Sub presiunea societatii civile }
( INTERVIU CU ANDREI URSU )

Andrei Ursu nu poate uita ziua in care a aflat ca tatal sau e mort. Iata clipele retraite de A. Ursu acum 18 ani in Spitalul Penitenciar Jilava.
Acolo am primit de la un infirmier o camasa zdrentuita pe spate, plina de sange inchegat, negru, evident de mai multe zile. Toate hainele lui erau patate de sange. De asemenea, am mai primit si un prosop care era patat de sange. Am intrebat inmarmurit cum e posibil asa ceva, ce s-a intamplat. Infirmierul mi-a spus: "Pai nu stiti cum ii aduce aici? Ii bate si ii aduce in ultima clipa, cand nu se mai poate face nimic". Se pare, in conformitate cu metodele politistilor, sa nu moara, in cazurile politice, detinutii in arest. Acestia erau trimisi, in ultima clipa, la spital.
L-ati putut ingropa? Ati primit cadavrul?
Ne-au spus pe loc ca nu exista nici un doctor acolo, desi pana la urma ne-a primit comandantul Ghita, directorul Spitalului Jilava. Acest dr. Ghita, pe care l-am intrebat de ce a murit tata, ne-a spus ca nu poate sa ne spuna asa ceva, desi fusese - am aflat ulterior si apare in dosar - mana a doua la operatia tatalui meu. Am insistat, am spus: "Vrem sa vorbim cu doctorul care l-a operat" si ni s-a spus sa mergem la morga, sa-l recunoastem acolo. Avea spinarea brazdata de dare adanci ca de schingiuire, avea pete, urme adanci, urme de lovituri pe fata, pe tampla. Acolo, la morga, am insistat sa vedem cine i-a facut autopsia, sa intelegem cauzele mortii. Ni s-a spus ca nu ni se poate elibera un astfel de document, este un caz special. Nu am vazut cauza mortii trecuta nici macar in certificatul de deces. Din nou, doar doi infirmieri cu care am vorbit ne-au spus, amandoi, acelasi lucru - deci incepea sa se lege ce se intamplase -, ca avea toate organele interne facute praf. Este evident ca murise din cauza unei infectii generalizate, datorita spargerii intestinelor. Tata a fost tinut special pentru ca aceasta boala sa se agraveze pana cand nu va mai putea fi salvat. Operatia nu mai avea ce sa-i faca.
Metoda lor era tortura
L-ati ingropat?
Ni s-a spus sa-l ducem la crematoriu cu o masina a lor si acolo a fost incinerat.
Ce ati putut face atunci, ca sa scoateti adevarul la lumina, in 1985? Ati putut face ceva?
In 1985 nu s-a putut face nimic. Ne-au inchis telefonul. Din clipa in care ne-au anuntat de moartea tatei, noi nu am mai putut folosi telefonul. Masina Securitatii era in fata casei in permanenta, ma urmareau la serviciu. Locotenentul de atunci, Hodis, care intre timp a ajuns colonel la SRI, unul din anchetatorii tatei, ma urmarea si pe mine. In timpul anchetei in stare de libertate, inainte ca tatal meu sa fie arestat, l-a zguduit de umeri si l-a amenintat ca-l arunca pe fereastra. I-a spus ca si familia lui va avea de suferit. Vorbea cu dvs., cu cei din familie? Va spunea ce i se intampla?
In fiecare zi, cand era anchetat, in timpul anului 1985, incepand din ianuarie pana in iunie, dupa fiecare ancheta, venea si ne spunea exact tot ce se intamplase, ce intrebari i-au pus. Era din ce in ce mai afectat de ce se intampla, dar ne-a spus clar: "Asa ceva nu pot sa fac, sa le dau informatii despre prietenii mei". Ne-a spus ca a fost amenintat ca si familia lui va avea de suferit: "Gandeste-te, ai pe baiat, este abia la inceputul carierei...". Deci, i-au facut clar niste amenintari fata de familia lui si ne-a spus: "Ce sa fac?", dar intr-un mod mai degraba ca sa ne ceara acordul de a tacea, de a nu colabora cu ei, spunandu-ne, practic: "Daca as vorbi, n-as mai fi eu".
Si dvs. ce-i spuneati, ca fiu, si mama ce spunea?
Am fost de acord cu el si i-am spus ca suntem trup si suflet alaturi de el.
Cand au inceput anchetele la Securitate, ce-i spuneau securistii? De ce il anchetau, care era vina lui?
Il anchetau pentru fragmentele de Jurnal. Ei aveau toate astea la dosar. Chiar si acum, recent, am gasit cateva dintre materialele astea. Desi au cosmetizat dosarul la SRI, dupa '90, ceva tot s-a gasit, si anume "Actiunea Calatorul", o urmarire a tatei, asa ii spuneau (numele de cod secret era "Calatorul"), despre contactele lui in strainatate, cu Europa Libera, cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Camil Baciu, cu prieteni din Occident, despre discutiile pe care le avea la un moment dat cu Geo Bogza, Nina Cassian, Iordan Chimet, Radu Albala, scriitori, regizori, personalitati cu care incerca sa caute o solutie. Era obsedat, as spune, de a incerca sa facem ceva. Mai ales scrisorile la Europa Libera au iritat foarte mult Securitatea. Care au fost si difuzate? Au fost transmise? Da, au fost transmise. Ati vazut Jurnalul, l-ati recuperat? Jurnalul inca nu l-am recuperat in intregime. Exista niste file de jurnal pe care le-am recuperat doar sub forma unor copii foarte sterse, aproape ilizibile, si care nu reprezinta decat o mica parte din Jurnal. O fi acum in arhiva SRI? Exista inca o actiune in justitie impotriva generalui (in rezerva acum), Eugen Grigorescu. Acest general, fost de Securitate, si in SRI pana in '99, a fost seful Directiei Inscrisuri a Securitatii si a avut in pastrare Jurnalul tatalui meu. Am dat de urma Jurnalului prin eforturile si cercetarile pe care le-a facut d-l procuror general de justitie Dan Voinea, care a reusit sa gaseasca semnaturile de intrare si de transfer al Jurnalului prin diversele directii ale Securitatii. Jurnalul a existat in 1990, a existat si a fost chiar vazut de Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, d-na Gabriela Adamesteanu, de la revista 22, au fost si publicate unele fragmente. Insa a fost luat inapoi de SRI, chiar atunci, in '90, si de atunci nu l-am mai vazut. A fost luat sub semnatura de acel domn general Grigorescu Eugen si dintr-un motiv sau altul n-a vrut sa ni-l mai dea inapoi. Grigorescu a fost in Securitate si a continuat in SRI. Pe acelasi post. Pe acelasi post, ba chiar a fost avansat in grad si in functie, deci a ajuns sa fie nu doar loctiitorul comandantului, dar chiar comandantul acelei Directii Inscrisuri. Este interesant ca nu numai postul a fost pastrat, dar si functia, din cauza ca au pastrat documente scrise si extrase de scrierea de mana a foarte multor persoane, scriitori, in unele cazuri, pe care se pare ca au vrut sa-i aiba in continuare la mana. Altfel nu-mi explic cum o intreaga institutie, care avea zeci de mii de dosare si manuscrise, a continuat sa le tina in custodia ei, in loc sa le dea imediat inapoi. Mi se pare inimaginabil, la nivelul anului '99, 2000, poate chiar si acum. Mi se pare strigator la cer sa mai existe aceste institutii care sa se afle in continuare in posesia acestor documente care erau considerate "anticeausiste", "anticomuniste", "de propaganda impotriva oranduirii socialiste". Cum a fost cazul tatalui meu. Pentru asta a fost acuzat el initial. Pana in '90, ati fost urmarit dvs., mama dvs., in masina la poarta, cu securisti. Vi s-a intamplat ca din '85 pana in '90 sa fiti vreodata anchetat? Acest lucru s-a intamplat doar pana in '86, din cauza ca am plecat. In '86, dandu-ne seama ca nu mai rezistam in felul asta, am facut cerere de plecare in Statele Unite si am plecat ca refugiati politic. Dvs. si mama dvs. Eu si mama. Am revenit insa in '90. Prima oara la cine v-ati dus in '90, ca sa faceti lumina in cazul tatalui dvs.? Actiunea a fost pornita de sora tatalui meu, d-na Georgeta Berdan, matusa mea la care am tinut enorm, care din pacate a decedat. A fost cred printre primele cereri adresate CPUN, in decembrie '89, de a face dreptate si lumina in cazul Ursu. A scris un memoriu de 10 pagini pe nerasuflate si l-a depus la Comisia pentru rezolvarea cererilor cetatenilor. Acea comisie a luat in considerare cererea si a devenit foarte curand un caz simbolic pentru rezolvarea acelor abuzuri si crime petrecute pe timpul lui Ceausescu. Cazul a fost preluat de catre d-nii Gabriel Andreescu, Radu Filipescu si dansii au mers chiar la arestul Securitatii din Cal. Rahovei, au gasit registrul de intrare a tatei, cand a fost arestat. Actiunea a inceput intr-un moment in care cred ca securistii nu erau pregatiti, era foarte curand dupa revolutie. D-l Dan Voinea a mers si dansul imediat, a preluat ancheta. Si care erau primele concluzii? Ca a fost ucis in bataie si ca vinovati au fost ofiterii anchetatori: seful Directiei Cercetari Penale a Securitatii, respectiv Vasile Gheorghe, Directia a VI-a Cercetari Penale. Toata Securitatea a fost monstruoasa si un instrument de tortura si de instigare a fricii in populatie, dar in special Directia a VI-a Cercetari Penale, ei erau cei care se ocupau cu extragerea de informatii. Deci metoda lor era tortura. A fost gata dosarul, finalizat, cu primele concluzii? Concluzia de atunci a generalului Voinea era ca se fac vinovati de uciderea lui Gheorghe Ursu ofiterii anchetatori Marin Parvulescu, de la Securitate, Vasile Hodis, tot de la Securitate, Vasile Gheorghe, seful lor, si de asemenea seful Directiei Cercetari Penale de la Militie, Tudor Stanica, care este acum inculpat, si seful arestului, colonelul Creanga Mihail. Unii dintre ei inca mai aveau pozitii active, Creanga tocmai fusese promovat sef al tuturor aresturilor din tara, Hodis ajunsese colonel de SRI si a ramas colonel SRI pana in 2000. Deci erau avansati oameni despre care probele dovedesc ca l-au ucis pe tatal dvs. in '90 . Intr-adevar, si nu numai asta. Acest Vasile Hodis, care era doar locotenent in '85, care l-a anchetat pe tata, a preluat in '90 un post inalt in formatiunea "J" a SRI, care era o formatiune in care au intrat in bloc toti cei de la Directia a VI-a Cercetari Penale a Securitatii. Si curand a ajuns seful Departamentului juridic al acestei formatiuni. In calitate de sef al acestui Departament juridic era insarcinat cu studierea dosarului tatei, pentru a pune la dispozitia anchetei Directiei Parchetelor Militare diverse documente din care Parchetul Militar sa faca dreptate si sa faca lumina in acest caz. Deci unul din cei implicati in anchetarea tatei era cel care trebuia sa extraga acum documente si sa le puna la dispozitia Parchetului Militar. In '90 se putea incepe procesul? In '90 se putea face, in orice caz, o cercetare detaliata. Pana la urma toata lumea a vorbit. Nu a existat. Au incercat sa creeze o conspiratie a tacerii, sa musamalizeze cazul, dar totusi oamenii au vorbit: doctorii de la Jilava, oameni care l-au vazut in ce hal a ajuns la Jilava. S-au coroborat imediat declaratiile martorilor care au spus ca au vazut ca a fost batut cu doua zile inainte. El insusi, cand a ajuns la Jilava, a declarat doctorilor: "Am fost batut. De vineri am fost lasat si nu mi s-a acordat nici o atentie". A fost clar ca a fost tinut acolo in mod deliberat pana cand nu mai putea fi salvat. Toate acestea s-au coroborat si cu fisa medicala, pe care iarasi d-l Dan Voinea a gasit-o la Jilava si in care se descrie ruptura intestinului, care nu se poate produce decat ca urmare a unor lovituri extrem de violente. De atunci, totul se lega si comisia medicala de atunci a dat verdictul ca exista o legatura de cauzalitate intre lovituri si moarte. A fost batut sistematic timp de mai bine de o luna. Avem marturii, zeci de fosti detinuti, colegi de celula, oameni care au fost detinuti chiar in celulele invecinate, chiar gardieni, oameni curajosi care au avut si mai au inca sira spinarii, au spus exact ce s-a intamplat, si anume ca a fost batut sistematic, si la ancheta, si in celula, pentru a i se extrage informatii despre prieteni si despre contactele de la Europa Libera: cum au ajuns documentele, scrisorile, prin cine. Martorii spun ca era batut aproape zilnic, deseori noaptea, se auzeau urlete ingrozitoare, mai ales dupa ce i s-a spart intestinul. Se stie ca peritonita genereaza niste dureri ingrozitoare. L-au lasat acolo urland. Unii detinuti spuneau ca nici nu mai suportau sa auda aceste urlete, s-au rugat de gardieni sa fie mutati mai incolo sa nu mai auda aceste urlete. Gardienii le-au spus: "Ba, nu stiti care sunt ordinele?". Ordinele veneau de sus, de la Vasile Gheorghe, Tudor Stanica si Creanga Mihail. Cine sunt? Securistii care l-au anchetat? Securistii care l-au anchetat au fost Parvulescu si Hodis si ocazional chiar Vasile Gheorghe, seful Directiei Cercetari Penale, care a fost si el implicat si l-a anchetat direct. Din '90 pana acum, vreun rezultat, vreun raspuns, vreun proces finalizat, vreun dosar incheiat? Abia in anul 2000, in iarna, in sfarsit au fost trimisi in instanta o parte din ofiterii implicati in acest caz: Tudor Stanica, Creanga Mihail si subofiterul Burcea. De ce a durat 10 ani? Incepand din '90, d-lui Dan Voinea i s-au pus bete in roate, au inceput sa nu-i mai dea hartii de la SRI. SRI s-a regrupat, au inceput sa cosmetizeze dosarul, au rechizitionat din nou Jurnalul, nu ni l-au mai dat si nu l-au mai pus la dispozitia Parchetului Militar. Ancheta se putea face din ce in ce mai greu. Multi martori au fost amenintati. A fost un blocaj la toate documentele de la Militie sau Securitate care ar fi putut ajuta ancheta. Ani de zile ne-am zbatut sa deblocam aceasta ancheta. La un moment dat, cand d-l Dan Voinea gasise totusi o pista (ajunsese la unii fosti detinuti care erau dispusi sa vorbeasca), i s-a luat dosarul. Dosarul a fost repartizat atunci d-lui general Joarza, care, interesant, inteleg ca acum este adjunctul sefului Parchetelor Militare. Deci d-l gen. Joarza care a participat la musamalizarea nu numai a cazului Ursu, dar si a altor cazuri, am inteles cazul Frumusanu, care a fost musamalizat tot de domnia sa, a preluat dosarul in '93, s-a confectionat un tap ispasitor, Marian Clita, un detinut din celula tatalui meu, care era de fapt un tortionar care a participat la torturarea tatei, la ordinele lui Stanica si Vasile Gheorghe. Acest Marian Clita chiar a si recunoscut ca a fost pus sa faca ce a facut de securisti si de capii Militiei. Au incercat cu Marian Clita sa se incheie procesul si cazul Ursu. Exact. Ucis de Militie, la ordinul Securitatii Schimbarea de regim n-a insemnat nimic in ancheta dvs.? Faptul ca venise CDR, venise Emil Constantinescu n-a grabit? Cu foarte mare tristete va spun: in acei ani, intr-o foarte mica masura, s-au produs niste reforme. Cel putin din punctul meu de vedere si pentru cazul nostru. Ancheta a continuat, existau documente la dosar, existau fisele medicale. Totul se lega si arata ca a fost ucis la ordinul Securitatii, prin Militie, care a organizat si participat la torturarea sistematica si in final la ucidere. Toate aceste documente s-au adunat din ce in ce mai multe din '97 pana in 2000. Insa a mers din ce in ce mai greu pentru ca, in vara anului 2000, dosarul sa-i fie iarasi luat d-lui Dan Voinea de catre procurorul general de atunci Mircea Criste si sa-i fie dat unui alt procuror, Vasile Stanca. Din nou a fost nevoie de o presiune a societatii civile, a presei. Fara opinia publica n-am fi ajuns ca pana la urma dosarul sa fie trimis in instanta. Cu foarte mare greutate, in noiembrie 2000, i s-a dat voie d-lui Dan Voinea de catre procurorul general Mircea Criste sa trimita dosarul in instanta. Au fost trimisi in judecata deocamdata doar sefii Militiei din '85, si anume Tudor Stanica, Creanga Mihail si acel subofiter Burcea. Cativa dintre securistii care au dat de fapt ordinul pentru aceasta eliminare a tatei sunt inca intr-un dosar care este in continuare instrumentat si care merge iarasi foarte greu. D-le Andrei Ursu, n-ati obosit, sa veniti de multe ori din Statele Unite in Romania, sa cheltuiti bani cu drumul si cu procesele, cu avocatii? N-ati obosit? Nu, n-am obosit. Mama dvs. ce spune? Este trup si suflet alaturi de mine, si sora mea la fel. Speram in dreptate. Ea nu poate decat sa spere si noi la fel. Nici nu stiu sa fie alte cazuri in care crimele Securitatii sa fi fost pedepsite in justitie. Conform legii, pentru omor exista inchisoare de 10-20 de ani, 25 de ani pentru omor deosebit de grav. Mai grav omor decat prin tortura si regim de teroare nu exista. Exista insa o dreptate suprema, care pana la urma trebuie sa aiba castig de cauza. Interviu realizat de Ovidiu Simonca (Fragmente din interviul difuzat de postul de radio BBC Romania in cadrul emisiunii Discutia saptamanii din 15 iunie a.c. Interviul a fost editat in redactie.)