FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

In memoriam

Voi vorbi despre dînsul în mod inadmisibil; voi vorbi ca şi cum ar fi un om viu, cu calităţi şi lipsuri. Dar a trăit de mult de tot. A fost ucis acum citeva zile.

Inota cu ochii deschişi în apa mării şi, folosind acvalangul, scotea din străfundul apelor amfore. Pedala voiniceşte pe bicicletă de acasă la serviciu şi de la serviciu înapoi acasă. Trecea spre haos şi fum ca un zmeu. Un zmeu noduros, fiindcă, după tată, se trăgea din neamul ţăranilor noduroşi din Albac. Aşa ştia el, purtînd şi numele eroului eponim. Iar dacă mai trebuie o dovadă, viaţa şi mai ales moartea lui au adus-o.

Strămoşul lui credea în "drăguţul de impărat". El nu mai credea în împăraţi, dar credea în cuvîntul bun şi în învălmăşagul nelămurit de gînduri pe care le iscă un mister numit artă. De aceea, nu a fost expoziţie sau concert la care trecînd intimplător - să nu-l întîlnesc şi pe el, aflat acolo cu tot dinadinsul. Imensele cozi la cinematecă - la toate a înaintat răbdător; ridicat pe coama izbînzilor, irumpea in săli de concert şi expoziţii, lacom să răscumpere lungile nopţi petrecute de bunii săi la lumina opaiţului. De misterul numit artă se apropie cu lăcomie şi sfială. Cu sfială faţă de lucrarea poetului şi-a pus pe hîrtie şi propriile versuri. Pentru că aceste versuri stirneau un vălmăşag nelămurit de gînduri dar este aceasta o raţiune? - ele au apărut: în volum, şi ocupînd un loc definit în spaţiul cîtorva cunoştinţe, şi călătorind ca o butelie de sticlă în apa mărilor, prin timp... A fost apariţia volumului, o intimplare poate. Sau, dacă nu, împlinirea unei profeţii. Un prooroc profeţise în neştire, cîndva, că trebuiau să se întîmple toate acestea, pentru ca mărturia celui ce descinde dintr-un erou eponim să fie crezută, aşa cum crezute sînt toate mărturiile poeţilor...

Dar ce secret poartă hîrtia îngălbenită din butelia de sticlă aruncată în apa timpului? Scrie în ea că naufragiatul este un om fericit. El crede, nervos şi febricitînd, crede în fericire şi maladiile fericirii: în tinereţe şi dragoste, în Geo Bogza şi toate celelalte. Acest om fericit, cu ciudatele lui contradicţii, avea un mare defect, o vocaţie de mărturisitor pe care şi-a reprimat-o pe cît i-a stat în puteri. Că orice martir este un mărturisitor o ştie oricine, şi mai ales o ştie cuvintul; în actul de naştere al cuvintului "martyros" stau scrise acestea. Dar că orice mărturisitor care începe să vorbească singur este sortit fără cruţare martirajului, noi trebuie să aflăm mereu şi mereu luînd-o de la capăt în prea fericita eră a mediilor private. Zbuciumul acestui om, anchetat, a durat aproape un an şi - aşa cum a existat intenţia - a avut un sfîrşit inspăimintător. Dorit, efectul de spaimă a fost obţinut. Dar chipul tumefiat al mortului întipărise o mărturisire pe care vremurile o vor da în vileag. Şi care, ca şi butelia in care stă închisă profesiunea de credinţă în fericire, nu se va pierde. Focul care purifică totul, fumul care împrăştie tragica veste, au adus în plămînii noştri cîteva molecule care trebuie absorbite adînc.
Restul e tăcere...Deocamdată.
Sorin Vieru 

simbata, 23 noiembrie 1985 (ziua incinerării lui Babu)


Tacerea a fost rupta. Tineretul, tineretea, martirajul colectiv ne-au adus dreptul si datoria de a vorbi.
Numele celui despre care au fost scrise cindva, atunci, rindurile de mai sus, tainuite cu grija, cu teama, citite in soapta doar citorva prieteni, este GHEORGHE URSU. Inginer, poet. Prietenii il numeau BABU.
S.V.
2 ianuarie 1990.