: " Domnule Cristea cum este posibil ca eu să am în februarie 1990 trei dosare cu materiale din jurnal şi în vara lui 1990 să mi se spună că aceste materiale au fost topite încă din vara lui 1987". Dînsul în mod politicos şi-a notat această intervenţie şi mi-a promis că-mi va răspunde. Vă aşteptaţi probabil să vă spun şi rezultatul. Nu! N-am primit niciodată un răspuns de la domnul Cristea. Asta arată o conlucrare şi la nivelul S.R.I. şi al Procuraturii in privinţa eludării unor informaţii, în privinţa rezolvării în mod negativ a unor situaţii cum este cazul nostru.
- Şi acum domnul Cristea nemaifiind în structură probabil că...
- Va trebui să apelez la următorul adjunct al şefului S.R.I.
- şi tot aşa...
- Nu, nu tot aşa. Dumneavostră ştiţi probabil că în Constituţia României ni se garantează în mod foarte ferm dreptul la informaţie. Bine, şi acest acces poate fi limitat şi din păcate Parlamentul României a dat o lege privind ţinerea dosarelor care privesc securitatea naţională, sub tăcere, timp de 40 de ani. Trebuie reţinut însă următorul lucru: această lege, pînă cînd nu a fost contestată din punct de vedere constituţional, ea va funcţiona, are în vedere acele dosare care privesc siguranţa naţională. Nu există nici un argument, din tot ceea ce a rezultat, în legătură cu investigaţia dosarului "Ursu", care să  facă o conexiune între acest caz şi siguranţa naţională. Deci informaţia privind cazul "Ursu" trebuie să fie disponibilă. Este dreptul în primul rînd al familiei, dar şi al opiniei publice de a avea acces la această informaţie. Ca urmare trebuie să ne batem pentru acest lucru.
- Dacă există jurnalul, de ce credeţi că l-ar ascunde în continuare? Ce conţine?
- M-am uitat deci pe o parte din jurnalul respectiv, fără indoială el conţine nişte nume. Dar problema nu este substanţa jurnalului care în mare este cunsocută, este ritualul secretului. Este însăşi problema ceauşismului, comunismului şi a responsabilităţii celor care au avut drept de decizie în ultimii 40 de ani. Acest ritual al unei puteri care poate să spună "NU!. Acest drept nu vă este acordat!" cred că este ceea ce vor să salveze actualii deţinători ai secretelor şi nu jurnalul ca atare.
- Deci dacă l-ar da, ar exista un precedent.
- Exact. Dacă l-ar da ar exista un precedent. Exemplul acesta ar putea genera un bulgăre de zăpadă. Insăşi ideea ar deveni normală. Ideea că oamenii ar putea...după ce au trecut prin revoluţia română au acces la substanţa aceea ce li s-a intimplat vreme de 45 de ani.

Lumea scriitorilor

- Ştiţi lumea lui Babu?
- Da! Lumea scriitorilor. Era Nina Cassian, Geo Bogza, Sorin Vieru, cum spuneam.
- Credeţi că s-ar fi încercat atunci un proces al intelectualilor?
- Aş separa întrebarea dumitale în două domenii. Un proces ca atare există. Este cazul meditaţiei transcendentale. Aici este chiar vorba de un proces. Adică de o incercare de a atinge o categorie de oameni, că asta inseamnă persecutarea intelectualilor, nu a căuta o victimă ci o categorie de victime. Cazul "Ursu" nu e legat de un proces de genul acesta ci el semnifică altceva, el indică acest interes deosebit pentru categoria intelectualilor, pe care-1 manifesta Securitatea. La un personaj cum este Babu se intersectau o mulţime de fire, din lumea scriitorilor, poeţilor, melomanilor, artiştilor - propriu-zis, sau regizorilor, creatorilor de teatru. Şi investigarea acestui caz însemna a completa această reţea de biografii şi de bibliografii. Dumneavoastră aţi urmărit cazul "Berevoieşti". Aţi văzut la ce nivel de detaliu se derula supravegherea personajelor de talie publică. Cu alte cuvinte cazul "Babu" intra în sistemul mai general al controlului elitei intelectuale, şi probabil el trebuia să devină şi un exemplu pentru această elită. In ultimii 15 ani inaintea căderii sale, Ceauşescu a avut o politică oarecum sofisticată de control. Asta includea o creştere a elementelor de influenţare, de ameninţare în defavoarea acţiunii defensive directe.
- Deci conexiunea cu procesul...
- Din proprie experienţă trebuie să vă spun că Securitatea cerea tone de declaraţii. Aceste declaraţii aveau în vedere cam totalitatea persoanelor semnificative din jurul unui anchetat. Vă spun că în mod cu totul special, mie mi s-au cerut declaraţii
privind persoane cum sînt Sorin Vieru şi persoane din jurul acestuia, chiar mai mult decit declaraţii privind pe cei care erau implicaţi în activitatea mea. Pentru regim interesul faţă de personalităţile publice era evident. De ce? Ca să se obţină oare informaţia necesară într-un proces? Nu ştiu dacă este vorba numai de un proces anume sau este vorba despre amplificarea mijloacelor de influenţare, de control, de ameninţare asupra unor oameni care totuşi aveau şi o capacitate de expresie şi un ajutor internaţional. In orice caz, odată cu uciderea lui Gheorghe Ursu, un astfel de proces pe linia "Ursun nu mai putea fi desfăşurat pentru că deja...
...E cu totul altceva autenticitatea înregistrării spontane şi altceva memoria. Dar eu cred că acel jurnal este o referinţă de mare valoare, ce ţine de conţinut, e lumina aceea a epocii, dar are şi dimensiune simbolică. Deci, eu cred că dincolo de interesul familiei pentru jurnalul lui babu, există intersul unor instituţii. Şi acest interes trebuie să se manifeste. - Şi interesul Securităţii... - Interesul Securităţii s-ar putea să acţioneze în sens invers...
- Şi să echilibreze...
- Şi să echilibreze!

Un portret al lui Babu

- Puteţi să-i faceţi un portret lui Babu?
- Il ştiu din povestiri, din volumul de poezii care a apărut, minunatele texte despre Babu, scrise de prietenii săi, de Sorin Vieru, de Geo Bogza. Ca urmare, ceea ce vă pot spune eu este o impresie foarte filtrată şi trebuie să spun ca o paranteză la aceste informaţii se adaugă foarte multe scrisori trimise la revista "22" privind cazul "Babu", unele dintre scrisori fiind -din punctul meu de vedere redactate cu foarte multă ştiinţă de a introduce idei subversive în cazul "Babu" încît ele par mîna unui profesionist. Imaginea despre Babu este imaginea unui idealist, un idealist activ care a urmat sentimentele epocii sau furtunile epocii, el a avut o tinereţe comunistă, este din nou o experienţă literaturizată, culturalizată. Nu este una politicianistă. Pot să inţeleg de ce a fost un procomunist in tinereţe, pe baza unui idealism prost argumentat în acel moment, dar cred că în el această nevoie de justiţie a fost resortul prim, pentru că de fapt el a renunţat la fructele acestei participări din anii '40, s-a marginalizat din proprie voinţă. Avea o imensă curiozitate care l-a făcut să-şi păstreze atenţia asupra a ceea ce se intimpla in jur; care l-a făcut să devină autorul acestui jurnal, jurnal despre care am vorbit pînă acum, care l-a determinat nu numai să privească, să observe, să acuze, ci să noteze toate aceste momente ale lui de luciditate. Este un om care devenise în ultimii ani, mulţi ani, un opoziţionist făţiş, nu pentru că ar fi venit cu lozinci pe stradă, dar investigaţiile făcute la biroul lui, făcute în 1990 şi alte povestiri arată că se exprima foarte liber şi foarte coerent la adresa legii. In sensul ăsta cred că e un om care a avut o evoluţie frumoasă, de la un idealism ratat la un scepticism pozitiv şi generos. Este exact ceea ce nu suporta regimul: o luciditate activă.