FUNDATIA "GHEORGHE URSU"
Gheorghe Ursu
"Cazul  Ursu"
Prima Pagina
 

Fugarul
de Cornel Nistorescu, 17 Iulie 2003, Evenimentul Zilei

Pina la urma, pe lumea asta tot exista o dreptate. Spaima romanilor de pe vremea lui Ceausescu, colonelul Tudor Stanica, adjunctul Directiei de Cercetari Penale de la Inspectoratul General al Militiei (cum se numea pe vremuri), e dat in urmarire generala. Chiar daca se ascunde intr-un spital, la un prieten sau in strainatate, spaima-spaimelor e pe fuga, ca un hot de buzunare sau ca un infractor de drept comun caruia politia i-a luat urma. Colonelul Stanica si colonelul Mihail Creanga (fost sef la arestul Rahova) au fost condamnati la 22 de ani de inchisoare in procesul Ursu. Cei mai tineri nu stiu prea multe despre Stanica si Creanga. N-ar strica sa le povestim cite ceva.

Stanica era unul dintre militienii zelosi din anii comunismului, cel care, fara sa-si puna problema de dovezi, martori si lege, te infunda cit ai zice peste pentru o cirteala sau pentru o nesupunere la rigorile sistemului. Personajul era de o duritate iesita din comun. Cine incapea pe miinile sale era un om pierdut. Cind Ceausescu voia sa pedepseasca exemplar, era chemat Tudor Stanica. Acesta rezolva totul. Iar in arestul din Calea Rahovei victimele erau preluate de o “masina de batut” condusa de colonelul Creanga. Tudor Stanica a fost anchetator si in cazul revoltei muncitorilor de la Brasov, si in cazul celor implicati in scandalul carnii, cind pentru niste purcei citiva oameni au vazut moartea cu ochii. Tot Stanica a avut legaturi cu cazul celor incinerati la Timisoara, iar dupa 1989 a ajuns unul dintre miliardarii de carton ai tranzitiei. Sadicul colonel a devenit bancher, a invirtit bani de la defuncta Credit Bank, a fost amestecat si in alte scandaluri (de exemplu S.AN.CA. - afacerea nebuna a lui Alexandru Raducan si Catalin Botezatu), in sistemul de relatii si afaceri in care erau implicati si fosti ofiteri de Militie, Securitate si, dupa 1989, din politie si SRI. Tudor Stanica e unul dintre exemplele elocvente ale tranzitiei romanesti.

Dupa 1989, banii si puterea au fost invirtite de aceleasi structuri ramase dupa Ceausescu. Noua putere n-a putut sa le neutralizeze si de aceea le-a asimilat, dind intregii clase politice, inclusiv de astazi, o componenta discutabila. Din ea au inflorit coruptia si mafia politico-financiara.

Tudor Stanica, spaima-spaimelor, cel care a cazut in picioare dupa 1989, e astazi pe fuga. Condamnarea sa in procesul Gheorghe Ursu e o tirzie si binemeritata revansa a tuturor celor care au avut de suferit de pe urma sa. E si o lectie de morala. Mi-ar fi placut sa cred ca sentinta finala in cazul Ursu este si un semn firav de reabilitare a justitiei din Romania. Imi pare rau, dar nu pot sa sustin asta. In primul rind pentru ca justitia romana a facut tot ce a putut pentru a amina sine die aceasta sentinta. Numai incapatinarea familiei, presiunile externe si cele ale societatii civile au dus la o asemenea sentinta scoasa cu clestele. In plus, ea poate sa fi fost data si din dorinta de a arata cit de impartiala este, chipurile, justitia. Cu cazul Ursu, ea si-a facut datoria, dar tot departe ramine de credibilitatea pe care ar trebui s-o aiba.
Pentru toti cei chinuiti, acuzati pe nedrept si pentru toti cei care au tremurat de frica lui Tudor Stanica, fuga acestuia de arestare este o revansa. Un tortionar batrin, burdusit de bani, dar si bintuit de o memorie apasatoare, fuge ca ultimul infractor pentru a scapa de raceala catuselor!