"Cazul  Ursu"

Anghel Ion

La penitenciarul Jilava am stat in camera cu Scaleschi si ing. Radu Filipescu… Pe Catanga am stat singur in camera cu o saltea pe ciment fara fereastra fara aer timp de 16 luni. In timpul anchetei am fost batut si torturat pina lesinam si eram dus in camera cu patura. Eu am fost batut de ofiterii anchetatori cpt. Matei si un locotenent poreclit de detinuti "ciinele rosu" iar Mihaiasa ma ameninta cu "cruciada" in sensul ca ima va aresta rudele, parintii si membrii familiei mele. Col. Tudor Stanica a ordonat sa fiu dus in biroul lui unde mi-a adresat injurii si amenintari ca sa declar ce vroia el si lucruri despre care eu nu stiam nimic.... Atit pe Baciu cit si pe col. Stanica ii stiam de la o petrecere cu seful lor generalul Pop de la MI... La acea petrecere am fost provocat de col. Stanica sa spun un banc cu coana Leana si ei m-au inregistrat dupa care am fost arestat... Intr-o noapte am fost scos din camera de doua ori de gardieni ca sa acord asistenta medicala unor detinuti ce se aflau sus in camerele de ancheta si care nu se simteau bine datorita anchetei. Ambii detinuti erau morti insa...

Antoniu Aurel

Eu am fost cercetat de mr. Ogarca care m-a apucat o data de guler si m-a lovit cu picioarele cerindu-mi sa-i spun ce i-am dat directorului Tarnoveanu. Din cauza conditiilor proaste de detentie respectiv datorita faptului ca stateam pe beton in celula mi s-au umflat picioarele iar din cauza alimentatiei proaste am facut ulcer

Axinte Emil

Pe Catanga era un infern pe care nu-l suportam si I-am raportat acest lucru unui ofiter pe nume Ungureanu… Auzeam din camera tipetele si urletele, in special noaptea, ale detinutilor batuti

Badaran Argentina

…Noaptea auzeam tipete de la cei care erau batuti in birourile de ancheta care se gaseau deasupra arestului. Inainte de a fi batuti detinutii erau vazuti de medicul Damian care stabilea daca acestia suportau bataia. Si sotul meu a fost batut, eu vazindu-l cu singe pe cap; l-am vazut batut si eu si cei 7 frati ai lui. Din cauza torturii [sotul meu] Mirea Marin a fost dus la spitalul Jilava unde din cauza batailor, ulterior, a decedat. Nu s-a facut ancheta pentru decesul sotului meu cu toate ca acesta se afla in greva foamei cind a decedat. Practic cei din arest erau intrebati de col. Creanga despre ceea ce se petrecea in camerele de arest. De aceste lucruri s-a ocupat la inceput col. Danciu. ... am auzit de la sefi ca ofiterii de securitate erau tolerati acolo. Bucataria era comuna [cu a securitatii].... In arestul IGM am vazut-o pe tiganca ce era in arest batuta rau ca a fost nevoie sa o tinem in cearsafuri ude iar alte detinute aveau palmele si talpile umflate de la bataie.

Balaci Ilie

… odata a fost introdus un detinut pe nume Clita cu misiunea de a-l tortura pe Australian (pe numele mic Ion arestat pentru trafic de valuta), care l-a atentionat pe Clita ca a fost intruit in tabere de lupta; Clita nu a inteles si a fost batut de Australian, motiv pentru care Clita a fost scos din camera.... am fost gestionar la un depozit de cafea unde obisnuia sa vina sa ceara cafea colonelul Baciu de la directia economica. ... venea des si cerea cantitati mari de cafea... Cind mi-a facut perchezitie acasa, maiorul Orban a vazut ca fetita mea avea cercei in urechi si i-a confiscat.... Col. Baciu... m-a batut intr-o noapte intr-un birou de la directia cercetari penale.; de asemenea am fost batut de capitanul Mandache. Am stat si cu Gelu Voican Voiculescu.

Banulescu Maria

… in camera cu mine era si Daniela (fosta sotie a lui Parcalab) si care colabora cu anchetatorii mergind pina la brutalizarea detinutelor; astfel pe Baciu Vasilica a batut-o ca a obtina informatii suplimentare pentru anchetatori… auzeam in alte camere in care erau anchetati detinutii, urlete si tipete. Medicii nu interveneau la detinutii bolnavi decit cu aprobarea anchetatorilor pe care acestia o dadeau numai daca cei arestati colaborau. Asa s-a intimplat de exemplu cu detinuta Lazar Elisabeta arestata cu mine in acelasi dosar care a avut venele de la mina rasucite.

Barbu Costica

Cat am stat in arest am observat ca unii dintre detinuti veneau batuti de la camerele de ancheta. .. Auzeam noaptea cum erau batuti detinutii in alte camere…

Barbu Ion

… am stat in celula cu Tulea… am fost anchetat de ofiterii Neagu, Pascale si Lupu Ctin. Acestia ma bateau in timpul anchetei ca sa declar cum vroiau ei. Din cauza batailor am lesinat in timpul anchetei si am fost dus cu patura in celula insa nu am primit ingrijiri medicale. Eram batut ca sa declar ce stiu despre aur si valuta pe care nu le aveam. Auzeam si ziua si noaptea racnetele de durere ale detinutilor batuti. In celule era si cite un informator. Si detinutii care au fost cu mine au fost batuti, in special Tulea.

Boldei Stefan

am stat impreuna cu Marinca Mircea, Ciolac Dtru, Iliescu, si inca un tinar; acesta din urma tin minte ca fusese batut si era operat pe abdomen. Acest tinar mi-a spus ca le-a zis anchetatorilor ca era operat insa acestia mai tare l-au lovit… Imi amintesc cum intr-o seara am auzit cum intr-o camera ce se gasea deasupra celulei in care ma gaseam era batut cineva. Aceasta bataie s-a reluat si in zilele urmatoare si cea care tipa era o femeie.

Bondreanu Marian

"...am stat in camera... cu un recidivist pe nume Gicuta. Acesta era informator de camera si il scoteau de multe ori si chiar il mutau in alte camere dupa care il aduceau inapoi. Cit am stat in arest respectiv pina la data de 25-03-86 timp de 6 luni... auzeam ca unii din detinuti erau batuti. De regula ii auzeam tipind pe detinutii batuti ziua.

Bonicioiu Ioan

"Am stat in camera cu dr. Anghel Ion, cu avocatul Mircea Stanculescu, cu Cezar (circiumar la Magurele - informator). Cu acesta din urma am stat doar cu el in celula aprox. 2-3 saptamini intrucit desi era detinut, incerca sa obtina informatii de la mine spunindu-mi ca altfel o sa fiu batut si o sa ies din puscarie fara anumite organe. Aceasta cu toate ca regulamentul interzicea, avea in celula hirtie de scris si creion. De fiecare data cind eram scos la ancheta, de regula noaptea, mi se spunea sa aduc cu mine o patura si in camera de ancheta eram batut. Astfel in timpul cercetarilor am fost batut de ofiterii: Neagu, Matei, col. Baciu Ion. Col. Stanica ma ameninta si imi explica ca "avem si noi perisabilitati si deasupra noastra este numai cerul, facindu-ma sa inteleg ca puteam fi omorit daca nu declaram ce vroiau ei. Ofiterii ma bateau cu cozi de topor la talpi dupa ce ma puneau in genunchi pe scaun. Am mai fost batut de un ofiter (sportiv, inalt) pe nume Topologeanu care m-a lovit atit de tare ca am cazut sub masa. Am stat in camera pe Catanga si cu avocatul Patrascu. Avocatul Stanculescu spunea ca mai intii a fost anchetat de ofiteri de la Securitate intr-o camera ce se afla deasupra arestului nostru si continuau sa-l scoata din cind in cind pentru audieri... Despre inginerul Ursu nu pot relata anumite date intrucit trebuie sa memorez ce s-a petrecut atunci cind eram in camera cu el cum se afirma.

Bran Adriana

"Alexandrescu Viorica era sotia lui Parcalab si era informatoare".

Brezoiesu Ctin

In timpul anchetei am fost batut foarte rau de cpt. Cocean lucru pe care l-am raportat si col. Stanica. Eram batut zilnic cu bastonul dupa ce ma baga sub biroul lui. Am stat in camera cu un avocat Patrascu Adrian, un negustor bucurestean arestat pentru afaceri cu cafea. Am fost supus unui tratament inuman in timpul anchetei. Am stat 3 zile si 3 nopti legat cu lanturi, rastignit la perete iar picioarele nu-mi ajungeau jos la podea. Eu m-am plins la col. Stanica si col.Baciu insa acestia mi-au raspuns ca-i intereseaza banii. De citeva ori, cind eram in biroul de ancheta, am auzit cum tipau cei care se aflau ca si mine la cercetari si erau batuti. Cind eram batut si tipam in biroul cpt. Cocean a intrat o femeie care i-a zis ofiterului sa-mi bage batista in gura ca sa nu se mai auda vocea mea. Eu nu am avut dreptul sa iau legatura cu avocatul.

Bujan Gheroghe

La DCP se practica bataia, si eu am fost batut ca un ciine in camera de ancheta… La arest am fost lovit de un gardian..., peste ureche si am avut timpanul spart in urma acelei lovituri. Am stat cu dr. Cornel Teianu - parlamentar; Cosma Adrian avocat; Borobeica, Capatineti (?); Constantinescu Gigi (Gigi Boieru); Catirlan Radu; Ion Dogaru; cam. 30 - cu Vasile Mihai, Valionte.

Buzoianu Laurentiu

Am fost anchetat de col. Tudor Stanica si col. Baciu. Stiu ca pe Gelu Voican Voiculescu il cercetau si ofiterii de securitate intrucit asa mi-a spus el. Eu am stat cu acesta in camera pe tronsonul Catanga. Pe tronsonul nostru era o camera de tortura de izolare, unde am stat si eu legat cu miinile la spate si cu capul in jos din ordinul lui Tudor Stanica si col. Creanga.

Calina Nicolae

Am stat in mai multe camere, intrucit in fiecare camera erau informatori care procedau la extragerea de informatii, unii prin batai, altii "te trageau de limba"... Am stat in camera cu Radu Gh. zis Gicuta acesta fiind violent ne batea si ne ameninta. Cu mine era un sofer...arestat ca a trecut frontiera cu un sef de militie, cu un doctor din com. Costesti Jud Arges pentru care... Gicuta era lasat de gardieni sa-l bata pe doctor.... Eu am fost batut la ancheta de col Baciu in mai multe feluri. O data am fost agatat cu catuse de un cui aflat in peretele biroului si eram lovit cu bastonul si pumnii peste corp... Intr-o noapte am fost batut pina dimineata si obligat sa scriu ce vroiau ei. Dupa ce eram batut, cu toate ca mi-era rau, nu venea nici un medic. Am stat in camera cu Adrian Teodosiu, tinar, fiul unui profesor de drept, care era batut crunt. Mi se spunea de anchetatori ca daca nu declar ce vroiau ei ajung in plic acasa. Acolo in arestul IGM am trait tot timpul in teroare. I-am intilnit pe Bonicioiu si colegul acestuia Godeanu. Pe Banicioiu il vedeam adesea umflat la fata din cauza bataii si am auzit ca i s-a facut o injectie ca sa spuna unde a ascuns banii si de aceasta s-a ocupat col Tudor Stanica).

Caruntu Viorel

Am fost dirijat de dl. Col. Creanga…am stat cu seful de la Intercontinental care povestea ca a fost batut de militieni.

Cimpoieru Dumitru

Am stat cu dr. Anghel Ion, cu secretarul de la primaria Buftea pe nume Gheorghe Ilie, medicul legist Dan Gorzo… Intr-o noapte au fost adusi 3-4 manifestanti de la Brasov cu lanturi la picioare… Am fost cercetat de cpt. Mihaiasa, col. Cocean si cpt. Matei zis "ciinele rosu". In timpul achetei eu am fost batut si ma bateau citeodata fara sa ma intrebe ceva. Ofiterul Matei... de cum am intrat in birou, m-a batut cu bastonul, cu pumnii si cu picioarele ca sa-i dau valuta... Am stat cu Stanciu Mihai (sef unitate), Gheorghe Florea (sef unitate), Iancu, barmanul Andrei. Toti acestia mi-au spus ca au fost batuti si fortati sa declare impotriva mea.

Ciubotaru Elena

Am stat in camera cu Ciobanu Elena si o femeie din Constanta arestata pentru o afacere cu porumb si care era informatoare de camera, aceasta lucrind direct cu col. Creanga. Aceasta detinuta ne tragea de limba si ce afla spunea ofiterilor… Eu am fost anchetata de cpt. Dragoi care m-a torturat si impreuna cu cpt. Sechieru, si ma obligau sa recunosc ce nu facusem. Cpt. Dragoi in timpul cercetarilor se descheia la pantaloni si ma obliga la sex oral pina cind a fost surprins de un alt ofiter si am fost lasata in pace. In arest a fost si sotia lui Parcalab care le batea pe detinute la ordinul lui Tudor Stanica. Eu auzeam tipetele detinutelor din camera unde era sotia lui Parcalab, informatoare de camera. Noaptea se auzeau bataile incasate de detinuti. Arestul IGM din Calea Rahovei era o fabrica de bataie. Eu am iesit la curatenie timp de o luna si ceva. Intr-o noapte am auzit cum era batut un detinut si dimineata cind am fost scoasa la curatenie am vazut niste haine impachetate aruncate intr-un colt, si gardienii ne-au zis ca erau ale detinutului Ursu care a facut o criza de rinichi si a fost dus la spitalul Jilava. Apoi am auzit de la detinuta Purcarea ca detinutul Ursu a murit la spitalul Jilava, aceasta fiind si ea internata in acel moment la spitalul respectiv.... Cu mine in camera a mai fost si Badaran Argentina, alta informatoare care batea detinutele, iar mie imi lua mincarea... Avocata mea Anghelide ma sfatuia sa devin informatoare de camera insa eu am refuzat sa fac asemenea lucru injositor.

Daescu Gh

"... am stat in camera cu Anghel Ion; cu procurorul Dan Stefaniu care era informator; si din cauza caruia am fost batut de ofiterul de la contrainformatii si mutat din camera. In timpul anchetei la arest am fost batut de col. Tudor Stanica acesta punindu-ma in lanturi. Tudor Stanica m-a batut in biroul lui cu pumnii de fata fiind anchetatorul meu cpt. Margarit. Aceasta bataie mi-a agravat boala de inima si coloana cervicala; motiv pentru care am fost dus la spital si Institulul Medico-Legal pentru expertiza si unde s-a dispus punerea mea in libertate pe caz de boala. ...Auzeam noaptea in arest cum erau batuti ceilalti detinuti in birourile de ancheta ce se aflau deasupra arestului. ...Stiu ca ofiteri de securitate aveau acces la arestul nostru si obisnuiau sa ia detinuti de la noi sau sa aduca printre noi informatori.... Detinutii comentau si eu am auzit de la ei ca ofiterii de securitate au luat arestati pe care i-au dus in camerele lor de ancheta de unde au iesit (detinutii) cu picioarele inainte.... Inainte de a fi batut de col. Tudor Stanica eu am fost vazut de dr. Damian care m-a si scos ulterior din lanturi intrucit lesinasem.... Despre Ursu am aflat ca la securitate unde era anchetat ar fi fost batut bestial si dupa iesire am auzit ca ar fi murit. De Ursu mai stia si procurorul Dan Stefaniu care era cu mine in arest."... Continuare pe 22 mai 2002: "Am stat in camera si cu detinutul Clita Marian, condamnat pentru furt. Acest detinut era informatorul lui col. Tudor Stanica si retin ca-l scotea din camera sub diverse pretexte... se certa cu subofiterii de la arest... Despre moartea detinutului Ursu Gh. am aflat si eu si ceilalti detinuti , de la detinutii cu probleme marunte corectionale, care erau scosi la curatenie. Unul dintre acestia a stat cu mine in camera... Ursu Gh. a fost ucis dupa ce eu am fost dus la comisie... Cind mi-a venit rezultatul de la IML ca sufeream de o boala de inima ce nu putea fi tratata in penitenciar col. Tudor Stanica m-a chemat in biroul lui si m-a batut de necaz ca urma sa fiu pus in libertate. De acest lucru stie si anchetatorul meu cpt. Margarit.

Damian George

Am stat cu un spargator pe nume Gicuta… altii au fost loviti in timpul cercetarilor ca de exemplu Manole Marius care a fost batut in camera de arest. Se obisnuia ca unii detinuti sa fie pusi de anchetatori sa-I bata pe alti detinuti acest lucru facindu-se cu stirea sefului arestului col. Creanga

Dinu Gheorghe

Stiu de un caz de deces, un detinut care a murit cind eram la munca la ferma "30 Decembrie".

Dobrin Nicolae

Regimul din detentie era destul de dur si putea face cu tine ce vroiau…Se obisnuia in fiecare camera sa fie un informator… Am stat cu Daogaru Ion de la Intercontinental…

Draghici Emil

A stat cu prof. dr. Anghel, nasul lui Tudor Stanica, care l-a dat afara pe TS (?).

Dragomir Petrica

IEFS; profesor. Ungureanu Gh. era informator de camera... Citeva zile la rind am auzit strigate de durere care veneau de la o celula apropiata de prima camera in care am stat eu… Am vazut la cei care erau cu mine in camera unii, cind se intorceau de la ancheta; aveau talpile si palmele invinetite si umflate din cauza loviturilor primite... cu bastonul. Acestia povesteau ca erau urcati cu genunchii pe scaun sau pe birou si batuti cu bastonul la talpi si palme. Faima de batausi aveau ofiterii Matei si Cocean. ... Am auzit ca intr-o noapte un detinut a fost dus la spitalul Jilava, unde... "s-a imbolnavit de deces", aceasta era expresia folosita atunci de anchetatori.

Dugaia Florea

un detinut… era informator… Stiu de Gica (din Ciolpani) colegul meu de camera, ca a fost anchetat intr-o noapte si a fost batut de anchetatori.

Fanache Lazar

Atit eu cit si cei din camera de detinere in care eram am fost batuti cu exceptia unui singur detinut din camera care era informatorul lui Tudor Stanica. Eu am fost batut in biroul de cercetari penale de col. Stanica si subordonatii lui. Uneori eram scos noaptea din camrea de arest si cind intram in birou pentru cercetari mai intii eram batut cu pumnii si cu bastonul. O data am fost batut pina la lesin astfel ca nu am stiut de mine pina a doua zi. Dupa ce eram batut primeam niste pastile de la un doctor, iar in rest nu aveam nici un ajutor medical. Eu eram batut ca sa recunosc o fapta pe care nu o savirsisem si pentru care ulterior a fost gasit autorul. Cit am stat in arestul DPP din Buc. calea Rahovei am auzit ca murisera doi detinuti pe care i-au dus la Jilava... Col. Stanica era un pericol la arest pentru ca nu scapa nimeni nebatut de el. Din cauza batailor primite de la col. Tudor Stanica au am intrat in refuz de hrana si de aceea am fost transferat la penitenciarul Jilava si de acolo la Slobozia.

Georgian Aurica-Valeria

Stiu ca Alexandrescu Viorica era scoasa mai des din camera intrucit colabora cu ofiterii… Am auzit cum intr-o alta celula un detinut se vaita iar barbatii erau tinuti, unii, in lanturi, si ii auzeam cind treceau pe culoar.

Gheorghe Ilie

…Auzeam cum din birourile de ancheta tipau detinutii cercetati… Exista chiar si un birou de tortura pe palierul arestului unde erau anchetati cei arestati. Am vazut si eu acest birou… si am observat ca in acea camera erau mai multe constructii din fier folosite pentru torturarea celor anchetati. Eu am fost batut intr-o noapte de procurorul Carcel Marin intrucit nu am vrut sa semnez o declaratie scrisa de el.

Ghiorghe Florea

Am stat in camera cu Gelu Voican Voiculescu si cu alti detinuti. Din discutiile purtate cu acestia am aflat ca in acea perioada era arestat si ing. Ursu... am aflat ca era arestat de securitate

Goman Iorgu

Eram scos la ancheta intr-un birou si eram batut de 2 ori pe zi in acel birou. De regula eram batut de ofiter in prezenta colegului sau si ma lovea cu un baston peste talpi si peste cap. Odata am fost batut atit de rau ca nu am mancat o saptamina deoarece fusesem lovit in stomac si aveam dureri insa nu am fost dus la spital. Noaptea auzeam cum erau batuti in celule si alti detinuti. Am auzit cit am fost in arest ca un detinut a fost batut si a murit.

Ionita Stefan

"Raspundeam de primirea si distribuirea pachetelor… pentru cei aflati in arestul directiei… In acest arest se aflau si cei cercetati de Securitate, asa cum a fost si detinutul Ursu Gheorghe… Am primit ordin de la col. Creanga ca sa primesc de la familie mai multe alimente, respectiv 'tot ce aduce' pt. detinutul Ursu deoarece exista interesul ca cei ce se aflau in camera cu el respective detinutii Clita Marian si Radu Gheorghe sa consume ei continutul acelor pachete. Noi nu aveam voie sa verificam ce se intimpla in acea camera deoarece era consemn dat scris de col. Creanga in caietul de consemne ce se gasea in camera sefului de schimb. Personal am auzit chiar de la detinutul Clita Marian ca il batea in camera pe Ursu Gheorghe pentru a-i spune ce legaturi avea cu unele persoane din afara. Ofiterii de securitate care aveau detinuti in arestul nostru veneau la usa arestului si prezentau o nota de scoatere din arest semnata de comandantul lor si de ofiterul anchetator in baza caruia luau detinutul si plecau cu el fara ca noi sa stim ce se petrecea mai departe. Despre detinutul Ursu eu am aflat ... ca a fost dus la spitalul Jilava unde a murit, de la colegii de seviciu in ziua respectiva. In acest sens eu si colegii mei am dat atunci rapoarte cu privire la acel eveniment si pe care le-am predat col. Creanga. Clita Marian se lauda fata de noi inainte de eveniment ca daca scoate ceva de la Ursu va fi pus in libertate si acest lucru l-a spus si la alti subofiteri.

Manea Mircea

stie ca Carasca Gh. a participat la reprimarea de la Timisoara. "Am fost cercetat de cpt. Carasca Gh…. In timpul anchetei ma lovea peste cap spunindu-mi ca asa trebuie ca sa-mi aduc aminte. Gelu Voican Voiculescu era anchetat si la Securitate, si era luat si dus la birourile securitatii pentru ancheta... Am auzit de la alti detinuti ca intr-o seara a fost adus de la ancheta un detinut intr-o patura. Acesta a fost dus intr-o camera de arest... de doi militari in termen de la securitate. Imi amintesc ca era intr-o vineri seara, in toamna lui 1985... Ofiterii de securitate veneau personal si luau la ancheta detinutii pe care ii vroiau ei. Noaptea auzeam tipetele detinutilor care erau batuti la ancheta, intrucit birourile ofiterilor erau deasupra camerelor de arest.

Maracineanu Ioan

Era un preot, Popa Gh. arestat pentru trecere frauduloasa de frontiera si care era scos din arest de ofiteri de securitate pentru a fi anchetat… Timp de 11 luni am stat pe Catanga timp in care am slabit 18Kg. Cu toate ca primeam pachete de acasa, acestea nu ajungeau niciodata la mine. Imi amintesc ca detinutii de la mine din camera, cind veneau de la ancheta veneau batuti, de ofiterii anchetatori, din care imi amintesc Cocean, Neagu si Pandaru. La inceputul anchetei eu am fost lovit de col. Baciu. In tronsonul Catanga se auzeau urletele unor detinuti...La penitenciar am stat cu Brezoiescu, care mi-a relatat ca in arestul Rahova a fost batut si legat la zid de niste belciuge... Un informator de camera "Misu"... vroia sa ma sperie, ... mai mult m-a anchetat acest informator decit ofiterul... De multe ori detinutii erau scosi la ancheta noaptea, chiar la orele 1, 2 si cei care erau cu mine in camera povesteau ca daca te duceai la ancheta noaptea trebuia sa pleci cu patura sub brat, pentru ca apoi erai adus in patura respectiva.

Mihai Gheorghe

"in arestul IGP unde am fost batut." Nu cunosc ce au scris ofiterii in declaratii pentru ca nu stiu carte

Mihai Puia

"Ofiterul care m-a anchetat era in haine civile si ma batea cind eram audiat de el. Ma batea cu bastonul si cu pumnii ca sa declar daca mai aveam argint.

Mihai Vasile

Am auzit ca Ursu a fost batut la ancheta; si a decedat la spitalul Jilava. Acest lucru l-am auzit de la alti detinuti care fusesera scosi la ancheta o data cu Ursu Gheorghe. Si eu am avut parte de bataie in timpul achetei. Eu am fost cercetat de col. Tudor Stanica, procurorul Vasiliu, procurorul Ovidiu Nastase, cpt. Trifoi precum si de ofiteri de securitate. Astfel in timpul anchetei care se facea intr-un birou de la DCP, eram tinut cu catuse la miini si eram batut cu bastonul. Dupa ce eram batut eram dus la seful arestului col. Creanga care stabilea in care celula urma sa stau. Cit am stat in arest auzeam deseori tipetele altor detinuti... Pe Catanga am stat cu Belu Ion, Nichita Cezarica, Suciu (si-a batut cuie in cap), Dolanescu (frate cu Ion Dolanescu). Cind a fost revolta muncitorilor de la Brasov, unii au fost adusi in arestul DCP. Multi dintre cei care au stat in camera cu mine erau adusi batuti din birourile de ancheta.

Mircea Marinca

In timp ce eram consul in Bulgaria, am fost arestat pentru niste monezi bulgaresti. Am stat cu Clita, Ctinescu Gh., judecatorul Radu. Auzeam pe ceilalti detinuti ca veneau de la birourile de ancheta cu mainile umflate si talpile umflate din cauza batailor primite... Unii detinuti povesteau despre ce instrumente medievale au fost folosite contra lor de catre ofiterii anchetatori. Astfel unii spuneau ca au fost legati de miini si de picioare, pe masa, si apoi erau intinsi fortat.

Mirea Florica

Am auzit ca detinutii de acolo erau batuti…

Neagoe Aurel

Am fost anchetat de cpt Dragoi si am fost supus in timpul anchetei la mari presiuni… Cpt. Dragoi mi-a dat de inteles ca daca nu fac ce-mi spune el voi fi transferat in alta parte unde voi avea parte de un tratament mai dur. Imi amintesc ca procurorul Jipa care supraveghea dosarul si care m-a arestat a scris ce i-a dictat cpt. Dragoi iar mandatele de arestare le-am semnat dupa trei saptamini de la retinerea mea. Cit am stat in arestul IGM auzeam noaptea si chiar ziua tipetele detinutilor anchetati...

Pencea Stefan

arestat de Stanica, Baciu, proc. Mirescu; Am fost in camera cu Brezoiescu Ctin, Turcanu. Am fost mutat o data pe Catanga. Eu am fost torturat de col. Tudor Stanica, acesta batindu-ma cu bastonul, cu pumnii si picioarele ca sa declar ce vroia el. In timpul detentiei am fost cercetat si de ofiteri de Securitate. De fiecare data cind eram scos la ancheta de col. Tudor Stanica participa si un ofiter de securitate, acestia interesindu-se de relatiile mele personale cu scriitorul Eugen Preda, generalul Dumitrascu (fost sef al securitaii Ilfov). Acesti anchetatori condusi de col. Stanica ma amenintau ca o sa ma trimita in "plic" acasa. Imi amintesc de un detinut care a fost cu mine in camera tinar de pana in 30 ani, fiul directorului unei intreprinderi din capitala (textile) si care a fost batut in timpul anchetei si adus in camera intr-o patura in timpul noptii. Dimineana acesta mi-a spus "Nea Fane, uite ce mi-au facut: si mi-a aratat galeata in care urinase singe. In aceeasi dimineata tanarul a cerut sa fie dus la medic si nu s-a mai intors. Ca urmare a torturilor fizice si psihice la care am fost supus in timpul anchetei eu m-am imbolnavit de inima iar din cauza loviturilor primite in zona lombara am afectiuni renale. Cind a fost luat din camera tanarul sus-amintit, de fata mai erau Brezoiescu Ctin si Turcanu. Despre Brezoiescu retin ca era batut atit de rau incit avea mainile umflate si crapate si a rams surd din cauza batailor la cap. Cand am fost arestat aveam 110Kg, iar dupa 7 luni de "tratament" din partea lui Tudor Stanica am ajuns la 60Kg.

Podina Ioan

Cit am stat o noapte in arestul IGM DCP, am auzit tipetele unui detinut care era batut in celula si din aceasta cauza nu am dormit toata noaptea. Detinutul Dogaru [Daogaru - director la Intercontinental ] mi-a spus ca "aici, la arest, asa se petrece" referindu-se la detinutul care era batut.

Popa Gheorghe

Am fost retinut pentru tentativa de trecere frauduloasa a frontierei… Eu am fost cercetat de un ofiter de securitate Chirita ce avea un birou la et. 2.

Radu Stan

"am auzit ca a murit un detinut cu numele Ursu...;Eu am fost anchetat de col. Stanica… in biroul sau. Tudor Stanica mi-a amintit ca in 1960 i-a anchetat pe tatal meu si pe unchiul meu si mi-a atras atentia sa nu fac ca acestia sa nu spun unde aveam aur si argint pentru ca altfel aveam soarta acestora. Col. Tudor Stanica imi spunea ca daca ii dadeam 3. Kg. de aur ma lasa in pace iar pe de alta parte eram batut de ofiteri de militie... Si ceilalti colegi din camera de arest veneau batuti de la ancheta"

Stanila Ctin

Eram in camera cu Brezoiescu Ctin la camera nr. 29 care a venit de la camera de ancheta de doua ori la rind batut crunt. Atunci mai eram in camera cu tiganul poreclit Pantalon doi tigani din Timisoara si un tip de la Otopeni… Cu toate ca era batut (avea miinile innegrite pina la cot din cauza loviturilor) Brezoiescu nu a primit ingrijiri medicale. Acesta ne-a povestit ca a fost lovit peste palme si la talpi de ofiterii anchetatori. Se auzeau urletele de la cei batuti in camerele de ancheta.

Tala Stefan

In fiecare camera a arestului era introdus cite un informator de camera. Acesti informatori aveau puteri mari si din cauza unuia dintre ei eu am fost scos si pedepsit prin rastignire la perete (legat cu lanturi de miini si de picioare iar la picioare aveam in plus legate ghiulele-bile). Am stat in camera cu Gelu Voica-Voiculescu care manca f. mult si cand nu-i ajungea hrana ii dadeam si noi mancarea noastra... acesta iesea din camera cel putin o data pe zi cite 4-5 ore timp in care mergea la un birou in care discuta cu ofiteri de la securitate. Am stat cu cu Gigi Boeru, Clita.

Tulea Nicolae

In arestul condus the col. Creanga se batea ca la carte… In camera era de regula si un detinut informator care lucra direct cu anchetatorul si drept recompensa acesta avea dreptul la doua vorbitoare pe luna si I se scadea din pedeapsa 15 pe luna… Odata am fost scosi la lucru (se construia ceva pentru gospodaria MI 10 detinuti si unuia dintre noi i s-a facut rau in timpul lucrului si a decedat... Eu am stat in camera cu Uzun Nicolae din Constanta... si parintele Calciu - acesta a luat bataie in arest si noi auzeam aceste batai. Acesta a fost batut de ofiteri de securitate care aveau un birou de ancheta deasupra celulelor 20, 21 si 22 de la arestul IGM... La noi in camera au fost adusi 5 demonstranti de la Brasov si retin ca col Tudor Stanica ii intreba cine era conducatorul. Aceasta ancheta a fost facuta de Tudor Stanica cu col. Vasile de la Securitate si retin ca Stanica avea un baston de lemn cu care ii batea la picioare pe cei de la Brasov... In timpul arestului am auzit in camera ca exista un detinut pe nume Ursu pe Catanga unde era batut si noi auzeam cind tipa intrucit si noi eram intr-o camera de pe acest tronson. Mentionez ca tronsonul era foarte ingust si se auzea foarte bine ce se discuta in celelalte camere inclusiv ce discuta subofiterul de paza cu detinutii... Eu am fost batut de Tudor Stanica si col. Baciu cu bastonul in biroul lui Tudor Stanica insa am rezistat acestor torturi. Dupa bataie noi nu eram ingrijiti de medicul arestului.

Uscatu Emanoil Octav

"In timpul detentiei am fost cercetat de doi ofiteri Lupu si Pascale si o data cind eram cu cei doi ofiteri a venit si Tudor Stanica care a zis ca cu banii pe care ii va scoate de la noi se va face un etaj la un bloc ce se vedea din camera de ancheta si in caz ca nu vom da bani le-a zis celor doi ofiteri sa-mi rupa oasele. Astfel eu am fost batut de cei doi ofiteri Lupu si Pascale si prima audiere a mea a durat 18 ore... Imi amintesc ca auzeam urletele si a altor detinuti ce erau batuti ca de exemplu detinutul Avram de la camera 28. Gicuta si Clita Marian erau informatorii celor doi ofiteri si ma trageau de limba sa le spun aspecte ce-i intereau pe ofiteri....Cel mai tare m-a batut col. Lupu si datorita loviturilor primite am ramas cu modificari fiziologice la degetele de la miini. Eu nu am primit ingrijiri pentru ranile suferite... Depre ing. Gheorghe Ursu am auzit de la detinutii care au fost mutati odata cu mine precum ca a fost omorit insa nu mi-au dat amanunte."

Vesman Andrei

Anchetat de Mihaiasa si procurorul Mirescu... Eu sufar de diabet si de hepatita pe care am avut-o si in timpul detentiei si pentru care eu am luat medicamente primite de acasa pentru ca cei de la arest nu-mi dadeau medicamente si nici regim alimentar… La inceput am fost lovit de ofiterul anchetator...

Visoiu Teodor Gh. Cosmin

Medic veterinar. … si noaptea, si ziua se auzeau tipetele de durere ale celor batuti la ancheta. Printre ofiterii renumiti care bateau era col. Baciu. Ceea ce stiu este ca in arestul IGM din str. Rahova exista un plan bine pus la punct prin care detinutii erua mutati din camera in camera in functie de interesele anchetatorilor. Mai stiu ca anumiti infractori (hoti) foarte periculosi erau bagati in camera cu detinutii cercetati pentru a face presiuni asupra acestora respectiv pentru a-i tortura atit inainte de a ajunge la anchetator cit si dupa aceea. Aceste lucruri se petreceau in camere speciale cu doua paturi ce se gaseau pe tronsonul de arest "Catanga". De la anchetatorul meu Florea Gheorghe am aflat ca prima data cind a iesit din scoala de ofiteri a lucrat la canal unde a facut nenorociri mari si se plangea ca acum Dumnezeu l-a pedepsit. Tot Florea Gheorghe ma imi spunea ca ofiterii de securitate obisnuiau sa vine in arestul IGM si acestia ii puneau pe infractorii "killeri" din arest sa-i bata pe detinutii care erau in atentia securitatii dupa care ii anchetau si ofiterii respectivi si aceste audieri se faceau in birouri. ...cind au fost adusi de la Brasov... demonstrantii arestati acolo... au fost anchetai timp de 24 de ore continuu atit de ofiterii de militie cit si de ofiteri de securitate. Un pusti arestat in varsta de 20 de ani, slabut, mi-a spus ca a fost bagat intr-un WC din arest unde s-a tras asupra lui cu cartuse oarbe ca sa-l sperie. Aceste anchete erau coordonate de securisti si lt. col. Florea mi-a zis ca peste toti venise si un activist mare de la CC al PCR... O data a venit in camera de arest un tip arestat pentru ca furase un avion respectiv acesta si inca 12 piloti au fugit in Austria. Acesta fusese arestat de securitate in Romania in 1984... cind se intorsese in tara. Motivul arestarii era... detinere de valuta. Acesta era cercetat de securitate cu toate ca statea in arest cu noi.