FUNDATIA "GHEORGHE URSU"
Gheorghe Ursu
"Cazul  Ursu"
Prima Pagina
 

Procesul Gheorghe Ursu
Monica Macovei
Text apărut în Revista 22, Nr. 9/ 1999

In procesul Gheorghe Ursu se audiaza martori. O zi pe luna, intr-o sala a Tribunalului Bucuresti, ascultam timp de cateva ceasuri marturiile unor persoane care au intersectat, intr-un fel sau altul, viata lui Gheorghe Ursu. Sunt ofiteri de securitate, de militie, doctori legisti. Multi dintre martorii de astazi au fost partasi la crima din 1985. Altii doar au acoperit-o prin taceri nevolnice. Incercam, prin intrebari, sa aducem in auzul public fragmente din adevarul pe care ancheta nu l-a formulat in termenii clari ai vinovatiei penale.

Singurul judecat astazi pentru omor - pentru ca Gheorghe Ursu a fost omorat - este fostul co-celular Marian Clita, care in 1985 a stat cu Gheorghe Ursu in celula, in arestul Inspectoratului General al Militiei din Calea Rahovei. Era, potrivit rechizitoriului, informator. Multe lucruri nu s-au schimbat de atunci. Marian Clita este si astazi in acelasi arest, cu toate ca locul oricarui condamnat definitiv este intr-un penitenciar si nu intr-un arest de politie. Probabil pentru ca si astazi este informator. Inspectoratul General a devenit al Politiei, o parte din militienii anului 1985 a plecat, o parte a ramas. A ramas si Marian Clita impreuna cu firele nevazute care il leaga de arestul din Calea Rahovei si de militienii politisti.

Dar nu despre inculpatul Clita vreau sa vorbesc. El va fi judecat de tribunal si pana la o solutie definitiva este prezumat nevinovat. Ci despre martori. Despre felul - incredibil - in care fostii ofiteri ai securitatii si militiei trateaza astazi adevarul, justitia si pe noi. Vasile Gheorghe a fost seful Directiei Cercetari Penale a Departamentului Securitatii Statului in timpul regimului comunist. Astazi este pensionar. Directia pe care a condus-o s-a ocupat de dizidentii din tara ai regimului. I-a urmarit, investigat, retinut, perchezitionat si batut. Unii au murit. Asa cum a murit Gheorghe Ursu. Ce ne spune astazi Vasile Gheorghe despre cazul Ursu? "Nu imi amintesc nimic, pentru ca la acea data aveam 4-5 cazuri de rutina pe zi, iar acesta nu a fost unul din cazurile importante." Cazul Ursu a fost deci un caz "de rutina", la fel cu multe altele. Rutina care a dus la moarte. Si moartea era pentru securitate o rutina. Personal, nu il cred pe Vasile Gheorghe. Este in interesul lui sa nu declare in fata unei instante de judecata despre propria implicare in acest caz. Dar modul in care a inteles sa se "apere" este sfidator. Sigur, afirmatia "nu-mi amintesc" este cea mai simpla modalitate prin care o persoana refuza sa spuna adevarul. Dar cand ne explica de ce nu isi aminteste, Vasile Gheorghe isi bate joc de noi. Ne spune, explicit, ca Gheorghe Ursu nu a fost un "caz" nici macar in 1984-1985 cand era cercetat de securitate pentru "propaganda impotriva oranduirii socialiste" si, prin urmare, el nu a stiut nimic. Si ne mai spune ca in fiecare zi erau 4-5 astfel de cazuri despre care el, seful, nu avea cunostinta. Era rutina. Teroarea si moartea erau rutina. Si ne spune asta in mod public, fara rusine si fara frica.

Aroganta unui alt ofiter de securitate, Marin Pirvulescu, a mers si mai departe. El a lucrat din 1966 pana in 1990 la aceeasi Directie de Cercetari Penale din cadrul Departamentului Securitatii Statului, sub comanda lui Vasile Gheorghe. A perchezitionat locuinta lui Gheorghe Ursu si l-a investigat impreuna cu un alt ofiter din Directia de Cercetari Penale, Vasile Hodis. Ce ne spune astazi, in ianuarie 1999, ofiterul Pirvulescu, dupa ce 24 de ani a lucrat in unul din cele mai detestate departamente ale securitatii? Ca nu se foloseau violente in timpul anchetelor securitatii. Nu s-a referit la Gheorghe Ursu (ceea ce am fi inteles, doar nu ne asteptam sa se acuze singur), ci la toate anchetele securitatii. Ne palmuieste pe noi, toti locuitorii Romaniei. Teroarea securitatii a fost numai in imaginatia noastra, frica de tortura fizica a fost o inchipuire, toti cei care au trecut prin birourile de ancheta ale securitatii si au avut sansa sa iasa si sa vorbeasca au mintit, iar Gheorghe Ursu si multi altii au murit de amigdalita. Si, in general, romanii au trait de bunavoie intr-o parere de dictatura.

Ofiterul de securitate Vasile Hodis, cel care a lucrat alaturi de Marin Pirvulescu la Directia de Cercetari Penale a Departamentului Securitatii Statului a perchezitionat si el locuinta lui Gheorghe Ursu si l-a anchetat pentru afirmatiile dusmanoase din jurnal. Incearca sa nege implicarea sa in cazul Ursu, dar asta este firesc. Ce nu este firesc este ca, astazi, Vasile Hodis lucreaza la Serviciul Roman de Informatii. Ajuta la consolidarea democratiei si a statului de drept in Romania. Despre care a invatat in timp ce-l ancheta pe Gheorghe Ursu pentru scrierile sale critice la adresa comunismului. Isi aminteste cineva despre statul de drept din timpul comunismului? In 1985, Hodis era locotenent al securitatii, iar astazi este colonel SRI. Pe banii nostri. Iar noua ni se spune cu tarie ca numai specialistii in contraspionaj economic sau in alte chestiuni din astea sofisticate au mai ramas in SRI. Noi insa ne incapatanam sa nu credem. Pentru ca Vasile Hodis nu a fost un specialist in contraspionaj, ci in politia politica indreptata impotriva romanilor care criticau dictatura comunista, a celor carea aveau curajul sa spuna adevarul. Perversitatea anilor de dupa 1990 nu se opreste aici. Acelasi Vasile Hodis este cel care, in brava sa calitate de colonel jurist la SRI, a raspuns in scris solicitarilor pe care Parchetul Militar le-a adresat SRI in cursul anchetarii cauzelor mortii lui Gheorghe Ursu. Asadar, aspectele legate de cum a lucrat securitatea in 1985 in cazul Ursu au fost clarificate exact de unul dintre anchetatorii lui Ursu. Atat despre impartialitate.

Institutul de Medicina Legala Bucuresti a fost si el la inaltime. Doctorul Anastase Cavaliotti, astazi pensionar, a efectuat in 1985 autopsia lui Gheorghe Ursu in calitate de medic primar legist si a concluzionat ca moartea acestuia a fost patologica (adica, naturala). Desi la data autopsiei detinea actele medicale de la Spitalul penitenciar Jilava, in care se mentionau urmele de violenta si ruptura de intestin, desi afirma ca ruptura nu se putea produce decat printr-un traumatism in urma unor lovituri, desi a efectuat autopsia dupa terminarea programului, considera ca "moartea patologica" a fost o concluzie fireasca, iar in meseria lui interventiile (securitatii, militiei, ...oricui) nu erau posibile. Am trait in lumi diferite? Noi stim ca nu.

Sefii de arest, care in regimul comunist s-au ingrijit de detinuti, sunt si ei persoane respectabile. Mai ales seful temutului arest din Calea Rahovei, al Directiei de Cercetare Penala a Inspectoratului General al Militiei. Mihail Creanga a fost seful acestui arest in timp ce Gheorghe Ursu era detinut acolo. Dansul crede numai ca se foloseau informatori in aresturi inainte de 1989 (de parca nu s-ar folosi si astazi) si, pentru a mai diminua din "taria" acestei afirmatii, ne spune ca acestia se ocupau de fapt cu mentinerea ordinii si disciplinei in celule. Fiind o persoana cu frica lui Dumnezeu si cu educatie in materia drepturilor pe care statele democrate le asigura persoanelor arestate, Mihail Creanga a continuat sa lucreze la arestul din Calea Rahovei, pana in iunie 1993. Experienta de sef de arest i-a permis sa se angajeze apoi la Credit Bank, pe post de executor credite, unde se afla si astazi. Prieteniile vechi sunt durabile. La data angajarii sale de Credit Bank, vicepresedintele bancii nu era altul decat fostul sau sef din Calea Rahovei, colonelul Tudor Stanica, cel care timp indelungat, inclusiv in perioada anchetarii lui Gheorghe Ursu, a condus Directia Cercetari Penale a Inspectoratului General al Militiei. Si Tudor Stanica este martor in procesul Ursu. Inca nu a raspuns chemarii justitiei. Suntem nerabdatori sa auzim, probabil, cum aceasta directie era un exemplu de probitate profesionala si cat de sfinte ii erau sefului drepturile celor arestati.

Au fost audiati si alti martori, care s-au apropiat mai mult de adevar. Instanta l-a ascultat si pe Andrei Ursu, fiul celui omorat in noiembrie 1985. Procesul nu s-a terminat. Urmeaza noi martori si probe. Incercam sa uitam ca ancheta a inceput in urma cu 9 ani si ca prin concluziile ei a trunchiat adevarul.

Astazi, procesul se judeca in fata unui judecator impartial si independent. Vrem sa aflam intregul adevar, sa dovedim ca noi si nu ei am castigat pariul cu statul de drept.