FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

Cronologia musamalizarii - 1990 - 2000

Inginerul, poetul si omul de cultura Gheorghe (Babu) Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 si a decedat in Spitalul penitenciar Jilava la 17 noiembrie 1985. In ianuarie 1990, imediat dupa revolutie, familia lui Gheorghe Ursu se adreseaza noilor autoritati, cerand elucidarea imprejurarilor si responsabilitatilor legate de moartea lui. Ancheta este incredintata procuraturii militare si este condusa de magistratul Dan Voinea. "Din raportul medico-legal rezulta ca moartea numitului Emil Gheorghe Usu a fost violenta si s-a datorat peritonitei purulente generalizata prin perforatie post traumatica de ansa ileala. Din coroborarea leziunilor traumatice consemnate in foaia de observatie, cu constatarile facute intra-operator si la autopsie, rezulta ca leziunile externe si interne s-au putut produce prin lovituri repetate cu corpuri dure in regiunea abdominala, cu circa 3-4 zile anterior. Intre leziunile suferite si moarte exista legatura directa de cauzalitate ".
(Rechizitoriu, anul 2000, luna noiembrie, ziua 20)

Chiar in faza initiala a anchetei conduse de procurorul Dan Voinea reiese ca fostii ofiteri superiori de Securitate au instigat si au participat direct la exterminarea inginerului Ursu. Rechizitoriul incheiat la data de 31 martie 1990 propunea trimiterea spre anchetare in instanta a ofiterului anchetator al lui Gheorghe Ursu (care se evidentiase prin brutalitate si in represiunea din decembrie 1989!), seful arestului din Rahova in perioada respectiva si seful Directiei de cercetari penale din IGB. Timp de doi ani Procuratura Militara nu intreprinde nimic.

Procurorul General Vasile Manea Dragulin (in 1985 fusese seful Sectiei de urmariri penale a Procuraturii Municipiului Bucuresti si in aceasta calitate trecuse complet cu vederea imprejurarile violente ale mortii lui Gheorghe Ursu!) dispune brusc, dupa numai cateva luni de la inceperea anchetei, scoaterea dosarului din sarcina generalului Voinea si il transfera ulterior generalului magistrat Samoila Joarza.

In decursul anilor 1994, 1995, 1996, cu prilejul audientelor solicitate in repetate randuri de fiul lui Gheorghe Ursu, generalul Joarza declara, de fiecare data, ca ancheta va fi finalizata "intr-o luna", "intr-o saptamana..." dar, oricum, - tine sa-l previna - nu poate fi vorba despre inculparea ofiterilor "decat cel mult pentru negliujenta" si, in orice caz, reclamantul trebuie sa stie ca in dosar a aparut o declaratie din care reiese ca tatal sau pare sa fi primit lovitura fatala de la un codetinut.

In aprilie 1995, Marian Clita, infractor de drept comun, spargator de case, detinut in aceiasi celula cu Gheorghe Ursu la data mortii acestuia, convoaca o conferinta de presa contrazicand declaratiile date timp de cinci ani si declara ca el l-a omorat pe inginerul Gheorghe Ursu printr-o lovitura cauzatoare de moarte, delict "care se prescrie dupa zece ani".

In 1996, inainte de alegeri, domnul Iliescu promite finalizarea cazului si trimiterea vinovatilor in judecata.

Rechizitoriul intocmit de catre procurorul Samoila Joarza se incheie la data de 12 noiembrie 1996 cu trimiterea in judecata - pentru savarsirea infractiunii de omor - doar a inculpatului Marian Clita, ca singur vinovat in cauza. Prin acelasi act de solutionare pe baza materialului probator administrat in cursul cercetarilor se dispune "neinceperea urmaririi penale fata de locotenentul Tudor Stanica sub aspectul instigarii la omor" si fata de ceilalti ofiteri implicati, desi chiar din declaratiile lui Clita, dar si din alte marturii, reiesea clar rolul instigator al ofiterului anchetator Tudor Stanica, al sefului de arest, colonelul Creanga, si al sefului directiei a 6-a a Securitatii - Cercetari Penale - colonelul Vasile Gheorghe.

Judecatorul JIPA Cristian isa da seama ca adevarata ancheta nici nu a fost facuta, si dispune trimiterea dosarului inapoi la parchet pentru investigarea ofiterilor de Securitate si Militie. Curtea de apel nu e de acord. Ulterior, judecatoarea MATIESESCU de la Tribunalul Bucuresti incearca sa-l scoata basma curata pina si pe Clita, prin intimidarea martorilor si schimbarea declaratiilor. Ca urmare a plangerilor partii vatamate, aceasta judecatoare se auto-recuza. In final, abia in anul 2000, CLITA este condamnat pentru omor la 20 de ani inchisoare, din care a executat doi, datorita decretului de aministie a lui Ceausescu, si a contopirii cu alte pedepse, de drept comun.