FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

Poetul Gheorghe Ursu

Fara indoiala, Gheorghe Ursu a fost un poet autentic, care - in cursul vietii sale, nu s-a bucurat de notorietatea cuvenita. Atata volumasul "Mereu doi" tiparit la Editura "Litera" in 1971, cat si poemele postume permit acum o apreciere dintre cele mai categorice. Titlul primei plachete sugera, in general, natura lirismului lui Gheorghe Ursu: e vorba de o poezie pe eterna tema a iubirii, care - atunci cand isi alege forma traditionala, de obicei forma fixa a sonetului - devine un tipic lirism madrigalesc, asa cum o arata sonetul fara titlu care incepe cu versul: "Cum ai facut de-ai amagit hazardul". Specificul ei consta in perspectiva ampla, de dimensiune cosmica, in care se savarseste aventura erotica: cuplul, in poeziile lui Gheorghe Ursu, nu este nici arhetipal, nici individualizat, ci oarecum stihial, in sensul in care Erosul ar fi o drama jucata de doua dintre elementele primordiale, - de pilda, pamantul si apa. 
Intr-un poem intitulat "Dusmanul dragostei", poetul enumerand adversarii inexorabilei sale porniri rosteste peste ere: "dragostea mea fara sir / pe care n-au putut-o contesta nici uriasele reptile tertiare / nici vantul plin de vesti contrare / nici mafia oglinzilor sperjure / nici zorii care prada zeii din padure." 
Altadata, in "atacul" sau pasional, autorul, pentru a "sparge" reduta "streina", invoca un termen biblic: "Veniti, voi, trambiti de la Ierihon!" Dezamagirile in spatiu si timp, de tip expresionist, stimulate tocmai de intalnirea cu un corp femeiesc limitat de propriile-i fragede contururi, pasiunea amoroasa amalgameaza regnurile si amesteca realul tern cu sublimul imaginar: "esti atat de tanar si fara margini, / de aceea campul tau magnetic prinde plante carnivore si porumbeii heraldici / orice moarte incepe in dragoste / si moare-n moara domnului Quijote..." 
Vesnic pendul intre "triumf si disperare" (poemul "Iti sarut"), sufletul indragostit e asemenea unui ceva caruia "i s-a stins puzderia de stele", "care urca Golgota zilelor", iar iubita ii apare ca o "intunecata amiaza". Oximoronul nu apare ca gratuit, caci extazul amoros se configureaza adesea ca un act nimicitor de ceea ce adora: voluptatea nu poate sa nu se insoteasca de o delectatio morosa, suprema implinire fiind ucigasa: "chipul din vis l-am ars cu apa tare / Si-crunt-unde acidul nu intrase / Pe sini, pe ochi, intre sprancene groase / Am dat cu cenusiu peste culoare." 
Nu lipsesc desigur din acest interminabil epitalam expresiile manieriste, in care forta cedeaza pasul nuantei si rafinamentului, caligrafiei gratioase: ma gandesc la un alt sonet fara titlu, care incepe cu strofa: "O ploaie lina parca-ti sta pe fata / Minuscula ca-n mana lui Cellini / E ploaie doar, sau chiar acum feline / Miscari de curbe genereaza viata?" 
Primul volum manifesta un acuzat suprarealism, de buna calitate, vadind lecturi poetice moderne, si o propensiune spre lucid, mergand pana la jocuri verbale subtile, la efecte de intertextualitate, surprinzatoare pentru anii respectivi. 
Acum, Gheorghe Ursu apare mai calm, mai echilibrat, mai "clasic": cu acel-amintit-rafinament dezabuzat (Cu acele intoarse, ceasul coase / Un ceas-al nostru zilnic. Si-o tigare) care constituie indubitabilul semn al modernitatii, care-l salveaza de la orice sentimentalism. 
Caci Gheorghe Ursu, este in fond, un sentimental generos, pe care cultura si gustul il ocrotesc de banalitatea expresiei. Modelul rafinamentului sau se afla in sonetul "Piata Navona", o mica bijuterie lirica, nu fara gratioase insertii baroce; dupa cum modernismul sau, reintalnind nenumarate mostre din "Mereu doi" il ilustreaza poemul "Dupa calatorie", singurul care aduce, intr-o anumita masura, cu scriitura unui Constant Tonegaru. 
Martir al neamului romanesc, cazut la lupta cu cea mai rusinoasa tiranie a istoriei noastre, Gheorghe Ursu-fermecatorul si spiritualul Babu, pentru prietenii sai - n-a fost numai un intelectual de un caracter neinduplecat, de o exemplara fidelitate fata de normele morale in care credea, ci iata - si un poet remarcabil, caruia posteritatea nu mai poate sa-i refuze cununa pe care o merita.

Stefan Augustin Doinas