Amintiri, memorializari, cronici literare

• Geo Bogza
  
  
• Dan Desliu
  
  
• Nicolae Manolescu
  
  
• Stefan Augustin Doinas

• Sorin Vieru

• Gabriel Andreescu

• Cornelia Stefanescu

• Georgeta Berdan in dialog cu Petre Mihai Bacanu

• Cronici la Europa Mea

• Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet

Despre fidelitate

"La GDS, în inima societãtii civile, intelectualitatea românã rãmâne fidelã amintirii lui Babu Ursu. Dupã cum stim, fidelitatea
nu este o virtute cu care noi ne putem lãuda prea mult, nici în istoria îndepãrtatã, nici în cea apropiatã. Dar dacã prin ceea ce
faceti dumneavoastrã, prin ce facem cu totii, am putea sã sugerãm tinerilor care vor veni dupã noi sã descopere, sã redescopere, eventual, aceastã virtute fundamentalã, cred cã lumea de mâine o sã aibã o sansã în plus.

Si dacã vorbim de fidelitate, de fidelitatea celor care sunt aici, ar trebui sã ne aducem aminte cã Babu a pus în centrul
vietii lui fidelitatea. Fidelitatea fata de ideile în care a crezut – si erau niste idei simple: dragostea de aproapele lui, de frumos,
cãldurã, generozitate, loialitatea fatã de tot ce exista [curat în lume]. Fatã de ideile pe care le-a apãrat, dupã cum stim, fatã de
prietenii pe care i-a iubit. Si noi toti de-aici stim ce s-a-ntâmplat când oamenii mortii i-au propus trocul odios, satanic, viata contra
trãdãrii prietenilor lui. Babu a ales moartea."

Pentru ce a fost ucis Gheorghe Ursu?

Pe Gheorghe Ursu, sau Babu cum îi spuneau prietenii, îl cunoşteam demult, de pe cînd aveam cu toţii vîrsta marilor elanuri. 

El studiase ingineria şi lucra la un institut de proiectări de pe strada Snagov, în preajma Teatrului Naţional din Bucureşti. In orele libere, asculta muzică, citea şi scria versuri, vedea un film... trăia aşa cum trăim cu toţii. Ceea ce îl deosebea de unii dintre noi era faptul că ţinea un jurnal intim în care nota, zilnic, încă din adolescenţă, din anul 1943, impresii, amintiri, gînduri. Acest jurnal nu fusese citit de nimeni. Filele lui conţineau taine la care nu au avut acces nici soţia, nici copiii, nici prietenii, nicicum altcineva. Asta pînă-ntr-o zi. 0 zi de la sfîrşitul anului 1984 cînd, impinse de curiozitate, două vajnice uteciste, Pîrguţa Croitoru şi Elena Petre, subalterne ale inginerului Ursu, i-au spart sertarul biroului şi i-au sustras unul din caiete, pe care Babu, din imprudenţă, îl ţinea la birou, sub cheie. Ce a urmat? Cele două tinere foarte "vigilente" au predat jurnalul secretarului UTC, acesta conducerii institutului care, la rîndul ei, l-a remis ofiţerului de securitate din institut, un anume Dumitraciuc şi, prin acesta, a ajuns la organele de securitate din Calea Rahovei. După cîteva zile, apartamentul familiei Ursu a fost "vizitat" de cîţiva securişti "amabili" care au scotocit pînă şi sub parchet şi au plecat încărcaţi cu două valize. 

Apoi au început anchetele, obişnuitele anchete din Calea Rahovei. La început aveau loc zilnic, după aceea s-au mai rărit, probabil că nu prea şcolitul maior Pirvulescu impreună cu colegii şi superiorii săi izbutind cu greu să citească miile de pagini ale jurnalului. După fiecare dintre aceste anchete, peste 20, i se cerea anchetatului să completeze o declaraţie scrisă. Ce urmăreau anchetatorii? Să smulgă de la Gheorghe Ursu mărturii menite să incrimineze, din punct de vedere politic, pe prietenii săi menţionaţi în paginile jurnalului, de fapt intelectuali de bună credinţă, mai ales scriitori consideraţi de securitate ca prezumtivi "duşmani ai poporului". După cîteva luni de anchetare, dîndu-şi seama că declaraţiile sale pot fi transformate în viitoare capete de acuzare impotriva prietenilor săi, Gh. Ursu a refuzat să mai răspundă întrebărilor puse de anchetatori. 

Şi deodată, din luna aprilie 1985, ancheta a luat un alt curs, complet apolitic. I se imputa lui Ursu deţinerea ilegală de valută. Intr-adevăr i se găsiseră la percheziţie 16 dolari, rămaşi dintr-o trecută călătorie în Occident. Această sumă "uriaşă" reprezenta a flagrantă încălcare a legilor socialismului multilateral dezvoltat. Şi cum, chipurile, in România ceauşistă, nu i se intenta nimănui vreun proces politic, lui Ursu trebuia să i se inventeze un proces penal. "Faci şapte ani de închisoare şi scapi", îl încurajau cu blîndeţe anchetatorii. Securitatea devenise brusc "clementă", căpătase o  faţă umană. Intr-atit de umană încît i-a permis anchetatului să plece, pe la sfîrşitul lui iulie 1985, la mare, în concediu. Dar după cîteva zile a fost convocat, de urgenţă, la Bucureşti. De ce? Pentru a fi pus în discuţia colectivului de muncă. In prezenţa ofiţerilor de securitate care îl anchetaseră, conducerea institutului l-a "dojenit" pe inginerul Ursu pentru "abaterile" săvîrşite, l-a sfătuit părinteşte să se cuminţească. Ursu a promis că se va conforma şi, închipuindu-şi că a scăpat de coşmar, s-a întors liniştit la 2 Mai. Nu bănuia că acesta va fi ultimul său concediu. 

In septembrie a fost ridicat de la institut. Familiei nu i s-a permis să-l vadă, ci doar să-i trimită o pijama şi un pulovăr. După două luni, într-o seară de noiembrie, după ce familia fusese obligată să plătească 25.000 de lei amendă penală în vederea unui proces ce urma să aibă loc, fiul său este anunţat telefonic de către sectoristul cartierului că Gh.Ursu a decedat in spitalul penitenciarului Jilava. Cu medicul legist nu s-a putut sta de vorbă. A fost de negăsit. La ridicarea cadavrului de la morgă, familia - şi, apoi, toţi cei care l-au văzut la crematoriu - au constatat că Ursu avea la înceheieturile mîinilor urme de cătuşe purtate vreme îndelungată. Obrazul prezenta amprentele unor lovituri date cu un obiect contondent, iar hainele victimei erau pătate cu sînge. Pentru că Gh.Ursu asta făcuse. Intre zidurile acelei temniţe a tăcerii, în care trăiam cu toţii, el cutezase - prin intermediul acelui jurnal - să dialogheze cu el însuşi, despre ceea ce nu putea dialoga cu nimeni, nici cu familia, nici cu prietenii, pentru a nu-i primejdui. 

Şi oare ce scria el acolo, in cuprinsul a mii şi mii de pagini? Probabil gînduri pe care le aveam cu toţii, fără a avea curajul să le exprimăm. Şi deşi nu erau adresate, faptul că ele au fost aşternute pe hîrtie, pentru lectura unui singur om, a lui însuşi, Gh.Ursu a fost condamnat la moarte. Prin moartea lui Gh.Ursu securitatea a sperat să ucidă gîndul! 

Imprejurările morţii, motivele ei şi cine sînt asasinii, iată ce trebuie să stabilească ancheta cu privire la decesul lui Gheorghe Ursu, sau Babu, cum îi spuneau prietenii.