FUNDATIA "GHEORGHE URSU"

Blocul de timp inghetat

"Am fost prins intr-un mare bloc de timp inghetat", scria Gheorghe Ursu in poezia "Traiectorii". La 17 noiembrie se implinesc 10 ani de la asasinarea de catre securitatea ceausista a barbatului de 59 de ani (se nascuse la 1 iulie 1926 la Soroca), inginer de profesie, poet, scenarist, prozator, iubitor de film, muzica si pictura, si care, lucru mai putin obisnuit de la Maiorescu incoace, a tinut, cu incepere de la 18 ani si pina cind a fost arestat, in septembrie 1985, un jurnal intim, cuprins in peste 61 de caiete (peste 6000 de pagini). Motivul real al acestei crime politice nu se cunoaste. Denuntat de doua colege de birou de la ISLGC, Petre Elena si Pirguta Croitoru, (oare unde vor fi fiind ele?), pentru motivul de a tine un jurnal, este anchetat timp de citeva lumi, solicitat sa colaboreze cu securitatea si in cele din urma, arestat, torturat bestial si omorit. Gheorghe Ursu nu era o persoana care sa primejduiasca regimul. Putini stiau de jurnalul sau. Avea citiva prieteni printre care scriitori si artisti. St. Augustin Doinas ii prefatase singura carte publicata in timpul vietii, placheta de versuri "Mereu doi" (Editura Litera, 1971). Dan Desliu, care se numara printre apropiatii lui Gheorghe Ursu, credea ca securitatea voise sa ofere disidentilor un exemplu. Sa-i sperie, cu alte cuvinte, pe aceia care, din pricina reputatiei lor, nu-i putea trata cu destula duritate. Trebuie sa admit ca, la acest nivel trivial, caracteristic securitatii, nu vad o explicatie mai buna. I-a fost dat lui Gheorghe Ursu sa moara in locul unor confrati aflati oarecum la adapostul celebritatii lor in tara si peste hotare. Ancheta deschisa dupa 1989 s-a impotmolit. Cele 61 de caiete, confiscate la 1 ianuarie 1985, n-au fost inapoiate familiei nici pina astazi cu toata vilva din jurul cazului in presa de dupa 1989. Este uimitor cum viata repeta uneori literatura. In romanul lui Constantin Toiu, "Galeria cu vita salbatica", tiparit in 1976 este relatata anchetarea de catre securitate a unui tinar intelectual roman pentru "vina" de a tine un jurnal intim. Cind am comentat romanul, la aparitie, am remarcat tocmai grozavia ca un jurnal nedestinat publicarii, sa fie coonsiderat corp delict intr-un proces intentat in fond intimitatii fiintei umane. Gheorghe Ursu a avut in realitate soarta personajului din roman. Mai putin norocos decit personajul, Gheorghe Ursu a facut experienta umilintei si suferintei absurde pina la capat. Pina la moarte adica. Blocul de timp inghetat in care am fost prinsi cu totii, persoane reale ori fictive este comunismul. Procesul lui Gheorghe Ursu este in multe privinte kafkian, [pentru ca, la rindul lui, comunismul este un regim de tip kafkian. Milan Kundera scrie intr-o carte recenta: "... Tribunalul il acuza pe K. fara sa indice crima". si "K. este vinovat nu pentru ca a comis o greseala, ci pentru ca a fost acuzat. Si deoarece a fost acuzat trebuie sa moara."]. Iata rasturnarea de sens pe care comunismul a operat-o in materie de justitie. Ar mai fi de adaugat doar ca nu o anumita fapta a omului este incriminata in procesele comuniste ci omul insusi, cu toate radacinile lui, cu parintii, cu mosii si stramosii lui, omul ca atare si intrucit exista ca fiinta in lume. Tragedia lui Gheorghe Ursu este cea mai oribila ilustrare ontologica a acestei aberatii semantice, prin care comunismul si-a revelat esenta kafkiana. Si in acest plan literatura a luat-o inaintea vietii".

Nicolae Manolescu 
(Romania Literara nr 45, 15-21 noiembrie 1995)