FUNDATIA "GHEORGHE URSU"
Gheorghe Ursu
"Cazul  Ursu"
Prima Pagina
 

CAZUL GHEORGHE URSU - Istoric pina in anul 2003

Urmarirea informativa

Conform fragmentelor din dosarul de urmarire informativa (DUI) pe care SRI-ul le-a pus pana acum la dispozitie Parchetului Militar (abia in anul 2000), inginerul si poetul Gheorghe Ursu a intrat in atentia securitatii in anii '60. Sub actiunea cu numele de cod "Calatorul", a fost urmarit, s-au folosit informatori, i s-au deschis si confiscat scrisori si i-au fost ascultate convorbirile telefonice. Interesul securitatii era legat de prietenia sa cu disidenti din afara tarii, printre care Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, de legaturile cu oameni de cultura din tara care aveau, dupa expresia securitatii, "conceptii dusmanoase", de atitudinea critica a lui Gheorghe Ursu la adresa regimului Ceausescu.

In anii '70 si la inceputul anilor '80, Gheorghe Ursu a adresat mai multe scrisori postului de radio "Europa Libera", scrisori care s-au citit pe post. In una din ele, Gheorghe Ursu il acuza pe Ceausescu de crima, pentru modul iresponsabil in care a sistat lucrarile de consolidare a blocurilor avariate de cutremurul din 1977. Gheorghe Ursu, ca inginer cu experienta in structura de rezistenta a constructiilor si specialist in metode anti-seismice, a fost sef de proiect de consolidare la unele din blocurile avariate din centrul Bucurestilor. Cu aceasta ocazie a constatat in mod direct cum dictatorul, fara sa-i pese de situatia locatarilor in cazul unui nou cutremur, a dispus tencuirea suprafetelor inaintea completarii lucrarilor de consolidare, numai pentru a putea inchide santierele care-l deranjau in drumul sau catre lucrarile megalomanice in curs de desfasurare la Casa Poporului. Gheorghe Ursu nu a putut accepta aceasta crima; a refuzat sa semneze proiectele astfel trunchiate din "indicatiile pretioase" ale dictatorului si s-a simtit dator sa anunte opinia publica. Inca din acea perioada, securitatea banuia ca autorul acestei scrisori era chiar "obiectivul" actiunii "Calatorul".

In alta scrisoare catre Europa Libera, Gheorghe Ursu comenta situatia dezastruoasa din cadrul Uniunii Scriitorilor, care era luata cu asalt, cu incurajarea familiei dictatoriale si a Securitatii, de echipele protocroniste si nationaliste ale lui Eugen Barbu si Vadim Tudor.

In acea perioada, opozantul Gheorghe Ursu tinea la servici afise anti-totalitare, pentru care securitatea l-a admonestat in mai multe rinduri. Scria pamflete la adresa Ceausestilor, pe care le citea intre cunoscuti. Il preocupa necesitatea unei actiuni concertate de rezistenta a intelectualilor si discuta optiunile pentru astfel de actiuni cu prieteni, printre care se numara Geo Bogza. (Acestuia ii solicita sfatul pentru a face public, eventual prin citirea in cadrul Marii Adunari Nationale, unde Bogza era delegat si unde ar fi avut un efect important, un manifest anti-ceausist, pe care el insusi il redactase. Descrierea intilnirii lor, extrasa din citeva file ramase din jurnalul lui Gheorghe Ursu, a fost publicata in revista Jurnalul Literar in 1992).

In toti acesti ani, Gheorghe Ursu tinea un jurnal de insemnari zilnice, in care se adunase o fresca detaliata si usturatoare a falimentului national-comunismului romanesc. Jurnalul constituia un vast si pregnant cap de acuzare a dictaturii ceausiste si a Securitatii - politia politica ce o mentinea, si in felul acesta se auto-mentinea, la putere.

Ancheta in stare de libertate

Din aceleasi fragmente ale DUI, rezulta ca in decembrie 1984, o informatoare a securitatii, Croitoru Parguta, i-a sustras o parte a jurnalului de la servici. In urma denuntului ce a urmat, a fost anchetat de securitate, in stare de libertate, in perioada ianuarie - mai 1985. De citeva ori pe saptamina, uneori zilnic, era luat de la servici si dus, pentru interogatorii, la sediul securitatii din Calea Plevnei. Motivele anchetei erau pur politice, si anume legate de activitatile si atitudinea indreptate impotriva regimului Ceausescu.

Iata citeva fragmente dintr-unul din actele de "acuzare" gasite in dosarul de ancheta si DUI:

"Ministerul de interne SECRET
Departamentul Securitatii Statului
Ex. Nr. 1
Nr. D/0290247/30.01.1985
RAPORT
-privind pe URSU GHEORGHE EMIL

In luna decembrie 1984, in urma masurilor informativ-operative luate, Directia a 2-a a intrat in posesia unui inscris (registru) redactat de URSU GHEORGHE EMIL, ce contine grave afirmatii dusmanoase si denigratoare in legatura cu lucrarile Congresului al XIII-lea al PCR, pe care il pastra in institut intr-ul loc accesibil si altor persoane.

Din cercetarea in stare de libertate a celui in cauza, ascultarea unor persoane de la locul sau de munca, si din perchezitiile efectuate, au rezultat urmatoarele:

1. De mai multi ani, URSU GHEORGHE EMIL tine in vederea publicarii un jurnal in care, pe parcursul timpului, a facut numeroase consemnari ce denigreaza realitatile din tara noastra, politica interna si externa a statului roman, inserind si comentarii dusmanoase din emisiunile postului de radio autointitulat "Europa libera". Insemnarile mai contin si grave manifestari de calomniere si defaimare a conducerii de partid si de stat (anexa 1).
2. Din anul 1974 intretine legaturi cu elemente din emigratia reactionara romana de la Paris, comentatori ai postului de radio autointitulat "Europa libera", de la care a primit si introdus in tara, in anii 1974 si 1978, mai multe tiparituri in limba romana cu continut anticomunist (anexa 2).
3. In anii 1978 si 1981, cu ocazia unor calatorii turistice efectuate in strainatate a furnizat postului de radio autointitulat "Europa libera" 2 materiale in care a comentat de pe pozitii dusmanoase masurile luate de partid in domeniul constructiilor din Romania, care au facut obiectul mai multor emisiuni.
4. In anul 1980 a compus o poezie, in continutul careia a defaimat si ofensat conducerea de partid si de stat, cu scopul de a o transmite aceluiasi post de radio pentru difuzare, dar cetateanul strain la care a apelat l-ar fi refuzat…
5. A copiat 4 citate din diferite lucrari ale unor autori straini, ce contin referiri la necesitatea luptei impotriva statului si le-a afisat la locul sau de munca, cu scopul de a atrage atentia ca situatia critica din vremurile respective (cu sute de ani in urma sau in timpul regimurilor fasciste) s-ar potrivi in prezent realitatilor din Romania (anexa 4).
6. In atelierul de proiectare unde isi desfasoara activitatea impreuna cu alte persoane a colportat stirile postului de radio autointitulat "Europa libera" instigind la audierea acestuia, ca sursa de informare asupra realitatilor din tara noastra.

… Avind in vedere ca URSU GHEORGHE EMIL a desfasurat o intensa activitate de propaganda dusmanoasa prin actiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propaganda reactionara din strainatate…, impotriva acestuia urmeaza a se incepe urmarirea penala, continuarea cercetarilor sub stare de arest si trimiterea in judecata pentru savirsirea infractiunilor prevazute de art. 166 al. 2 Cod penal…

Intrucit cel in cauza intretine legaturi apropiate cu unii scriitori care se afla in atentia organelor de securitate pentru conceptiile lor dusmanoase, urmeaza ca in cercetari sa se clarifice si natura relatiilor cu acestia.

Acest mod de finalizare a cazului a fost stabilit in urma analizei efectuate in cadrul prevazut de ordinele in vigoare si cu acordul Directiei Procuraturilor Militare.

Seful Directiei a II-a
General-maior
Macri Emil
Seful Directiei a VI-a
Colonel
Vasile Gheorghe

 

Gheorghe Ursu a fost anchetat de catre maiorul Parvulescu Marin, locotenentul Hodis Vasile, sub conducerea si cu participarea colonelului Vasile Gheorghe, seful directiei cercetari penale a securitatii, unul din semnatarii actului de mai sus. Faptele despre care era cel mai frecvent intrebat erau:
- modul cum a transmis postului de radio Europa Libera materialele in care critica familia Ceausescu, si mai ales scrisoarea in care il acuza pe Ceausescu de iresponsabilitate criminala pentru sistarea consolidarilor de pe urma cutremurului din 1977.
- despre intentia sa de a-si procura o pusca cu luneta
- despre intentia sa de a distribui afise anti-ceausiste
- despre contactele cu disidenti romani din strainatate
- despre afisele anti-totalitare pe care le tinea la birou
- despre prietenii sai din domeniul artei

In tot acest timp, era evident ca anchetatorii doreau sa confectioneze un "complot intelectual" anti-ceausist, in care sa implice mai multe personalitati culturale cunsocute pentru vederile lor neconformiste.

In aprilie 1985, cind intrebarile au inceput sa se refere la prietenii sai, Gheorghe Ursu a refuzat sa mai dea declaratii. A fost amenintat si brutalizat de catre maiorul Parvulescu. A ramas ferm in refuzul sau de a da declaratii despre prietenii sai. Atunci ancheta a incetat brusc. Evident Securiatea se hotarise sa-i insceneze un motiv ne-politic de a-l aresta, evitind astfel un posibil scandal international (fiica lui Gheorghe Ursu se afla deja in Statele Unite), dar creindu-si astfel conditiile preconizate dintru inceput, si anume "continuarea cercetarilor sub stare de arest" pentru a se clarifica "si natura relatiilor cu unii scriitori care se afla in atentia organelor de securitate pentru conceptiile lor dusmanoase". Adica pentru a incerca sa obtina informatiile dorite prin tortura. Aceasta strategie rezulta si din nota purtind semnatura lui Iulian Vlad - seful Securitatii de atunci (plicul poarta numarul dosarului 0290247): "Ce ramine efectiv pentru instanta, daca piesele din jurnal, dat fiind caracterul lor, nu pot fi folosite". Asa cum aprecia si d-l Petre Mihai Bacanu in articolul "Asasinii inginerului Ursu" din 1992, este foarte probabil ca aceasta a fost fraza prin care li s-a transmis lui Vasile Gheroghe si Macri Emil sa-l incadreze pe Ursu la drept comun, si apoi sa-l ucida. Lichidare ce se putea face cu costuri politice minime, cita vreme se facea sub acoperirea militiei. Planul a avut o anumita anvergura, cita vreme, din documentele aceluiasi DUI, rezulta ca "cazul e cunoscut si analizat la nivelul conducerii Directiei Securitatii Statului din Ministerul de Interne" si ca fusese "Prezentat tov. procuror general la 28.08.85", (semnat N. Iscrulescu - fost procuror general adjunct).

Arestarea si detentia

Gheorghe Ursu este arestat la 21 septembrie 1985, sub pretextul a 17 dolari ("operatiuni cu mijloace de plata straine") gasiti la perchezitie. Este īnchis īn arestul Directiei Cercetari Penale a Inspectoratului General al Militiei din Bucureati, aflat in aceeasi cladire cu Directia Cercetari Penale a Securitatii, condusa de Vasile Gheorghe. Ancheta legata de cei 17 dolari decurge, dupa spusele anchetatorului respectiv, maiorul Florea Popescu, "fara probleme". Insa in aceeasi perioada, Gheorghe Ursu este scos "la ancheta" de ofiteri de Securitate si este batut cu salbaticie. Marturiile fostilor colegi de celula sunt clare īn acest sens. Caracostea Stere declara ca Ursu a fost batut la ancheta de ofiteri de securitate, mai precis de "...un maior care il mai cercetase cu ceva timp in urma, il lasase si acum il reancheta" (acesta neputind fi altul decit Pirvulescu Marin). Ivan Stefan declara ca Ursu era anchetat de un colonel de Securitate, ca "a fost tras de par si injurat de la ancheta", si ca "nu era in interesul regimului sa figureze cu detinuti politici si de aceea a fost arestat pt. valuta". De asemenea, declara ca "pe cei care il anchetau ii interesa problema jurnalului sau si relatiile cu prietenii". Cimpoieru Vasile declara ca Ursu era anchetat de Securitate, pe motive legate de jurnal si scrisori la Europa Libera; Manda Gh. īsi aminteste ca Ursu era "cercetat de Securitate" pentru "un jurnal in care scria de familia Ceausescu si ca era corespondent la Europa Libera"; si ca "Ursu a fost batut la palme si īn burta, la ancheta". Radu Vasile declara ca Ursu a fost "retinut intrucit i s-a gasit un jurnal in care a facut aprecieri injurioase la adresa familiei Ceausescu". Casapu Mitrus declara ca, dupa o ancheta, Ursu a fost adus īn celula cu patura, ca acuza dureri abdominale. Radu Gh. a declarat ca "de cite ori venea din camera de ancheta ing. Ursu venea batut" si ca "ca era anchetat mai mult de cei de la Securitate". Clita Marian spune ca Gheorghe Ursu "era anchetat de Securitate in legatura cu un jurnal in care consemnase opinii personale impotriva conducerii de stat si partid." "Cind venea de la ancheta era abatut spunind ca s-au folosit metode violente…" si ca "la 2-3 zile era scos si dus la ancheta… la colonelul Vasile din DSS" .

Vazind ca nici in aceste conditii nu se obtin informatiile dorite, Gheorghe Ursu este mutat, la ordinul sefului Directiei Cercetari Penale a Militiei, col. Tudor Stanica, si a col. Creanga Mihail, seful arestului, care indeplineau in fapt ordinele col. Vasile Gheorghe, intr-o celula cu doi informatori si tortionari ai militiei, Clita Marian si Radu Gheorghe. Acestia au avut misiunea sa-l tortureze pina la ucidere. Declaratiile martorilor audiati ulterior sunt si in acest sens clare:

Munteanu Ion relateaza ca a doua zi dupa moartea lui Gh. Ursu, Clita M. i-a spus despre acesta, in prezenta lui Ghelmez Gh.: "l-am rezolvat si pe asta… , sa vedem ce ne mai aduce".

Cei doi i-au spus lui Munteanu, si altor doi gardieni, Ghelmez Gh. si Roman Viorel, ca daca reusesc sa scoata ceva de la Ursu, vor fi eliberati conditionat mai repede, si ca aceasta promisiune le-o facuse lt. col. Creanga. Nu i-a intrebat pe cei doi ce inseamna ca au de lucru, deoarece acestia i-ar fi spus lui Creanga, si Munteanu ar fi avut neplaceri ("intrucit s-ar fi interpretat ca intervin pe linie de munca informativa").

Martorul spune: "De altfel, Clita si Radu Gh. erau oamenii de incredere ai lui Creanga... Stiam (si stiu) ca Creanga ii repartiza in camerele in care erau arestati cu probleme mai complexe". "Col. Creanga mi-a spus ca aceasta camera se afla in consemn, adica sa nu ne atingem de acea camera indiferent ce se intimpla acolo. Lt. Col. Creanga primea aceste dispozitii de la seful sau Tudor Stanica". "Popa Dan a raportat col. Creanga ca din acea camera se auzea galagie".

"In legatura cu consemnul pe care-l avea camera… eu aveam competenta de a supraveghea dar nu puteam interveni". "Venea Damian Costica si ne spunea sa avem grija de o camera unde este Clita si Ursu pentru ca este ordinul sefului sa nu intervenim noi. Am raportat col. Creanga in felul urmator: 'ii lasam pe oamenii aceia sa se omoare acolo ?'. Acesta a raspuns sa nu intervenim. A spus ca 'eu sunt sef iar d-ta trebuie sa executi paza'... Damian Costica mi-a spus ca acesta este ordinul sa nu mai intervenim."

Martorul Popa Dan spune: "…I-am intrebat cine le-a permis sa-l loveasca. Clita si cu celalalt mi-au respuns ca sa-mi intreb sefii ca stiu ei despre ce e vorba". "… am auzit zgomote, ca si cum ar fi fost lovituri; am deschis vizeta si l-am vazut pe Ursu Gheorghe dezbracat si legat de pat; acesta gemea si era cu capul lasat… unul din cei doi inculpati mi-a spus ca stiu ei ce fac si cine i-a pus…" "L-am vazut pe Gh. Ursu cu capul in jos… extenuat si neavind putere sa reactioneze."

Tot Popa Dan arata rolul Securitatii si a lui Tudor Stanica: "… am aflat ca Ursu Gheorghe Emil ar fi fost anchetat de Securitate si ca nu ar fi reusit sa afle de la el ce-i interesa si in celula cu acesta au fost introdusi Clita si cu celalalt…". "… am aflat ca din ordinul lui Tudor Stanica si Scarlet si Coca, Radu Gheorghe si Clita ar fi fost introdusi in celula cu Ursu si celula ar fi fost sub consemn."

Si martorul Radu Gh. arata ca: "Clita M. avea multa libertate, si de cite ori l-a batut pe Ursu a facut-o la ordinul cuiva.".

Udrea Marian arata si el motivele omorului si rolul lui Tudor Stanica: "Ursu nu a recunoscut la ancheta ceea ce ii interesa si pentru acel motiv a fost introdus in camera cu cei doi arestati care erau informatori de camera - unul este Clita, celalalt Radu Gheorghe". "De la sefii de tura, de la marea majoritate am aflat ca nu este bine sa ne bagam in camera in care se aflau cei trei. Nu aveam dreptul sa intervenim in camera respectiva". "Nu era o decizie a sefului de tura ci a sefului de directie, care era Tudor Stanica".

Martorul Cristian Martin declara: "…am auzit intr-o celula vecina cum doi detinuti il bateau si anchetau pe un al treilea detinut. [un coleg de celula] Godeanu chiar a batut in usa si a strigat la gardianul poreclit Pis-Pis ca sa intervina la camera vecina si sa nu se mai faca acolo teroare… pentru ca nu mai suporta. Ca urmare a acestui lucru Godeanu a fost scos din celula si batut de plutonierul Pis-Pis. Scandalul din celula vecina era asa de mare incit auzeam ce se discuta. Astfel am auzit ca se discuta despre un manuscris cu continut anti-ceausist si pentru care detinutul care il avea era batut. La aceasta contribuia si subofiterul supraveghetor care gasea motiv din orice si-l instiga pe seful de camera sa actioneze impotriva celui batut... Faptul ca cei care il bateau pe Ursu erau in legatura cu politistii era [aratat] si [de] faptul ca acestia ii ziceau 'sus ai spus ceva si mie altceva'".

Clita M., da si el o marturie directa cu privire la instigare.:

"… am fost scos eu cu Radu Gh…. de catre seful arestului Creanga M. care ne-a instruit… sa folosim teroarea maxima fata de detinutul Ursu, care era la izolare… Astfel, am fost introdusi intr-o camera de arest…". "Prin ordine primite de la seful arestului Creanga M. si de la Tudor Stanica, ordine venite direct de la colonelul Vasile Gh., seful cercetarilor penale din DSS"… "am fost sfatuit atit eu cit si Radu Gh. sa executam regim tensionat… in urma caruia acesta trebuia sa spuna tot ce stia si facuse cu privire la acele note scrise in caietele sale… in care si-a adus dezacordul fata de regimul ceausist… acesta a fost maltratat, schingiuit, si distrus definitiv moral si in parte fizic de catre mine si Radu Gh."

"…era batut … din ordinele date de sefii militiei de atunci respectiv lt. col. Creanga Mihail - sef arest, impreuna cu lt. col Tudor Stanica, loctiitorul comandantului IGM - Directia Cercetari Penale, acestia doi colaborind strins cu col. Vasile, anchetatorul direct al d-lui Ursu, ancheta desfasurata in birourile Securitatii, de unde acesta revenea in camera … batut…"

Din coroborarea acestor declaratii cu observatiile medicilor, rezulta ca bataia fatala, culminind cu spargerea intestinului subtire, a fost data in noaptea de 14-15 noiembrie 1985. Acest lucru se intimpla cu doar citeva zile inainte de expirarea celui de-al doilea mandat de arestare, si de trimiterea dosarului cu valuta in instanta. Evident, securitatea s-a grabit sa-l ucida pe Gheorghe Ursu inainte ca acesta sa aiba vreun contact public.

In dosarul de urmarire informativa exista si o corespondenta din oct. 1985, a lui Gh. Homostean catre Stefan Andrei, ca urmare a interventiei unor congresmani americani si a departamentului de stat american, in care se mentioneaza cazul de drept comun, ascunzindu-se adevaratul motiv politic al arestarii. Evident ca dupa aceasta scrisoare, in logica Securitatii, Gheorghe Ursu nu mai putea fi lasat sa iasa viu din inchisoare, intrucit ar fi dezvaluit tortura la care fusese supus intr-o ancheta politica, negind astfel raspunsul ministrului de Interne, si demascind lumii intregi minciuna oficiala practicata la nivelul conducerii regimului ceausist.

Conform strategiei securitatii, victima nu trebuia sa moara in cadrul arestului. Gheorghe Ursu a fost tinut pina in ultima clipa cu peritonita generalizata ("pina cind nu se mai putea face nimic", dupa cum declarau mai multi martori din personalul medical). Abia in dimineata de 17 noiembrie a fost trimis la spitalul Penitenciarului Jilava, dupa o intirziere, conform si declaratiei lui Clita M., calculata: "Sint scos de Tudor Stanica si de colonelul Creanga care imi spun: <>… Le-am raspuns: <>. Mi s-a raspuns: << Lasa ba ca nu avem benzina, masina, si pina la urma cam astea sunt si indicatiile>>. Ostentativ Ursu nu a fost dus la spital tocmai pentru ca se daduse o dispozitie,… din sfera Securitatii, sa se duca pe topogan fiindca cuiva nu i-au convenit acele materiale scrise in nu stiu cite caiete in care omul isi prezenta nemultumirea lui vis-ą-vis de regimul Ceausescu".

La spitalul Penitenciarului Jilava, se observa - si se consemneaza in foaia de observatie clinica - "echimoze de diverse marimi in hipogastru si flancuri". Intra-operator, se observa "false membrane" si spargerea intestinului subtire, totul demonstrind moartea violenta si aducerea voit tardiva. Mai mult, martora dr. Marinescu Sorana confirma situarea in timp a bataii finale: "[Ursu] mi-a declarat ca de vineri prezenta pirozis (arsuri pe esofag), dureri in epigastru cu iradieri in tot etajul abdominal, varsaturi bilioase (verzi)". "Bolnavul a spus ca inca de vineri a raportat celor in drept despre aceasta situatie, dar a fost adus la spital numai duminica". Dr. Constandache Ioan spunea ca "…Bolnavul mi-a relatat ca in detentie a fost batut cu virful pantofilor, cu spitul, dupa cum s-a exprimat el, in abdomen". "…in discutia pe care am avut-o cu Ursu Gheorghe, acesta mi-a spus ca in timpul anchetei acesta a fost maltratat de anchetatori". Si doctorul chirurg Hristenco Vladimir - cel care l-a operat - confirma momentul bataii finale: "… se observau echimoze de diverse marimi la nivelul flancurilor si in hipogastrul subombilicar". "La timpul respectiv am apreciat vechimea acestor echimoze intre 36 si 48 de ore de la producere". "Bolnavul acuza dureri abdominale de acelasi interval de timp". "Am discutat cu bolnavul care mi-a spus ca are dureri abdominale de doua zile". "Constandache Ion mi-a spus ca Ursu Gheorghe i s-a confesat relatindu-i ca a fost molestat in cursul arestului… sau al anchetei".

Moartea si musamalizarile imediate

Gheorghe Ursu a murit la 17 noiembrie 1985; abia la doua zile dupa moarte a fost anuntata familia. La spital, familiei i-au fost inminate hainele victimei, pline de singe inchegat si cu camasa rupta fisii pe spinare.

Securitatea declanseaza imediat o actiune de musamalizare de mare anvergura, actiune care se poate spune ca inca se mai desfasoara, la 17 ani de la evenimente.

Nu se comunica familiei cauza mortii, inhumarea desfasurindu-se in baza unor documente secrete. La Jilava, nici un medic nu e lasat sa vorbeasca cu familia, care afla insa de la niste sanitari de la IML ca "Ursu a avut toate organele, splina, ficatul facute praf". La morga, fiul poate observa si el urme de lovituri pe abdomen si lateral, si urme adinci de schingiuire pe spate. Telefonul familiei este deconectat, fiul este urmarit.

Dr. Hristenco declara: "A avut impresia ca anumite organe - de contrainformatii - au intervenit pentru a se pastra cit mai multa discretie asupra cauzelor mortii lui Ursu Gh.", iar dr. Constandache: "In legatura cu decesul lui Ursu am fost interogat de ofiterii de contrainformatii din spitalul Jilava".

La serviciul lui Gheorghe Ursu s-a dat ordinul sa nu mearga nimeni la incinerare; totusi, au venit multi prieteni, dintre care multi au putut observa urme de lovituri pe fata si de catuse pina la os, la miini. (Asa cum observase si avocata Ulmeanu, care il vazuse pe 15 noiembrie in arest, vlaguit).

Desi "echimozele de diverse marimi" sunt consemnate si in autopsie, iar spargerea intestinului nu putea avea loc decit in mod violent (cauzele patologice fiind excluse in acest caz), doctorul legist Cavaliotti, evident la ordin de sus, conclude ca "moartea a fost neviolenta".

In mod normal, moartea unui detinut trebuia sa declanseze o ancheta in cadrul arestului, si una din partea procuraturii militare. Nici una din aceastea nu a avut loc in cazul Ursu. In fapt, pentru a acoperi crima, este chemat in joc un procuror civil de la Parchetul Bucuresti, pe nume Vasile Manea Dragulin - ajuns procuror general sub regimul Iliescu din anii 92-96. Acest procuror, desi avea la dispozitie documentele medicale din care rezulta fara dubiu violenta, da si el, slugarnic securitatii, verdictul de "moarte neviolenta". Dragulin nu a fost insa primul procuror care sa-si dovedeasca obedienta fata de securitate in cazul Ursu. Procurorul Tuculeanu Alexandru (recent propus pentru Colegiul Superior al Magistraturii in anul 2002, procuror de trista faima si din afacerea Armaggedon) a fost cel care, la ordinul securitatii, a prelungit arestarea preventiva a lui Gheorghe Ursu, desi, vina de drept comun, asa cum declara ofiterul anchetator Popescu Florea, "nu a prezentat nici o problema, invinuitul recunoscind fapta". In decembrie 1985, dosarul legat de valuta inscenat lui Gheroghe Ursu este trimis, in mod grotesc - dupa moartea lui Gheorghe Ursu, in instanta. Deci militia ceausista, cu acoperirea altui procuror, Piciorus Ilie obedient, culmea, si acesta propus pentru Colegiul Superior al Magistraturii in anul 2002 (si tot cu trista faima din suspectele afaceri Aramagedon, Lele si Panait), trimitea in instanta un om deja ucis. Din analiza documentelor din DUI obtinute pina acum, rezulta ca securitatea ar fi inchis DUI al lui Gheorghe Ursu in 1987, la doi ani dupa uciderea acestuia.

Ancheta de dupa Revolutie

Inca īn decembrie 1989, imediat dupa Revolutie, sora lui Gheorghe Ursu, Georgeta Berdan, se adreseaza noilor autoritati, cerānd elucidarea īmprejurarilor si responsabilitatilor legate de moartea inginerului si omului de cultura rapus īn beciurile Securitatii īn toamna anului 1985.

Ancheta e īncredintata magistratului Dan Voinea. Din cercetarile acestuia, sistematice si rapide, (februarie - martie 1990) rezulta ca autorii cei mai probabili ai omorului sunt ofiterii Marin Pīrvulescu, Florea Popescu, Vasile Gheorghe si Tudor Stanica. De altfel, Tudor Stanica, īn acea perioada vicepresedinte al Federatiei Romāne de Box, era cunoscut pentru placerea sadica cu care batea detinutii. Ofiterul de securitate Marin Pīrvulescu si-a confirmat cruzimea cu ocazia reprimarii manifestatiilor din Bucuresti, din 21-22 decembrie 1989.

Comisia Superioara Medico-Legala, in 1990, arata ca moartea s-a produs datorita loviturilor primite cu citeva zile anterior, "lovituri repetate, cu corpuri dure... Intre lovituri si moarte exista legatura de cauzalitate".

Procurorul Dan Voinea propune continuarea cercetarilor asupra ofiterilor amintiti de catre procuratura militara. Cercetarile insa vor fi ingreunate de blocajul informational aplicat de Serviciul Roman de Informatii, care preluase, pe linga arhiva securitatii, si pe multi dintre ofiterii directiei a 6-a, devenita formatiunea "J" (juridica) a SRI-ului. Printre ofiterii preluati se afla chiar unul din anchetatorii disidentului Gheorghe Ursu, fostul locotenent de securitate Hodis Vasile, ajuns colonel in SRI, unde a stat pina in 1999.

Cosmetizarea dosarului

Tot din fragmentele DUI ajunse la procuratura rezulta ca in anii 1992-1994, formatiunea J, sub directia fostului subaltern al lui Vasile Gheorghe, Cotoman Gheorghe (autorul ulterior al unei virulent-nationaliste carti de reabilitare a securitatii prin cunoscutele metode de dezinformare) se ocupau de cosmetizarea DUI al lui Gheorghe Ursu. Tot in acea formatiune se efectua practic o monitorizare a actiunilor lui Dan Voinea, cit si a articolelor de presa (Romania Libera, 22) ce apareau in acei ani in legatura cu acest caz. In cadrul acestor actiuni se incerca direct, prin adrese interne si comunicate de presa, disculparea securitatii, prin inlocuirea documentelor vechi cu unele noi, preluate din arhivele militiei si procuraturaturii din 1985 ! Pe de alta parte, SRI-ul refuza sa predea orice material legat de acest caz procurorului Dan Voinea.

Obstructii ale justitiei - dosar Joarza

In toamna anului 1993, Procurorul General Vasile Manea Dragulin, cel care īn 1985 facuse deja jocul securitatii si trecuse cu vederea īmprejurarile violente ale mortii lui Gheorghe Ursu, dispune brusc ca dosarul sa fie scos din sarcina generalului Voinea si transferat generalului magistrat Samoila Joarza.

Generalul Joarza tergiverseaza ancheta timp de 3 ani. Printre multe alte detalii suspecte legate de aceasta ancheta: persoana de legatura a d-lui Joarza cu SRI-ul, cel care aducea materiale din DUI necesare anchetei parchetului, nu era altul decit colonelul SRI Hodis Vasile, unul din tortionarii lui Gheorghe Ursu !

Cu prilejul audientelor solicitate īn repetate rānduri de fiul lui Gheorghe Ursu, generalul Joarza declara, de fiecare data, ca ancheta va fi finalizata "īntr-o luna", "īntr-o saptamana…" dar, oricum, - tine sa-l previna - nu poate fi vorba despre inculparea ofiterilor "decāt cel mult pentru neglijenta" si, īn orice caz, reclamantul trebuie sa stie ca "nu va fi nici un proces", si ca aparuse o noua "concluzie" medico-legala; ca dupa unele noi declaratii, Gheorghe Ursu pare sa fi primit lovitura fatala de la un codetinut…

Ca la comanda, infractorul de drept comun, spargator de case, Marian Clita, declara ca el este cel caruia se datoreaza moartea inginerului Gheorghe Ursu. Detinutul Clita, personaj din lumea interlopa, fost informator al militiei si securitatii ceausiste, īn loc de a se afla, pentru executarea pedepsei, īntr-un peniteniciar, se bucura de un regim de favoare īn arestul Politiei Rahova, de unde declara ca el e vinovatul care i-a administrat lui Ursu lovitura cauzatoare de moarte. Evident, intentia sa (si a celor care il manipulau) era de a-i acoperi in acest fel pe cei care au ordonat crima, si in fapt, si pe el insusi. La baza acestei manevre era decretul de aministie semnat de Ceausescu in 1988, prin care "loviturile cauzatoare de moarte" (LCM) fusesera aministiate.

Rechizitoriul īntocmit de catre procurorul Samoila Joarza se īncheie insa la data de 12 noiembrie 1996 (dupa alegerile parlamentare si cu putin inaintea alegerilor prezidentiale…) cu trimiterea īn judecata - pentru savārsirea infractiunii de omor - a inculpatului Marian Clita, ca singurul vinovat īn cauza ! Prin acelasi act se dispune īn mod expres : "neīnceperea urmaririi penale fata de colonelul Tudor Stanica sub aspectul instigarii la omor" si fata de niciunul din ceilalti ofiteri implicati.

Obstructii ale justitiei - procesul Clita

In decursul anilor 1997- 2000 procesul, avāndu-l ca actor principal pe Marian Clita si desfasurat īn numeroase reprize, pune īn evidenta tendinta Justitiei de a bloca elucidarea corecta a acestui caz. Pe rind, judecatoarea Iordanescu Simona de la Tribunalul Bucuresti, si Fesiuc Rodica, de la Curtea de Apel Bucuresti, au incercat sa eludeze chiar si vina de omor. Cu o exceptie, notabila : judecatorul Cristian Jipa, care, cu o corectitudine rara in acel peisaj, prin hotarārea din 11 martie 1997 cere "…efectuarea de cercetari sub aspectul infractiunilor de complicitate, instigare, favorizare a inculpatului Clita Marian de catre Tudor Stanica, Vasile Gheorghe, Scarlet Gheorghe, Creanga Mihail, Damian Constantin si Radu Gheorghe. Deasemenea se vor efectua din nou cercetari asupra numitilor lt.col. Turcitu Adrian, cpt. Dumitraciuc Ion, col. Anghel Corneliu, mr. Pārvulescu Marin si lt.maj. Hodis Vasile sub aspectul infractiunilor de complicitate, instigare, favorizare la actiunea de omor sau omor calificat…"

Abia la 5 mai 2000, prin decizia nr.1947 din dosarul nr.284/2000, Curtea Suprema de Justitie - Sectia Penala, il condamna pe CLITA MARIAN la 20 ani inchisoare dar, īn baza aceluiasi decret de gratiere nr. 11/1988, decret semnat de N. Ceausescu, Clita va beneficia de o amnistie de 10 ani, iar 8 ani fiind deja executati pentru alte infractiuni, i-ar fi ramas de executat doar 2 ani.

Obstructii ale justitiei - rechizitoriul impotriva militienilor

In urma cererilor familiei, generalul magistrat Dan Voinea a continuat cercetarile, si a definitivat un dosar in care se dovedea fara tagada vinovatia ofiterilor de securitate si militie de instigare si participare la omor. Insa dificultatile in a-i deferi justitiei pe acestia au continuat. SRI-ul, sub conducerea d-lui Costin Georgescu, continua linia fostului director Magureanu, si inca refuza sa predea DUI al lui Gheorghe Ursu parchetului, sub pretextul aberant ca ar putea aduce atingere sigurantei nationale ! Abia in aprilie 2000, ca urmare a unei decizii a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) dosarul i-a fost pus la dispozitie d-lui Voinea. Este de neimaginat ca abia in anul 2000, si abia ca urmare a unei decizii la acest nivel, dosarul unui disident ucis de securitatea ceausista sa fie in sfirsit pus la dipozitia organelor de cercetare, care-l solicitau de 10 ani pentru solutionarea acestei crime ! Insa dosarul, asa cum s-a aratat mai sus, era aproape in intregime cosmetizat (din anii 92-94, sub directia generalului Cotoman, din formatiunea J a SRI-ului). Numai o infima parte a documentelor originale - si anume cele ce, evident, nu implica pe asasini, fostii sefi ai d-lor Cotoman si Hodis - au fost lasate in dosar. In restul celor 7 volumne - copii xerox in dezordine, venite din dosare de militie, procuratura, copii din ziare din anii 92-93, etc… Si totusi, conducerea SRI-ului, prin dl. Costin Georgescu, pretindea - printr-un comunicat oficial - ca acest dosar era cel original si microfilmat in 1987 !

In toti acesti ani, familia lui Gheorghe Ursu a trimis nenumarate memorii, apeluri, scrisori deschise, in unele cazuri semnate de importante segmente ale socieatatii civile romanesti, prin care solicita autoritatilor infaptuirea dreptatii in acest caz. Astfel de memorii au fost adresate presedintilor Iliescu si Constantinescu, Ministrului Justitiei Valeriu Stoica si Procurorului General Mircea Criste, conducerii SRI; fiul lui Gheorghe Ursu a obtinut si o audienta la presedintele Constantinescu, in care i s-au dat asigurari ca se vor face cercetari in legatura cu falsificarea DUI. Si astazi aceste cereri au ramas fara raspuns, iar promisiunile - fara urmari.

Mai mult, intr-un mod cu totul suspect, in august 2000, dl. Mircea Criste i-a luat - istoria se repeta ! - dosarul d-lui Voinea, repartizindu-l unui alt procuror, Stanca Vasile, fost sef de cadre in procuratura ceausista, deci cu evidente legaturi in securitate.

Exasperat, in noiembrie 2000, fiul lui Gheorghe Ursu, dl. Andrei Ursu, declara greva foamei. In urma ecoului in presa stārnit de acest gest de protest, Procurorul Genereal Mircea Criste īntoarce dosarul la procurorul Dan Voinea si cere o rezolutie "cāt mai grabnica". Ca explicatie pentru incercarea de blocare a cazului pe care o facuse, dl. Criste pretinde ca nu stiuse de existenta anchetei d-lui Dan Voinea, subalternul domniei sale, desi acest lucru era un fapt de notorietate in mass media, si unele documente ale acelei anchete fusesera semnate chiar de domnia sa, d-l Mircea Criste !

Obstructii ale justitiei - procesul militienilor

Pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe linga Curtea Suprema de Justitie, fostii ofiteri de militie Tudor Stanica si Creanga Mihail, si fostul subofiter Burcea Stefan sunt trimisi in judecata pentru infractiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, savarsite impotriva lui Gheorghe Ursu. Cauza privind pe ofiterii de securitate, printre care fostul col. Vasile Gheorghe, a fost disjunsa, in prezent dl. Dan Voinea facind in continuare cercetari in legatura cu acestia.

Procesul inceput insa la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, in instanta condusa de judecatorul capitan Liviu Parvu, ofera o noua mostra de incercare de musamalizare a acestui caz.
Dupa citeva amanari frivole, curtea admite, la 12 martie 2001, cu o suspecta usurinta, cererea inculpatilor ca dosarul sa fie restituit la Parchet, sub pretexte procedurale fara vreo acoperire legala. Dupa inca sapte luni, la 4 octombrie 2001, curtea militara de apel Bucuresti, prin judecatorul Cezar Buga, admite recursul declarat atit de procuratura cit si de partea civila si restituie cauza spre judecare.

Intr-un mod, din nou, suspect - cata vreme dl. Parvu isi exprimase deja neincrederea in calitatea rechizitoriului - dosarul a fost repartizat din nou aceluiasi judecator Parvu. Cererea partii civile de recuzare a d-lui Parvu a fost respinsa la 12 decembrie 2001, de judecatorul Florin Surghie, care se pare ca inainte de 1989 a fost ofiter in cadrul unitatii de securitate de trista amintire supranumita "doi si un sfert" din Bucuresti, devenita serviciul de informatii al Ministerului de Interne, pentru ca dupa revolutie sa lucreze, se pare, o vreme, si in SRI.

Din ianuarie 2002, procesul a inceput, in sfirsit, cu audierea inculpatilor si a martorilor.

In acest proces, domnul Liviu Parvu arata o partialitate evidenta pentru inculpati. El a obstructionat-o pur si simplu pe avocata partii civile (familia disidentului Gheorghe Ursu) in a-si pleda cauza, interzicindu-i nenumarate intrebari legitime. Cu obstinenta nesocoteste partii civile drepturi legale elementare cum ar fi copierea in totalitate si la timp a documentelor din dosar; interzice inregistrarea sedintelor de judecata. In timpul unei sedinte in care seful tribunalului aprobase unui canal TV filmarea, cind si-a dat seama ca atitudinea partiala a domniei sale ar fi aparut pe film, domnul Parvu a cerut brusc oprirea filmarilor.

La fiecare sedinta de judecata, inculpatii (si uneori body-garzii acestora) au intimidat direct, si influentat in diverse moduri pe martori, multi dintre acestia fosti subalterni. Influentarea s-a facut in asemenea masura, incit multi au retractat propriile marturii anterioare, chiar daca fusesera date in mai multe randuri, si in fata mai multor instante si organe de ancheta. Unii martori se inclina, uneori string mina inculpatilor. In mod special isi face simtita prezenta si presiunea, Tudor Stanica, fostul sef al Directiei Cercetari Penale a Militiei, fost vicepresedinte al Federatiei Romāne de Box, si tortionar, cunoscut ca "specialist in incercarea rezistentei corpului uman". Dupa Revolutie Tudor Stanica a fost vice-presedinte la mai multe banci care au fost falimentate in conditii suspecte, cum ar fi Credit Bank si Banca Populara Romana. Conform mai multor rapoarte din presa, Tudor Stanica ar fi si un asociat al dubiosului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu (cel care a falimentat Fondul National de Inverstitii), si prin acesta, cu mai multe oficialitati din guvern, sau partidul de guvernamant (PSD).

Desi influentarea martorilor de catre Tudor Stanica si apropiatii lui era evidenta in sala de judecata, (unde se aflau si jurnalisti), judecatorul Liviu Parvu nu numai ca nu a incercat sa afle adevarul de la acesti martori, dar chiar i-a incurajat in minciuni. Astfel, domnul Parvu isi formuleaza deseori intrebarile in asa fel incit sa puna de la inceput in dubiu declaratiile martorilor de la ancheta penala, care arata vinovatia inculpatilor.

De exemplu, pe data de 21 martie 2002, a fost audiata martora Ganciu Mariana, care la ancheta declarase ca vazuse scaune rupte, ce fusesera folosite la bataia detinutilor, inclusiv in biroul lui Tudor Scanica; ca din camerele de arest se auzeau tipete, si ca detinutii erau batuti de militieni. Judecatorul insa a intrebat-o: "Chiar asa, ati vazut dvs. scaune rupte la dl. Stanica in birou ?" si "Ati auzit dvs. indemnuri de la paznici << da-i mai tare >> ?" - pe un ton de neincredere care a facut-o pe martora sa declare ca de fapt, militienii interveneau pentru… a aplana conflicte intre detinuti !

Judecatorul Parvu nu a nici un effort pentru a elucida evidentele contradictii dintre declaratiile de acum si din trecut ale unora dintre martori. De fapt, refuza si referirea la declaratiile date de martori si in alte dosare, desi acestea fac parte din probele dosarului curent.

Apararea partii civile a cerut, pentru buna administrare a justitiei, data fiind gravitatea faptei si influentarea martorilor, ca inculpatii sa fie arestati, asa cum se procedeaza in mod normal cind acuzatia este de omor deosebit de grav; fara a mai vorbi de gradul de periculozitate pentru care inculpatii sunt cunoscuti. In fapt, se stie ca aceeasi instanta mentine in stare de arest preventiv, in alte cauze, inculpati acuzati de furtul unor saci de porumb. Si totusi, judecatorul Parvu s-a aratat agasat de aceasta cerere, refuzind chiar si sa o puna in discutie.

Dl. Parvu a interzis apararii partii civile sa puna cele mai multe din intrebarile solicitate pentru a se afla adevarul. Chiar a intimidat-o pe d-na avocat Eugenia Crangariu, prin comportamentul si tonul sau fata de dansa. De exemplu, I s-a adresat la un moment dat, pe un ton agresiv, astfel: "Daca mai puneti astfel de intrebari incheiem discutia !".

Dl. Parvu a tolerat - amuzat ! - atacuri incredibil de vulgare si agresive - complet neconforme cu solemnitatea curtii de justitie - la adresa apararii partii civile, din partea martorului Clita Marian, fara a-i face acestuia nici macar un raport disciplinar, asa cu ar fi cerut uzanta. Inca o data, se demonstreaza ca acest condamnat are un regim privilegiat. Chiar si politistii care l-au insotit la tribunal, i-au permis aceste iesiri cu zimbetul be buze. Clita Marian, ca si in 1985, se afla tot in arestul DCP, desi, conform legii, ca si condamnat definitiv ar trebui sa fie depus la un penitenciar. (O cerere facuta de partea civila in acest sens in 1999 a ramas, si aceea, fara raspuns…). Era evident ca in clipa cind Clita Marian profera amenintari la adresa partii civile, o facea de fapt din partea inculpatilor, al caror instrument a ramas.

Ziaristii prezenti in sala de judecata au fost si ei scandalizati de acest comportament al instantei.

Ultimele trei sedinte au fost aminate, din nou, sub motivul neprezentarii unor martori. Desi acestia nu s-au prezentat dupa sapte citari, judecatorul a respins cererea partii civile de a se face toate demersurile necesare pentru aducerea acestor martori (inclusiv afisarea la consiliul local). Evident, si tergiversarea face parte din jocul agreat de inculpati, si acceptat de judecator.

Cazul Jurnalului

La 23 Decembrie 2000, Sectia Parchetelor Miliare a trimis in instanta si cauza impotriva colonelului de Securitate si generalului SRI, Grigorescu Eugen - pentru distrugerea sau sustragerea jurnalului disidentului Gheorghe Ursu. Acest dosar este deosebit de simplu: exista 5 marturii ale subalternilor, ca si semnatura de primire a inculpatului, care dovedesc clar ca acesta a intrat in posesia jurnalului in iunie 1990, dupa care jurnalul nu a mai fost gasit. Totusi, si acest caz a fost respins, de doua ori (!) de acelasi Tribunal Militar Bucuresti, prin acelasi judecator Florian Surghie (fostul ofiter de informatii de la "doi si un sfert"), de fiecare data pentru motive total nelegale.

Graitor pentru jocul de tergiversare la care acest judecator participa cu zimbetul pe buze, este si urmatorul fapt:

Prin prima dezinverstire, judecatorul Florian Surghie a trimis cauza la Curtea Suprema (sub pretextul absurd ca inculpatul ar fi fost general la timpul faptei - un lucru fals, si demonstrat ca atare din probele din dosar). Procurorul de sedinta a sesizat acest lucru, si a cerut trimiterea cauzei inapoi pentru judecare la prima instanta. Cind li s-a dat cuvintul, inculpatul si aparatorul sau au fost de data aceasta de acord cu procurorul; au acceptat deci ca cererea lor initiala fusese absurda, frivola. Deci, inculpatul neaga pretextul de tergiversare invocat initial, si acceptat cu obedienta de judecatorul Florian Surghie. Curtea Suprema deci restituie cauza catre acelasi TMTB pentru judecare. Cind, cu un an intirziere, cauza e repusa pe rol, acelasi Florian Surghie invoca un alt motiv absurd, nelegal, de data aceasta pentru a restitui cauza la parchet. Recursul declarat impotriva acestui nou tertip lipsit de orice scrupul a fost judecat la Curtea Militara de Apel Bucuresti.

Alte plangeri nesolutionate

Inca fara raspuns sunt plangerile pentru marturii mincinoase formulate de partea civila in 1998 impotriva mai multor ofiteri de securitate (col. Vasile Gheorghe, Parvulescu Marin si Hodis Vasile).

Tot fara raspuns a ramas plangerea din 1999 impotriva detinerii lui Clita (impotriva procedurilor in vigoare) in arestul preventiv al politiei, in loc de penitenciar.

Dupa cum remarca dl. Victor Barsan, autorul volumului "Marea Calatorie - Viata si moartea inginerului Gheorghe Ursu": "Iata stadiul īn care lucrurile au ramas suspendate īn procesul mortii lui Gheorghe Ursu, un proces, cum s-a spus -emblematic pentru felul cum a functionat Justitia romāna atāt pe timpul dictaturii ceausiste cāt , vai, si dupa Revolutie".

Condamnarea militienilor

Timp the aproape trei ani, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, cu citiva judecatori - fosti ofiteri afiliati Securitatii, a incercat sa-i scape pe inculpati, si sa tergiverseze procesele atat pentru uciderea lui Gheorghe Ursu, cat si pentru sustragerea jurnalului sau din archivele SRI. In fata probelor indubitabile care se adunasera, si a unei intense atentii in mass-media, la 14 mai 2003, judecatorul Parvu Liviu sfarseste prin a se auto-dezinvesti, mai degraba decit sa faca dreptate.

Cauza este judecata la Curtea de Apel Bucuresti, unde la 14 iulie 2003, in fata probelor de netagaduit, curajosul judecator Viorel Podar ii condamna pe asasinii lui Gheorghe Ursu, cunoscutii tortionari-colonei din Militia ceausista Tudor Stanica si Creanga Mihail la cate 11 ani inchisoare. O premiera pentru justitia post-decembrista in Romania.

Dar autoritatile juridice romane au incearcat din nou sa impiedice dreptatea pentru Gheorghe Ursu. Politia Romana n-a reusit, timp de 3 luni de la emiterea mandatului, sa-i aresteze pe asasini. Mai mult, Parchetul General sub conducerea Procurorului General Joita Tanase a facut recurs la Curtea Suprema in favoarea inculpatilor, sub un ridicol pretext procedural, adaugand si motivul ca pedeapsa ar fi... "prea aspra" ! Institutia care e chemata sa ACUZE, in Romania incearca sa ABSOLVE pe cei doi dintre cei mai cunoscuti tortionari ai regimului Ceausescu, asasinii lui Gheorghe Ursu. Procesul s-a judecat la Curtea Suprema in august-octombrie 2003.

Pe 14 Octombrie 2003, Curtea Suprema le reduce sentinta la cate 10 ani inchisoare. Dupa trei luni de tergiversari, Politia ii aresteaza in sfirsit, insa le ofera un regim preferential in arestul preventiv al Directiei Cercetari Penale. Aceasta a fost inca o ilegalitate: conform legii, condamnatii cu sentinta definitiva trebuie detinuti intr-un penitenciar.

Pentru opinia publica din Romania, turnurile de evenimente din dosarul Stanica si Creanga, pe cat de absurde, au fost pe atat de conforme cu situatia generala din justitia Romana, stiut fiind ca:

- Procurorul Joita Tanase a actionat, prin recursuri in anulare, pentru scaparea si a altor criminali notorii, cum au fost generalii Stanculescu si Chitac.

- Doi dintre procurorii care au participat la arestarea lui Gheorghe Ursu in 1985 au avut pozitii marcante in Parchetul General si au fost membri in Consiliul Superior al Magistraturii in anii 2000: Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus.

- Un fost general de Securitate, prieten apropiat (aparent fin) al lui Tudor Stanica a fost sef, tot in anii 2000, al unui departament SRI (generalul Gioni Popescu), iar sotia acestuia, Lucica Popescu, era in aceeasi perioada judecator la Curtea Suprema de Justitie.

- Un fost tortionar al militiei ceausiste din subordinea lui Tudor Stanica, colonelul Mihaiasa Dorin, si el prezent in dosarul Gheorghe Ursu, era in aceeasi perioada sef al directiei cazier din Politia Romana.

- Mai multi fosti ofiteri de informatii cu legaturi strinse cu Securitatea au avut pozitii cheie, tot in anii 2000, in Ministerul Justitiei si Parchetul General, si cativa fosti ofiteri cu legaturi dovedite in Securitate erau judecatori la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, implicati in musamalizarea dosarelor legate de Gheorghe Ursu. Este vorba de colonelul Magistrat Surghie Florin - fost ofiter la unitatea de trista amintire MI 0215 (“doi s’un sfert”) si colonelul Magistrat Filimon Horatiu – fost ofiter la o unitate din subordinea Securitatii, sub comanda lui Victor Stanculescu.