Solidaritatea corbilor
Cornel Nistorescu, Evenimentul Zilei, miercuri, 6 August 2003

Doua brute de militieni, celebri in epoca lui Nicolae Ceausescu, au fost condamnati pentru infractiunea de omor calificat. E vorba despre coloneii Tudor Stanica si Mihai Creanga. Condamnarea lor de pe 14 iulie, dupa aproape 20 de ani de la comiterea faptei, a fost de natura sa dea multora o tardiva si inutila satisfactie. Se poate face dreptate. Intr-o Romanie cu justitie la comanda, cu manetele la guvern si la presedintie, dupa lupte indelungate, dupa nervi tocati si timp pierdut, se poate ajunge la un liman. Judecatorii obositi, satui sau rusinati de evidenta cazului, dau sentinta potrivita pentru o crima. Condamnarea pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu era un fel de ultim decont al atrocitatilor comise de cei doi. Din lungul sir al persoanelor terorizate de militie in arestul de la Rahova, un singur caz a ajuns in fata judecatorilor. Macar acela! Condamnarea la 22 de ani, cu reducere la jumatate si cu arestare imediata, s-a dovedit a fi o simpla iluzie. O scapare a justitiei. Statul comunist din Romania, inca viu si puternic, supravietuind perfect sub tot felul de denumiri democratice, a reactionat imediat. Politia noastra “atit de schimbata in bine” a trecut brusc la numararea ciorilor in zbor. Cite se duc spre nord si cite spre rasarit? Dar de cautat pe cei doi, nici vorba. Exact ca si politia din Petrosani care, prin 1994-1995, a returnat Parchetului un mandat de arestare emis pe numele lui Miron Cozma, cu mentiunea “persoana cu domiciliul necunoscut”. La fel au decurs lucrurile si in cazul retinerii celor doi militieni ai groazei. Au fost de negasit. Sint absolut convins ca Tudor Stanica, devenit finantist si minuitor de banca dupa 1990, a ramas in strinse legaturi cu oameni importanti din politie si ca, impreuna cu acestia, stabilea la ce adrese sa fie cautat in timp ce el se afla la gara sau la vreun cinematograf. Mai mult. Parchetul condus de Joita Joita a inaintat recurs. Institutia care acuza, institutia care infunda la ordin, institutia care s-a compromis iremediabil de cind il are pe respectivul pe post de bomboana pe coliva, a facut si ea recurs. Sa ne intelegem! E firesc ca avocatii celor doi condamnati sa isi apere clientii si sa incerce o diminuare a pedepselor. Intra in regulile justitiei. Dar ca Parchetul sa faca recurs si in sala de judecata un reprezentant al acestuia sa sustina ca pedeapsa pentru complicitate la crima este prea mare mi se pare graitor. Structurile statului totalitar, de la care Parchetul a mostenit o mare parte din comportament, s-au mobilizat “exemplar” (in stilul traditional) si au introdus recurs. Asa, ca din intimplare, un procuror a considerat ca pedeapsa este prea mare, la fel cum i s-a nazarit si lui Ion Iliescu in legatura cu Miron Cozma. Si tot ce ni s-a parut a fi un semn de renastere a justitiei din Romania, tot ce ni s-a aratat ca un strop de speranta se naruie. Fortele reziduale ale statului totalitar sint mult mai puternice decit ne-am imaginat. Ele domina viata politica, domina economia, dar si justitia. In cele din urma, ele dicteaza totul, inclusiv sentinta in cazul Gheorghe Ursu. Pentru a se acoperi de hirtii, Parchetul de pe linga Curtea de Apel Bucuresti ne trimite un comunicat in care precizeaza ca recursul sau in favoarea celor doi militieni ai groazei a fost introdus pentru nerespectarea dispozitiilor art. 334 din Codul de procedura penala (incadrarea juridica pusa in discutie de catre instanta a fost alta decit cea in baza careia au fost condamnati).
Noi ar trebui sa inghitim chichita, in vreme ce publicul larg trebuie sa priceapa ca structurile statului comunist sint inca vii, puternice si ele s-au pus in miscare pentru a-i proteja pe doi dintre cei mai odiosi reprezentanti ai sai. S-a declansat solidaritatea corbilor!